Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Pierdut în Japonia

Atunci cînd am văzut „Lost în translation” al Sofiei Coppola m-am regăsit în personajele regizoarei de la Hollywood. Copolla reconstruia o săptămînă la Tokyo a unui nejaponez. European sau american, nu contează. Cu umor, cîteodată cu sarcasm, iar uneori chiar […]

vineri, 11 martie 2011, 6:17

Atunci cînd am văzut „Lost în translation” al Sofiei Coppola m-am regăsit în personajele regizoarei de la Hollywood. Copolla reconstruia o săptămînă la Tokyo a unui nejaponez. European sau american, nu contează. Cu umor, cîteodată cu sarcasm, iar uneori chiar cu duioşie, pelicula îi arăta pe japonezi aşa cum îi percepem noi din fugă. Noi, membri ai unui alt tip de cultură. Ei, muncitori, ordonaţi, precişi, perseverenţi, cumva asupriţi de simţul datoriei. Noi, ironici, nelămuriţi. Ei, mimetici şi parcă nu foarte naturali cînd era vorba de distracţia cuvenită după o zi sau o săptămînă de muncă. Noi, observîndu-i condescendent, ca pe nişte maşini în patru timpi cu hemoglobină.

Am petrecut o săptămînă în Japonia în 2002, ultima a Cupei Mondiale la fotbal. Organizare impecabilă, stadioane grandioase, entuziasm bine dozat. Mii de voluntari încercau să ne facă viaţa mai uşoară şi nu o dată eforturile lor mai mult agasau decît ajutau. În ziua finalei, un autocar cu ghid ne-a dus la Yokohama, orăşel -satelit al metropolei Tokyo. Fata cu ecuson în piept ne-a vorbit tot drumul de la hotel la stadion. Despre frumuseţea Ţării Soarelui Răsare, despre tradiţii, despre bucuria de a organiza o asemenea competiţie. Cînd, undeva, în stînga autostrăzii, s-a zărit vîrful teşit al Muntelui Fuji, ne-a arătat cu subînţeles anchiorul unui tricou Adidas al naţionalei nipone, în care ea citea de fapt o stilizare tocmai a imaginii muntelui vulcanic. Ne-am uitat unul la celălalt şi am surîs, fiindcă era un model comun tuturor tricourilor firmei Adidas purtate de diferitele naţionale la acel Mondial. Ne-am uitat unul la celălalt şi convinşi că ghida noastră era un roboţel care îşi recita poezia pentru care fusese programată.

Am ajuns la destinaţie, „roboţelul” ne-a urat vizionare plăcută la finală şi ne-a mărturist abătută că şi-ar fi dorit să fie şi ea pe stadion cu noi. Era altă persoană şi cred că am văzut şi nişte lacrimi care refuzau să cadă pe obraz. Rămînea să ne aştepte la maşină cu şoferul şi orice abatere de la program ar fi fost aspru pedepsită. Am plecat la meci cu un nod în gît şi cu impresia că fusesem nişte barbari care nu pricepuseră nimic pînă atunci. Dimineaţă, cînd am văzut imaginile de coşmar care veneau din Japonia, mi-am adus aminte de ea. Nu ştiu unde a prins-o cutremurul, dar trebuie să fi fost undeva la datorie, avînd grijă de ceva, de cineva.

Tristeţea ei continuă să mă urmărească şi nu îndrăznesc să o măsor pe Scara Richter.

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Seby (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 18:44

Foarte frumos. Felicitări!

un om (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 18:44

Wow….iti inchipui ca la finalul textului ochii mi s-au inundat de lacrimi ?

andrei (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 18:47

Bravo OMULE!

Ionica Constantin (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:04

Punct tintit, punct lovit ! Bravo, domnule Geambasu !
Daca o tii pe linia asta, ai toate sansele sa atingi stacheta lui nea Vanea sau a lui nenea Belphegor…

Oreste (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:06

Oamenii ca nea Geambasu sau Vochin, de exemplu, n`au ce cauta in fotbal. spun asta ca pe un lucru bun, evident. n`ar trebui sa va mai murdariti adidasii prin fotbalul romanesc, ci ar trebui sa scrieti numai articole de genu` asta. Asa ca lasati ciobanii cu 2 clase si toti dobitocii din fotbalu` din romanica noastra, si scrieti despre orice altceva. Facand o gluma poate putin macabra, as putea spune ca cel mai fericit dupa situatia asta este nenea Copos, acu` are motive sa nu le mai dea banii jucatorilor.

GRIG_SV (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:27

E un om deosebit . Multi din asa zisii ziaristi ar trebui sa ia exemplu de la acest OM…

din Sua (3 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:31

Am avut norocul sa ajung si in Japonia. Concluzia este una singura: totul este impecabil, ordonat, aranjat, civilizat. Toata lumea este de o politete aproape deranjanta: soferul de autobuz iti zambeste, trecatorii te saluta, tinerii cedeaza locurile batranilor in tramvaiele care vin din 5 in 5 minute. Eu cred ca fiecare individ ar trebui, ca parte a educatiei primite din partea statului, sa petreaca un stagiu de pregatire in Japonia ca sa invete … civilizatie.

liliana (3 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:34

intr-adevar emotionant articol… asa suntem noi oamenii ne grabim sa judecam pe cineva prea repede

Vasile Vancea (10 comentarii)  •  11 martie 2011, 19:44

Cristi, felicitari ! Ai dovedit inca odata, ca esti un jurnalist profesionist, un om sensibil puternic ancorat in realitatile cotidiene. Pacat, ca unii din colegii tai cultiva zilnic senzationalul ieftin, barfa, scandalurile ce polueaza spatiul sportiv, cu osebire fotbalul. Bravo, Cristi !

Manea Catalin Andrei (8 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:07

Cuvintele sint de prisos. Vad ce s-a intimplat azi in Japonia si nu stiu la ce sa ma gindesc…O asemenea calamitate te blocheaza mental…Socant. Vezi cum peste noapte, totul dispare…Mai distructiv ca razboiul. Se pare ca natura nu pierde niciodata. In cel mai fericit caz ( si de dorit pentru noi oamenii ) terminam remiza, dar natura nu pierde niciodata…

Stefan cel Mic (6 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:18

Frumos scris… Da e greu sa intelegem o cultura si o natie ce gandeste complet altfel…

nick batman (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:27

Emotionant, scrii tare frumos!

Am lucrat cu japonezi, sint extrem de seriosi si devotati muncii.
E greu sa tii pasul cu ei . Avem alta fibra, alta educatie. Nu as putea, in veci, sa accept 10 zile de concediu anual. Ei da!

Sanatate

Mihai R (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:28

Yokohama orasel? Si gogomania asta e zisa de cineva care a fost acolo..E al doilea oras ca marime din Japonia, stimabile…Peste 3 mil. de locuitori. Nu inseamna ca daca e un oras-satelit, e si mic (vz. Pireu sau Oakland), dar nu stiu de ce ma mir la urma urmei…

Caligula (4 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:31

Felicitari!
Este un articol foarte reusit din toate punctele de vedere.

Pentru ca exista deja postari recurente in acest sens, nu pot sa nu remarc totusi faptul ca gazeta a facut o trecere vizibila in ultima perioada de la tabloid catre un ziar decent, de sport. Nimeni nu este perfect, insa in mod cert exista o diferenta vizibila intre dumneavoastra si prosport.
Respect pentru demersul initiat!

Alex (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:34

Nice.

gest (6 comentarii)  •  11 martie 2011, 20:39

Excelent articol! Paragraful referitor la ziua finalei, m-a purtat parca in Japonia. Cuvintele m-au ajutat sa „vad” varful Muntelui Fuji si mai apoi tristetea ghidului nipon la intrarea in stadion. Un text care ajunge la suflet. Felicitari!

Jiji B. Good (13 comentarii)  •  11 martie 2011, 22:13

Ma intreb cind vor incepe cititorii sa dea note ziaristilor!
„Geambasu are azi un 8! Uraaaa!” Scrieti toti de parca va bateti de o viata pe burta cu Maiorescu sau Vianu. Marginiti-va la „personal, mi-a placut articolul” sau „Frumos articol”. Restul judecatilor de valoare sint penibile si nici macar nu va dati seama de asta! Chiar vreti sa-l lasati pe Eugen Simion pe drumuri?

Dive Bell (3 comentarii)  •  11 martie 2011, 22:17

Recomand oricarui roman saturat de manele, aglomeratie, badaranie, zgomot, mitocanie, aere de mari vedete, aur pe degete, la gat, in gura, nespalati si multe alte bube ale tarii asteia, sa se duca macar o saptamana in Japonia. In viata mea n-am fost mai relaxat ca acolo. E cu totul alta lume. Iar cine spune ca japonezii nu stiu decit munca, munca si iar munca se insala. Poate pentru ca atunci cand muncesc ei nu incearca sa pacaleasca programul de lucru. Singurul cusur pe care l-am gasit acelei tari e ca e scumpa.

misujon (6 comentarii)  •  11 martie 2011, 22:47

Bravo, frumos scris. Mai avem sansa, fratilor! Cu Geambasu putem spera la jurnalism pur.

Dani (1 comentarii)  •  11 martie 2011, 23:23

Am trait o experienta asemanatoare in Tokyo! Incredibil popor, incredibila tara….

adim (14 comentarii)  •  12 martie 2011, 1:00

f. emotionant, f. real, felicitari !

herbert holyoake (43 comentarii)  •  12 martie 2011, 1:29

Devastator si tragic ! Se pare ca „centura de foc” incepe sa prinda viata.S-au intimplat in ultimii 4-5 ani destule calamitati in regiunea aceasta.Cutremure la Christchurch in NZ,cicloane devastatoare pe coasta de est a Australiei precedate de inundatii unice in istoria cunoscuta a acestei tari,seisme frecvente in bazinul insular culmind cu marele tsunami din Boxing Day,iar acum dezastrul japonez.Toate acestea i-au facut pe savantii americani de specialitate sa stea in alerta maxima.Dinsii prevad ca „the big one”nu este departe in timp.
Pe timpul WC2002 am locuit pt o luna intr-un mic catun pescaresc de 18 case de pe coasta de west.Se numeste Yukaguki.La sfirsitul sejurului am ajuns sa-i cunosc personal si pe numele mic pe toti 67 locuitori.Nu eram departe de a fi considerat unul de-al lor,mai ales ca am ajutat de 4 ori in munca lor de zi cu zi la pescuit si pregatit pestele pentru livrare.Dupa prima iesire pe mare a disparut „Harrysan” cu care mi se adresau.Doar copiii si femeile il mai foloseau.A ramas simplul Harry.Primesc regulat stiri de acolo prin intermadiul net-ului de la invatatorul Takiri Sanda.Acum citeva saptamini mi-a spus ca oamenii din sat au fost ingrijorati de soarta casei mele de pe malul lui Brisbane River.Si asta dupa 9 ani !In toate peregrinarile mele pe acest pamint nu am intilnit inca oameni mai cinstiti si mai „oameni” decit niponii.La ei grija pt aproapele tau nu e doar o vorba goala luata din cine stie ce capitol biblic.In mod normal sint o sfidare la adresa istoriei.Cu o populatie enorma raportata la suprafata insulelor si cu adversitatile naturale foarte frecvente,japonezii ar fi trebuit sa fie ca nivel de dezvoltare si trai la nivelul Filipinelor,Samoa sau Fiji.Disciplina si simtul datoriei i-au facut sa ajunga unde sint acum.E in DNA-ul lor !

gery76 (78 comentarii)  •  12 martie 2011, 2:38

Superb articol!!!!!

soarta (2 comentarii)  •  12 martie 2011, 5:50

Superb film. Daca aflati ce sopteste Bill Murray la urechea Sc(t)arletei sa ne spuneti si noua 🙂

hand (2 comentarii)  •  12 martie 2011, 8:07

De ce nu scri la fel si cand o faci despre fotbal. A, am inteles, becali nu citeste articole de genul acesta. Cu o floare nu numai ca nu faci primavara dar nu poti pacalii decit cativa sentimentali. Pentru mine tot un lingau becalian ramai.

catalinf (1 comentarii)  •  12 martie 2011, 10:59

extraordinar articol ! … … … avea dreptate cineva mai sus cand spunea ca va murdariti adidasii in noroiul ligii noastre … dar na ,,, pana una alta nu se intampla zilnic tragedii de genul asta asa ca … trebuie sa mai scrii si despre mm, gigi , fanel sau mai stiu eu cine ! felicitari !

Ardelean SCARBIT (5 comentarii)  •  12 martie 2011, 12:41

CRISTIAN ! unde ai fost ? De ce naiba romanul se prostitueaza in permanenta ? Uneori geniu alteori ……rahat ! BRAVO ! meriti toate felicitarile din lume. M-as bucura enorm sa-l vad pe acest CRISTIAN GEAMBASU in permanenta, dar din pacate oierul, mm, tanase si steaua lor contamineaza tot in jurul lor….pacat….
Geambasu ! ai vazut cat de multi adora valoarea ? Ce diferenta intre ce spuneti voi ca face rating si de fapt care este lumea reala…. invata din asta ! inca nu este prea tarziu sa influentam lucrurile spre bine.
Sincer abia astept ca un Samoila can-can-istul sef de de la televiziuni, urmat de o serie de no name-uri si daca ma gandesc bine si marea mea dezamagire NAUM sa aiba alte meserii….. Mai cocote decat toate cocotele feminine nu cred ca exista in lumea sportului (presa sportiva) decat aceste figuri pe care atunci cand le vad primul lucru pe care-l fac schimb canalul TV…
Oricum ma bucur ca ai revenit in lumea reala , inca odata FELICITARI !

spinoza (10 comentarii)  •  12 martie 2011, 14:59

Bravo Cristi! Cand vrei, poti! Multumiri pentru subtila vibratie a sufletului. E greu sa fii intr-o clipa nimic si sa o iei de la inceput. Asa-s japonezii, ca punctul lor de pe drapel. Un punct in univers. Punct si de la capat!

Mihai (1 comentarii)  •  12 martie 2011, 15:59

Pur si simplu extraordinar! Aproape mi-au dat lacrimile cand am terminat de citit.Stiam ca puteti mai mult decat ceea ce sunteti platit sa faceti(o meserie care in timp a devenit hulita in raport oarecum proportional cu decaderea sportului) dar nu imi imaginam sa aveti o calitate umana atat de profunda.Jos palaria, sunteti un om adevarat!

al (16 comentarii)  •  12 martie 2011, 16:46

stima , asa mai da ….rar din pacate

putregaiu (8 comentarii)  •  13 martie 2011, 2:53

total irelevant

Comentează