Servus, Tony!
Va părăsi CFR-ul la iarnă. Venise ca portughez de origine franceză şi pleacă ardelean pursînge
Atunci cînd se va întoarce în Portugalia, Tony va lua cu el şi ceva din România. Nu mă gîndesc la gestul simbolic şi patetic de […]
Va părăsi CFR-ul la iarnă. Venise ca portughez de origine franceză şi pleacă ardelean pursînge
Atunci cînd se va întoarce în Portugalia, Tony va lua cu el şi ceva din România. Nu mă gîndesc la gestul simbolic şi patetic de a transporta paravion un pumn de ţărînă din pămîntul sacru al scumpei noastre patrii. Asta sună bine la un anumit nivel de percepţie, dar nu-l văd pe clujeanul Tony cărînd după el un săculeţ cu cernoziom, care să-i amintească de timpul petrecut în Gruia. Mi-l închipui mai degrabă că va lua o sticlă, două de pălincă, asemenea brazilianului Eric la plecarea în vacanţă spre plajele din Rio. Sau o bucată de slană. Eventual ceva artizanat. Sigur, nişte amintiri. Despre locuri, despre oameni. Mai ales despre oamenii de aici. Nu sîntem nici atît de buni cum ne place să credem, dar nici atît de răi cum ne închipuim.
Fundaşul portughez, dar născut-crescut-călit la şcoala vieţii în Franţa, a jucat pentru CFR timp de 4 ani. Ca şi Cadu ori ca nemuritorul Panin, Tony da Silva a supravieţuit mai multor năvăliri străine. Fiindcă el nu mai e demult un străin. După o scurtă perioadă de adaptare, Tony era unul din peisaj. A învăţat limba, a gustat bucatele, a simţit că e înconjurat cu simpatie. A răspuns civilizat oamenilor de pe stradă şi ziariştilor. A fost om de bază al echipei care cucerea primul titlu, s-a accidentat, a strîns din dinţi, a revenit, a acceptat şi postura de rezervă. Nu a jucat întotdeauna impecabil, nu este cel mai bun fundaş dreapta posibil pentru o echipă cu pretenţiile Clujului. Dar a pus suflet.
Tony nu a părut un navetist care a sărit coarda şi în general toate faptele lui din şi de dincolo de teren au arătat mai mult decît un expat care nu ştie cum să facă să-şi ia banii mai repede şi să fugă la el acasă. Timp de 4 ani, Clujul şi România au fost cealaltă casă pentru Tony. Pentru el şi pentru soţie, Elodie, o femeie care nu a dispărut deloc ca omonima-i româncă, o franţuzoaică foarte prezentă, fără fiţe, care nu a sughiţat că nu-şi face, dragă, tu, fată, cumpărăturile lîngă Domul din Milano sau la Galeriile Lafayette Haussmann din Paris.
E mult spus că ne va fi dor de Tony. Clujenilor probabil. Dar ceva ne rămîne de la el. Respectul pentru meserie, pentru banul agonisit prin muncă. Lucruri pe care mulţi dintre flăcăii noştri cu domiciliu permanent în România nu prea le apreciază. Asta ne-au reamintit mulţi dintre expaţi, cuvînt nefericit în conţinut şi în formă. Relaţia direct proporţională între efort şi răsplată. Redimensionarea muncii tale, respectul pentru publicul de pe urma căruia îţi iei salariul. Mulţi dintre aceşti aşa-zişi străini nu sînt nici mai talentaţi, nici mai dotaţi fizic decît ai noştri, lucru aspru criticat de profesorii noştri de morală şi de tumbe. Doar că alde Tony duc o viaţă cumva banală. Casă, familie, nevastă, prieteni, tot mărunţişuri din astea.