Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Brazilia, ce corvoadă!

Pe vremea lui Lucescu, un meci cu Brazilia, în Brazilia, era un vis. Un ritual pentru care te pregăteai o viaţă. Pe vremea lui Lucescu tatăl. În Mexic, Rică Răducanu îl ruga cu lacrimi în ochi pe nea Angelo să-l […]

duminică, 5 iunie 2011, 2:27

Pe vremea lui Lucescu, un meci cu Brazilia, în Brazilia, era un vis. Un ritual pentru care te pregăteai o viaţă. Pe vremea lui Lucescu tatăl. În Mexic, Rică Răducanu îl ruga cu lacrimi în ochi pe nea Angelo să-l bage şi pe el cîteva minute să joace contra lui Pele. La final de mandat al lui Lucescu fiul, un meci cu Brazilia, în Brazilia, a devenit o corvoadă. O plimbare inutilă pînă la capătul lumii, în timp ce pe băieţi îi aşteaptă all inclusive-ul Antalyei. Un meci cu Brazilia, care marchează retragerea lui Ronaldo, plus o întîlnire cu Paraguay. Ce ocazie să respiri aerul fotbalului adevărat, al altei lumi! Dar pe ei îi interesează altele, ei sînt obosiţi. S-au născut obosiţi şi au crescut plictisiţi.

Alienarea fotbalului românesc se poate măsura în ani, dar mai ales în gesturi. Absenţa lui Mutu, Săpunaru, Tamaş sau Raţ, a lui Mircea Sandu şi a lui Lupescu, abandonurile lui Răzvan şi Chivu, toate vorbesc despre starea de spirit a unei generaţii. E bine că avem tablete I-Pad, căşti pe urechi, net cu acces nelimitat şi viteză supersonică, dar nu e bine că ne-am pus ochelari de cal.

Sîntem suma experienţelor pe care le trăim, iar un turneu în America de Sud tratat ca o sărbătoare ar fi fost ceva normal. Fiecare dintre cei absenţi şi-a găsit scuze şi motive pentru a rămîne pe lîngă casă. Alibiuri străvezii, ţeluri mici. Şi ne mirăm, şi ne mirăm. Nu înţelegem de ce ei nu au ştiut niciodată să-şi dea întîlnire cu gloria. Acum avem răspunsul. Au alte treburi. Mereu alte treburi. Domestice. Bucuria fotbalului s-a născut pe plajele din Rio, mediocritatea lui s-a desăvîrşit la naţionala României. Hai România!

Comentarii (91)Adaugă comentariu

Comentează