Kakaia Champions League? Şahtior?
Nu mi-am dorit să văd Şahtiorul lui Mircea Lucescu. Ca orice microbist apatrid, voiam să văd, ce banal!, Barcelona-Arsenal. Pentru că eu nu mă simt reprezentat de Şahtior Doneţk.
Şi, naiv, cred că mai sînt şi alţi români cărora […]
Nu mi-am dorit să văd Şahtiorul lui Mircea Lucescu. Ca orice microbist apatrid, voiam să văd, ce banal!, Barcelona-Arsenal. Pentru că eu nu mă simt reprezentat de Şahtior Doneţk.
Şi, naiv, cred că mai sînt şi alţi români cărora nu li se sugrumă glasul de emoţie pentru formaţia portocalie de pe Don. Admir munca lui Mircea Lucescu, stilul ofensiv al acestei echipe ucraineano-braziliene, faptul că antrenorul nostru ţine în lesă sud-americani care suspină după carnavalul de la Rio şi slavi care suspină după vodkă, observ că Răzvan Raţ este în mod constant unul dintre cei mai modeşti jucători ai formaţiei finanţate de Ahmetov,
dar
Eu nu pot striga patriotic, aşa cum o fac comenntatorii TVR şi o făceau odinioară şi cei ai PRO TV la golurile Şahtiorului. Ori ale Galatei, Ori ale Beşiktaşului. Care îmi sînt absolut indiferente. Ca şi calificările lor.
Nu mă constitui parte la succesul proiectului Şahtior, nu am nici un fior pentru că nu mă simt reprezentat nici de ei, aşa cum nu mă simţeam reprezentat nici de Galata, nici de Beşiktaş, turci şi turci şi ucraineni care mi-au stricat sezoane întregi de Champions League.
Champions League s-a transformat din motive de ipocrizie patriotică şi mimetism de consum în Liga Expaţilor Români, Liga celor care activează sub culori străine pentru nişte salarii care compensează şi depărtarea de casă şi emoţiile şi firle albe, dar care nu ar trebui să ne oblige să ţinem cu Şahtior, Galatasaray şi Beşiktaş.
Fiindcă noi ţinem cu Real, cu Manchester, cu Milan şi cu Arsenal, cu Inter sau cu Tottennham, fiecare cu ce l-a lăsat Dumnezeul lui de suporter internaţional.
Refuz să particip la sărbătoarea de pe Donbas Arena. Refuz să mi se spele creierul în numele unui naţionalism greu de explicat de cei care răcnesc la microfoane. Salut calificarea lui Mircea Lucescu, aflat într-un moment de graţie al carierei la 66 de ani, o vîrstă potrivită pentru crescut nepoţi, nu jadsoni. Felicitări, nea Mircea, dar eu nu am destupat şampania, mă uit la rezumatul de pe Camp Nou!