Jose, Josep şi Salvador

Încercaţi să nu îl mai demonizaţi pe Mourinho! Împotriva lui Messi, toţi am păţi la fel

UEFA a reacţionat rapid. Pentru a proteja playoff-ul Champions League de interesul pustiitor pentru Barcelona-Real, El Clasico a fost împins tîrziu în noapte. Buni […]

Încercaţi să nu îl mai demonizaţi pe Mourinho! Împotriva lui Messi, toţi am păţi la fel

UEFA a reacţionat rapid. Pentru a proteja playoff-ul Champions League de interesul pustiitor pentru Barcelona-Real, El Clasico a fost împins tîrziu în noapte. Buni negustori şi fini observatori, conducătorii fotbalului european au înţeles că în inima Catalunyei urma să se joace altceva. Fotbalul lor a intrat în alte dimensiuni. Inaccesibile restului continentului, deci inaccesibile restului lumii. Prin comparaţie cu Barca-Real, meciul Bayern-FC Zurich, disputat totuşi pe Allianz Arena, părea o întîlnire de baraj pentru promovarea din „C” în „B”.

Şi Mourinho s-a mişcat repede. După potopul de critici de la sfîrşitul sezonului trecut, cînd i se reproşa că dirjează cu mijloace meschine o echipă de vedete şi că ucide nu numai fotbalul-spectacol, ci însăşi raţiunea de a exista a Realului, Jose a propus alt tip de fotbal. Şi pe Bernabeu, şi pe Camp Nou. Madridul din ultima săptămînă a arătat mai bine, pentru că o dată cu grija faţă de organizarea jocului, cu toate ingredientele ei – presing, marcaj, disciplină tactică – , Realul dovedea şi apetit ofensiv. Energiile sugrumate de sistemul portughezului erau activate. Exceptîndu-i pe Khedira şi pe Pepe, cam toată lumea trimisă pe teren putea contribui la faza ofensivă, la crearea pericolului în careul advers. Coentrao, Sergio Ramos, Messut Ozil, Di Maria, Benzema, chiar şi Xabi Alonso i se alăturau lui Cristiano Ronaldo în asaltul asupra Barcelonei.

Mourinho nu a greşit nimic. Iar asta ar trebui să o recunoască şi numeroşii lui detractori. În spatele aroganţei, care nu e decît o mască de apărare, dincolo de trufia declaraţiilor, care de multe ori nu sînt decît un paravan pentru liniştea propriei echipe, Jose a încercat acum să opună o rezistenţă pur fotbalistică Barcelonei. Nu i-a ieşit din motive care ţin de supranaturalul lui Messi. Barca fără Messi, dar cu Xavi, Iniesta şi Busquets, este o formaţie foarte, foarte bună. Cu Messi este invincibilă. Indiferent cît de rău ar arăta apărarea. Mourinho nu este vinovat, dar el are un handicap insurmontabil. S-a angajat la un club uriaş care n-a avut înţelepciunea să crească un Messi, cum a făcut-o Barcelona. Rivalul lui, Guardiola, este un tehnician modern, are viziune, tact şi intuiţie, dar nu are un merit special în antrenarea sclipirilor lui Messi. Îmi place să cred că aţi văzut panica din privirile lui Pep atunci cînd Realul egala. Şi felul în care i se lumina faţa şi i se îndrepta nodul subţire al cravatei atunci cînd micuţul Leo picta pe teren nişte chestii de neînţels pentru ceilalţi. Cam ca domnul acela pe care-l chema Salvador Dali. Că tot e născut pe undeva prin zonă pe acolo. De la Figueres pe Camp Nou e o aruncătură de băţ.