Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Lumea celor care nu driblează

Martinovici şi Cadu ne învaţă ceva. Culmea, lecţia este ascultată şi are succes!

Ceva despre Martinovici. Apoi despre Cadu. Despre drumul de la anonimat la celebritate, despre cum ajungi idol al galeriei comportîndu-te ca un bărbat. Calea cea mai scurtă […]

sâmbătă, 5 noiembrie 2011, 2:19

Martinovici şi Cadu ne învaţă ceva. Culmea, lecţia este ascultată şi are succes!

Ceva despre Martinovici. Apoi despre Cadu. Despre drumul de la anonimat la celebritate, despre cum ajungi idol al galeriei comportîndu-te ca un bărbat. Calea cea mai scurtă spre banderola de căpitan. Căpitan moral sau căpitan pur şi simplu. Sîrbul Novak Martinovici, iar alături de el portughezul Ricardo Cadu. Doi străini care muncesc în România de nişte ani, timp în care s-au eliberat de prejudecăţi. Doi oameni pentru care România nu (mai) este doar locul de unde saltă nişte bani la sfîrşitul lunii.

După întîmplările de la Ploieşti, Martinovici era obligat să fie jucătorul cel mai important al Stelei în meciul cu Maccabi. Coechipierii şi lumea din tribune aşteptau luptătorul pe Arena Naţională, nu fotbalistul. Camerele televiziunii urmau să absoarbă gestul cel mai neînsemnat de revoltă al sîrbului. Suporterii i-ar fi iertat orice greşeală, conta doar ca el să aibă atitudine de războinic. Iar rolul de războinic profesionist este un rol ca oricare altul. Dacă te străduieşti puţin, îţi iese.

Toată scenografia fusese pregătită pentru încă un act eroic al căpitanului onorific. Al soldatului sîrb trimis de Providenţă să ne trezească. Să ne salveze de laşitate. Şi, cînd colo, ce să vezi? Novak nu s-a ascuns în spatele unei distribuţii prestabilite. A ales varianta mai puţin comodă. Să joace fotbal, atît cît poate, atît cît ştie. Dar să joace fotbal, nu să se joace de-a gladiatorul pe teren. Oricum mai era pe acolo unul, care s-a cam ascuns la Ploieşti şi la bătaia de la poarta lui Coman.

Martinovici nu este un mare fotbalist. Nu pozează în perfectul de serviciu. El ştie asta şi mai ştie şi că noi ştim. Dar a arătat că poţi fi esenţial pentru ai tăi atunci cînd te concentrezi, cînd eşti cu mintea acolo, la ce se întîmplă în teren. Şi-a împins echipa spre poarta lui Davidovici, a contribuit nemijlocit la golul al treilea. Puţin chinuit în mişcări, nu foarte estetic. Dar prezent. Dedicat.

Cadu şi-a prelungit contractul cu CFR pînă în 2015. La sfîrşitul angajamentului cu formaţia din Gruia va aduna 9 ani petrecuţi în România. Mulţi dintre aceştia, cu banderola de căpitan pe braţ. Fundaş care nu se accidentează la prima atingere de balon, nici el nu este un exponent al curentului băieţilor finuţi şi alintaţi ai fotbalului. Cîştigă bine, foarte bine, vreo 30.000 de euro pe lună, şi îşi face treaba pe care a început-o ca mercenar şi care l-a transformat într-un ardelean de limbă portugheză.

Asemenea lui Martinovici, nici Cadu nu trişează. Aceşti nespectaculoşi fără dribling fac carieră în România. Împotriva aparenţelor, e de bine.

Comentarii (47)Adaugă comentariu

v (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 14:43

Cristi cum poti sa-i pui in aceeasi oala pe martinovic si cadu? te-ai referit la ei ca fiind „barbati” si alta precizare n-ai facut. intr-adevar amandoi isi fac treaba pe teren, amandoi au sange in pix, doa ca portughezul e foarte violent. atat de violent incat ar merita cartonas rosu in fiecare meci.

Clujeano (2 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 14:48

CADU e cel mai bun fundas din campionatul Romaniei si clar cel mai important jucator al CFR-ului din ultimele 5 sezoane!
Forzzza CFR CLUJ-NAPOCA !

un suporter (80 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 14:51

Daca, cel la care te referi, ca s-a ascuns la Ploiesti si la poarta lui Coman este Bourceanu, atunci cam asa este… Gladiatorul, asa cum l-a numit Gigi, nu prea si-a aratat valentele de capitan, si DA Martinovici ar merita sa fie capitan.

Dragos (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 14:52

Asta inseamna sa fi profesionist si sa pui suflet in munca pe care o faci..putini jucatori romani mai inteleg lucrul asta..pentru multi dintre ei conteaza doar ca primesc un salariu la sfarsitul lunii…si ce salariu !

vlad (96 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 14:58

2 fotbalisti mediocrii,… poate cu un mic plus pt Cadu!!

stan (3 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:04

Excelent articol, fara scandal si instigari. Plin de adevar si bunavointa despre doi fotbalisti muncitori si onesti, cum am vrea mai multi pe terenuri. Sper ca adevaratii microbisti vor incuraja echipa favorita, pastrand simpatie si pt. baietii purtand tricourile adversarilor.

ddr (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:28

Inainte sa il etichetati pe Martinovici drept limitat priviti statisticile sale, in special mingi recuperate, pase reusite si cate urcari in atac a avut in meciul cu Macabi, dar si in celelalte partide. Nu uitati ca e fundas nu nr. 10

ARDELEANU (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:35

Vai, vai, cat de violent e Cadu !? Cel mai violent !? Nemaipomenit de violent !? Ma oameni buni, cand sunt fotbalisti buni, nu neaparat spectaculosi, hai sa-i laudam un pic, ca nu strica deloc. Oricum fotbalul de la noi e in groapa. Nu la Dinamo, nu, In gropa Glina, Pata Rat. Altfel zis, e pe nicaieri !!!

Aguero10 (2 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:35

@Clujeano : Cadu cel mai bun fundas din tara ? Eu zic sa te mai gandesti.Atata timp cat exista Marcos Antonio nici nu se pune problema ca portughezul sa fie cel mai bun.In plus, se mai pot gasi si altii care sunt valoric peste el.

mircovucinic23 (2 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:38

Oare la cate blaturi au participat amandoi in Romania?

Andrei 2/3 (5 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:42

Orica il laudati pe Cadu, oricat de bun ar fi,eu nu pot sa uit acel pumn in gura aplicat tintit, intr-un colt de teren, la un meci cu Unirea Urziceni, sau acea talpa pe pieptul unui, culmea, tot fotbalist de la Unirea, si apoi rasucirea crampoanelor pe muschiul pectoral, chiar sub ochii arbitrului turc adormit. Acestea, si multe altele nu sunt semne de barbatie ci mai degraba de lasitate. Cadu il face pe Alexa, prin comparatie, mic copil

Steaua1986forever (8 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:49

Sa faci comparatia intre un ghiolban tinut in brate de arbitrii din rrromania precum acest Cadu si Martinovici – un baiat care nu stie cu mingea in schimb are „balls”..este cam deplasata, nu crezi? Eu nu imi aduc aminte sa fi accidentat sau lovit mitocaneste Martinovici pe cineva de cand a venit in tara asta. In schimb in dreptul lui Cadu….sunt foarte multe victime. Articol pentru „limbi de catifea” spre cluj. Chiar nu ma asteptam la dl.Geambasu.

viorel (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:51

Bine scris, bine prinsa esenta! Intr- adevar, cei doi fotbalisti nu frapeaza prin tehnicitate sau driblinguri dar, pentru ca exista un dar, pot fi luati ca si modele pentru multi dintre jucatorii de fotbal romani ( intentionat nu am spus fotbalisti). Sunt profesionisti. Sunt putini romani, din pacate, despre care putem spune acelasi lucru. Probabil, subiectiv fiind, C. Munteanu, Danciulescu, Gheorghiu (Vaslui), C. Panin, Daniel Coman, R. Ilyes, S. Costin. Greu de gasit un numar semnificativ de fotbalisti romani, nu jucatori de fotbal.

sorin (141 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:53

1. Nu stiu de ce ii compari, pt ca in timp ce Martinovici se batea cu un…ANIMAL, Cadu rupea picioarele si fetele (uita-te cat de dur intra si loveste cu cotul) altor jucatori care isi castiga paine tot din fotbal! Daca jucam contra lui Cadu, il aranjam de multa vreme!!
2. Gresesti cand il analizezi pe Martinovici!! Dupa Geraldo, este cel mai bun FUNDAS CENTRAL de la Steaua!! Nu fundas, lateral cum nu a inteles nici Levi nici Stan!!
3. Cristi, daca iti cer sa scrii despre golf, cum ai sa o faci? Probabil la fel binisor ca Martinovici pe dreapta!! Apropos, cand mai scrii cevea despre rock!!
Merci.

pietricica (8 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 15:56

Mi se pare caraghios cu eroul martinovici.la meciul steua-rapid am avut vreo 10 eroi care au sarit sa se „apere”unul pe altu.asa gazetari asa fotbal

m68 (23 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:08

Eu as face o alta remarca, aceea ca,Cristi Geambasu „a crescut” foarte mult. Eu te felicit in mod deosebit, pt obiectivitea cu,care iti scrii articolele.

ioan (20 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:15

corect.

stando (64 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:23

Nici vorba, Cadu e excesiv de brutal uneori. Dar spre deosebire de boul de Alexa, bunaoara, stie cat sa intinda coarda. Cand si-a lasat Cadu echipa in inferioritate numerica intr-un meci important, asa cum a facut-o idiotul din Giulesti ? Jucatorii autohtoni nu au nici macar inteligenta sa fie duri cu creier. Cat despre Martinovici e un exemplu de daruire dar e folosit aiurea in dreapta, de niste antrenori chiori si cu IQ vai de mama lor…

cristi (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:34

cristi, cadu este un rupator de oase. sa-l pui in aceiasi linie cu Martinovici e cam deplasat, cam tras de par cum de fapt e tot articolul. de fapt e un articol scris la comanda. esti platit sa o faci si ai dat-o asa „la ce iese”. pe tine nu te controleaza nimeni? nu in sensul de cenzura, ci de continut, de mesaj transmis. cu articolul asta citit sa stii ca nu mi-am imbogatit volumul de informatie din cap si mai pierd vremea sa scriu un comentariu. pe scurt, stii cum spun francezii :”n’importe quoi”, asta e articolul tau!

gery76 (78 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:38

Un obscur fotbalist in Portugalia,daca nu ma insel chiar retrogradase cu Pacos pana l-au luat cei de la Boavista,Cadu a ajuns mare vedeta in Romania,in primul rand datorita ascensiunii fulminante a unui club fara mare traditie pe prima scena C.F.R. Cluj.
Principalele sale calitati sunt daruirea si un bun joc de anticipatie.
Atitudinea sa fata de colegii de competitie este una insa descalificanta,fiind unul dintre cei mai duri si lipsiti de scrupule fotbalisti ce au evoluat vreodata in fotbalul romanesc,cineva[Andrei2/3] spunand pe buna dreptate ca Alexa este mic copil fata de Cadu.
Intr-o tara cu un fotbal arbitrat si condus decent, un ”ortoped”precum Cadu era demult scos din activitatea fotbalistica,insa in Romania sunt voci halucinante care l-au propus chiar pentru echipa nationala.
Dupa ce ca si asa suntem o echipa de duzina la nivel de reprezentativa,am reprezenta un adevarat record la numarul de evolutii in zece jucatori,in primul rand ca Ricardo Cadu n-ar mai fi arbitrat de alde Coltescu,Kovacs,Radu Petrescu sau Mugurel Draganescu.

CSS (22 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 16:51

Se trezesc toti analfabetii sa comenteze ,culmea,in scris de cat de dur e Cadu..! Asa stiu de fotbal,cum stiu scrie corect..dar comenteaza. Un fotbalist adevarat trebuie sa stie din toate macar cate putin si sa faca orice pt echipa sa. Cadu are mai mult tupeu ca altii si asta deranjeaza,bine-nteles adversarii.. Dati un nume de fotbalist accidentat de Cadu,care n-a putut putut juca macar un meci dupa disputa cu CFR !!! Un exemplu,asa cum ar fi Gardos,Lacatus ,Bornescu,..care au produs fracturi sau Prepelita care i-a dat pauza lui Coman..Nici un singur exemplu!!! Nestiutorilor,ciocu’ mic..

utaaradan (28 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 17:19

cica pentru un gest nesportiv, facut de un sportiv,in timpul unui meci, undeva intr-o tara ,de pe un oarecare continent, a fost suspendat pina la sfirsitul sezonului, pt. ca nu-i asa, golanii nu au ce cauta pe un teren de sport.
culmea ziaristii de la noi, ii inchina ode, pt . ca si frf si liga care ar trebui sa vada absurdul situatiei, repetenti la morala, sunt pe malurile dimbovitei, si, nu intr-o alta tara, pe un alt continent.
gsp, mi-a lasat un gust amar, prea multe articole, care ,,slavesc” actul golanesc al celor doi de la echipa de ciobani..
p.s. nu sunt de acord, cu fapta acelui drogat, dar toti trei trebuie judecati la fel.

V.BICA (2 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 17:20

Nu am ce comenta despre cadu dar lui Martinovici ii multumesc pentru ca a trezit din nou dragostea pentru clubul ros-albastru atat al suporterilor cat si jucatorilor.toata recunostinta mea-MARTINOVICI !!!!

motanul incaltat (455 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 18:20

Ar trebui sa fie exemple pentru toti fotbalisti romanii care pleaca in vest si fac Romania de rusine…Iar lista acestora pare fara sfirsit….Marius Nicolae,Claudiu Niculescu,Claudiu Raducanu,Florentin Petre,Daniel Pancu,Ionel Danciulescu,Ciprian Deac,Ciprian Marica de fapt toti fotbalisti romani cu citeva exceptii: Gica Popescu,Dan Petrescu,Ioan Timofte,Sapunaru,Stefan Radu,Hagi,Craioveanu ,Camataru si datorita lui Lucescu- Rat .Si chiar Mutu…Dar cred ca mai bine stiu fratii Becali care sunt jucatorii dupa care s-au imbogatit fara probleme si care sunt tunuri la anumite momente…

Remus (8 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 18:31

Copy & Paste „CADU e cel mai bun fundas din campionatul Romaniei si clar cel mai important jucator al CFR-ului din ultimele 5 sezoane!
Forzzza CFR CLUJ-NAPOCA !”

Gellu (8 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 18:41

Interesant!
Este o parere, dar mai pot fi si multe altele, sunteti de acord?
Iata una dintre ele: despre cazul cu … necazul de la Ploiesti.
Se pare ca multi suporteri, dar nu numai, au ridicat in slavi un sportiv pentru un gest, la inceput de autoaparare, sa zicem, care s-a transformat apoi intr-un gest golanesc, pur si simlu!
Oameni buni, am luat-o razna! Chiar asa am ajuns sa laudam un asemenea gest care, fie vorba intre noi, nu are nimic comun cu fotbalul?
S-a vazut si din avion cum Martinovici lovea pe un derbedeu cazut la pamant, iar ca scenariul sa fie complet, a mai venit si Stanca si l-a lovit.
Este incredibil cum acesti doi batausi nu au fost suspendati, mai ales ca primisera ambii (foarte corect) cartonasul rosu.
Credeti ca intr-o alta tara din Europa ar fi scapat de suspendare, chiar si fara sa fi primit cartonasul rosu?
Pe baza probelor video au fost suspendati destui jucatori care nu comisesera asemenea”fapte de vitejie”
Pentru mine este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa inteleg cum s-a transformat interventia a doi golani
intr-o fapta de eroism si s-a ajuns la glorificarea lor.

gabi_stelist (13 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 19:11

Bravo Cristi, cam asa sta treaba.

Oana Negrea (1 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 20:22

Domnule Geambasu,

Nu stiu in ce masura veti citi comentariul meu, insa un sentiment de repulsie ma determina sa scriu macar cateva randuri.
Evenimentele de la meciul Petrolul Ploiesti-Steaua Bucuresti au fost greu de privit si raman la fel de greu de comentat. Cand ma gandesc ca eu am fost pe National Arena la meciul Steaua-Rapid, multumesc nespus ca nu am asistat la niciun eveniment de o asemenea violenta.
Gestul acelui domn sau mai bine zis individ care nu are nimic de-a face cu un comportament social in limitele normalului nici nu mai trebuie comentat. Agresivitatea trebuie pedepsita aspru, indiferent de locul in care se manifesta: acasa, pe strada, pe un stadion de fotbal etc.
Cat despre reactia jucatorilor stelisti, inteleg de ce parerile sunt impartite. Desigur ca cineva trebuia sa intervina pt a calma un individ ce se purta aproape ca un nebun. Nimic de zis. Insa, indiferent in ce situatie esti, nu ai dreptul sa lovesti un om cu picioarele atunci cand acesta e cazut la pamant.
Asemenea furie nu poate fi justificata in niciun fel, nici sportiv, nici uman. Dreptatea facuta cu mana ta nu e dreptate, e razbunare absurda, care nu trebuie data ca exemplu.
Ca o idee de ansamblu, as vrea sa salut intentia acelor jucatori de fotbal de a-si apara colegul, insa doresc sa condamn in aceeasi masura agresivitatea dusa la extrem, care nu face decat sa umbreasca si mai mult modul in care unii sportivi din Romania (nu doar romani, ci si straini) inteles ce inseamna a fi un sportiv: un exemplu de urmat pt cei care vin din urma si un motiv de mandrie pt cei care te privesc.
Multumesc pt ca mi-ati dat sansa sa imi exprim opinia. Mi-o asum in totalitate si recunosc ca nu este una prea avizata.

Resiteanu’ Exilat (54 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 20:52

Bine scris, domnule Geambasu! Iar pentru cei care au deviat de la subiect: este o chestiune de mentalitate, domnilor! Nicicum de cat talent au unii si altii. Nu ati inteles metaforele articolului.

Microbeast (5 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 21:15

Nu sunt de acord. L-am vazut de destule ori pe Cadu lovind cu cotul adversarul in timpul meciului fara a fi dat afara, mai pe neve asa. Sigur ca e luptator dar alaturarea mi se pare mult fortata.
Cineva a spart contul domnului Geambasu.

Serban (66 comentarii)  •  5 noiembrie 2011, 21:49

Lipsa de bunsimt, chiar daca a stat la fereala, pe ici, pe colo, se arata in toata spendoarea ei!
De fapt avem un caz Ploiesti, dar NU SE VREA ERADICAREA HULIGANISMULUI.
Sa recapitulam:
Dupa ce galeria petrolista, a anumntat, la meciul cu Astra, daca am retinut bine, ca va fi macel la intalnirea cu Steaua, conducerea Petrolului hotareaste sa anuleze contractul cu firma ce asigura ordinea pe stadion si angajeaza o alta firma fara nici o experienta in domeniu. Adica: liber baieti!
Astazi, la Cluj, galeria dinamovista gaseste ca este cazul sa sara in sprijinul agresorului ploiestean!
Deci nu s-au luat masurile potrivite nici pentru ca jucatorii de la Dinamo, care au executat sarcina de a furniza, din teren, petarde galeriei, nici pentru ca petrolistii au asigurat conditiile pentru producerea agresiunii, anuntata de galerie.
In ambele cazuri trebuia sa sa faca dezafilierea echipelor! Sunt convins ca, de fapt, nu ar mai fi existat cazul Ploiesti, daca Dinamo era dezafiliata!

brutus (3 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 0:17

@Gellu

cauta pe net sa vezi ce suspendare a primit Drogba cand a lovit un fan al lui Tottenham ce intrase pe teren si esuase in incercarea de a-l lovi pe Lampard (in 2008 sau 2009). Nimic!

simex (6 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 10:36

Bai fratilor l-ati facut erou!Martinovici nu este decat un bataus!Cand va iesi in evidenta cu ceva faze de forbal adevarat atunci sa scrieti despre el.Pana atunci …..

maistor kokir (76 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 10:58

nici la matale nu prea ti-a iesit articolul, dar esti aici de ani de zile, ne-am obisnuit cu tine…

Sed Lex (2 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 11:21

Intr-adevar, exact asa cum remarcati, domnule Geambasu, Novak Martinovici are o calitate rara!
Nu pacaleste nici fotbalul, nici spectatorul, nici patronul… si nici pe el insusi!
Mare, extrem de mare lucru!

chavez (18 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 12:23

Cadu si Martinovici sunt doi jucatori de fotbal care incearca sa ascunda lipsa de valoare si talent fotbalistic prin duritate si brutalitate.Acesti doi „prieteni cu fotbalistii”,intr-o tara civilizata si sanatoasa, nu ar avea loc nici in echipe din divizia a 3-a iar noi in glorificam si ii ridicam la rang de mari fotbalisti,asta pe langa faptul ca echipele lor ii platesc cu cateva sute de mii de euro pe an.Inca odata imi este rusine si ciuda ca sunt roman iar jurnalistii si ziaristii astia uita ca un sportiv trebuie laudat si glorificat pt realizarile sale in meseria pe care o practica.Ne mai miram de ce suntem asa jos d.p.d.v.fotbalistic.Martinovic,Cadu,Alexa s.a. ar trebui sa se apuce de lupte si sa lase fotbalul pt altii care chiar joaca fotbal.Si inca ceva dle Geambasu: uita-te in oglinda inainte sa scrii asemenea articole de glorificare a unor jucatori care nu au nici o treaba cu fotbalul si sfa lucrul asta pt cine merita si joaca fotbal ca sunt destui.

anakin (12 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 12:48

poate ca gestul lui martinovici a fost cam extrem (l-a lovit pe huligan cand era la pamant), dar nu stiu care dintre noi ar rezista sa nu faca la fel cand un animal cu aparenta de om loveste brutal pe un coleg (prieten) de-al nostru!!!… orice ziceti voi, ceilalti, cred ca un prieten adevarat greu se stapaneste cand prietenul sau este atacat in mod gratuit de un huligan. parerea mea. deci, bravo martinovici!!!

dinu (15 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 13:06

Daca Martinovic si Cadu sunt fotbalisti si merita aprecieri in presa, inseamna ca nu meritam sa redevenim ce-am fost

cristi (3 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 13:59

Stimati gazetari de 7 stele , va place sa improscati cu noroi in tot ce sclipeste putin! Nu sunt stelist , dar de ce va luati de novak pentru ca nu ar fi macar la valoarea lui PRODAN? voi gazetarii , sunteti toti buni ? uitati-va ce comentarii penibile faceti , nu stiti cand este un fault de galben , ba vedeti gol , ba nu vedeti …si ar fi multe lacune. Penibil este ca pe voi va aude , va citeste o tara intreaga ( nu ma refer la un anumit ziar sau post tv , ci la toti) .Mai nou , la transmiterea meciurilor , dau tv-ul pe mut..ca sa nu ma enervez …….in rest….numai bine domnilor de 7 stele

david (1 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 14:44

Domnule Geambasu, cum credeti ar fi reactionat Marius Niculae daca acel huligan ar fi intrat pe teren la meciul cu Dinamo?

Luciann (26 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 15:36

@sorin: Stai linistit ca au inteles si Levi si Stan ca Marti nu e fundas dreapta, dar n-au avut pe cine sa bage pe acest post! Cristi, mi-a placut ironia fina la adresa „gladiatorului” Bourceanu, inexistent la cele doua incidente dar si ca fotbalist pe teren! Nu stiu ce dracu’ vede Gigi la el ca e „varza”, imediat in top dupa Bicfalvi!

R Filip (4 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 17:16

@Oana Negrea
Excelent comentariu, subscriu in totalitate!

dinu (15 comentarii)  •  6 noiembrie 2011, 19:33

Articol mai penibil ca asta nu am citit in viata mea

caine rosu 18 (49 comentarii)  •  7 noiembrie 2011, 13:11

Mi-a plăcut fina aluzie la Bourceanu!

Asm (16 comentarii)  •  7 noiembrie 2011, 15:44

pt Gellu si toti care gandesc ca el:
ce trebuia sa faca Martinovici sau alt jucator stelist din momentul in care „ala” l-a lovit in timpla pe G, l-a scuipat si apoi isi contiuna joggingul spre masa echipei? Care este comportamentul ireprosabil in aceasta situatie in viziunea voastra?

Adi (56 comentarii)  •  7 noiembrie 2011, 23:01

Dar despre cei care dribleaza tot publicul cu minciuni pentru ambitii si afaceri personale, din pozitia de manager sau patron de club de fotbal, sau lider in FRF sau LPF, nu ar fi mai corect de vorbit?!

Pentru sportivitate si onestitate, as vrea ca in fotbal sa fie o competitie egala, sportiva. Dar in Romania nu mai sunt competitii egale, sportive, ci doar spectacole aranjate prin regulament. De ce?!

1. Campionatul: etapa dureaza 3-4 zile, aparent din motive de televiziune, dar asta da loc la aranjamente de culise, fiindca fiecare club poate face aranjamente in functie de rezultatele zilei precedente. Normal si echitabil si sportiv ar fi ca etapa sa insemne ca toate meciurile sa se joace in aceeasi zi si la aceeasi ora, daca e o competitie corecta.
2. Cupa: echipa de liga mica trebuie sa joace pe terenul echipei de liga mare si uneori in nocturna, deci un meci unic, adica in deplasare si in conditii cu care ea nu e obisnuita. Evident ca echipa de liga mare e favorizata, si Cupa e o competitie de decimare deliberata a echipelor mici si de favorizare a echipelor mari.

Degeaba i se zice sport, daca nu mai e sportivitate.
Cine raspunde de asta? FRF si Liga.

dorin (54 comentarii)  •  8 noiembrie 2011, 11:54

Dezgustatoare aluzia la Bourceanu!!!

Mestere, gandeste-te de doua ori inainte sa arunci cu rahat intr-unul care a aratat ca este un fotbalist-luptator, nu unu’ bun de K1 ca Martinovici. Bourceanu a fost un luptator intai la Galati, apoi la Timisoara si apoi la Steaua. In fotbal statutul de luptator nu se castiga cu pumni sau picioare in cap, ci cu sudoare, cu kilometri alergati, cu intrari kamikaze, etc…
Daca spui ca s-atras pe c.. la Rapid si Ploiesti:

1. La Rapid nu avea nici un rost sa intervina, deoarece erau chiar duritati intre jucatori pasibile de suspendari grele (talpa in pieptul lui Coman fara cartonas, luat de gat Alexa cartonas, pumni impartiti acolo….. cam toti care au dattrebuiau suspendati conform regulametelor FRF). El nu a dat cu pumnul, nu stiu daca nu a venit sa opreasca circul ala.

2. La ploiesti cel mai aproape de huligan a fost Martinovici. „Daca ar fi fost Bourceanu” e od discutie care nu-si are rostul. Ce ai fi vrut? Sa vina si el ca pacaliciul de Stanca sa dea si el un picior la coaste care nu ar fi facut rau niciunei pisici? Cei care au fost aproape si-au facut treaba si apoi au venit fortele de ordine. Spune tu ce ar fi trebuit sa faca Bourceanu?? Uita-te pe inregistrari, vezi cat de departe sau aproape a fost, cand a ajuns la locul faptei si zi-ne ce ar fi trebuit sa faca???

De ce pe Martinovici il ridicati in slavi, dar pe Ganea cand i-a pus o mana in gat arbitrului care i-a scos banii din buzunar nu l-ati laudat, desi stim toti ca arbitrii sunt niste hoti????

Comentează