Somn uşor!

Despre oboseala şi privaţiunile fotbaliştilor, aceşti eroi ai timpurilor moderne Îi invidiaţi pe fotbalişti? Pentru faima şi banii pe care îi cîştigă, pentru vacanţele exotice pe care şi le permit? Pentru fetele tunate care roiesc în jurul lor şi al […]

Despre oboseala şi privaţiunile fotbaliştilor, aceşti eroi ai timpurilor moderne

Îi invidiaţi pe fotbalişti? Pentru faima şi banii pe care îi cîştigă, pentru vacanţele exotice pe care şi le permit? Pentru fetele tunate care roiesc în jurul lor şi al maşinilor lor la fel de tunate? Greşiţi! Nici nu ştiţi în ce eroare fatală vă aflaţi! Habar nu aveţi cîte sacrificii se ascund în spatele performanţei! Cum care performanţă? Performanţa de a avea un salariu de peste 10.000 de euro pe lună. Plus sau minus nesemnificativ.

Patronii Stelei şi ai Vasluiului ne-au ridicat vălul de pe ochi. Gigi şi Adrian ne-au spus că echipele noastre sînt obosite. Echipele participante la Europa League sînt şi mai obosite. În afară de faptul că fotbalistul e o natură sensibilă din punct de vedere emoţional, el a ajuns la capătul puterilor. Sfîrşeala aceea care se instalează după 5 etape de campionat şi două meciuri în cupele europene. 90 de minute alergate o dată pe săptămînă consumă bagajul energetic al jucătorului. Cei 5-6 kilometri parcurşi în timpul unei partide, uneori în pas de voie, macină fotbalistul român. Kilometrii ăştia înghiţiţi o dată pe săptămînă sînt o adevărată Golgotă pentru organism. Scurtă precizare, Golgota nu e o terasă umbroasă unde te aşteaptă o bere după efort, nici un club de noapte unde îţi dai frîu liber adrenalinei. Din fericire, în ambele situaţii neuronii sînt la adăpost de orice agresiune.

Dar sursele de oboseală ale fotbalistului stelist, vasluian, polist, ceferist ori dinamovist nu sînt doar antrenamentele şi meciurile. Purtătorul nostru de crampoane suportă cu stoicism (termen fără legătură cu MM) călătoriile cu avionul, transferul de la aeroport la hotel, cazările la hoteluri. Aţi mers vreodată cu avionul? Aţi mers. De fapt aţi zburat. După ce veţi fi aplaudat entuziasmat şi ca un bun român la aterizare, aţi observat că vă simţiţi ca atunci cînd aţi fi alergat 2000 de kilometri? Nu? Atunci nu sînteţi bun de fotbalist, nu obosiţi suficient de repede. Nu vă extenuează nici să locuiţi într-o cameră de hotel de 4 sau 5 stele, asta în cazul că v-aţi permis vreodată? Iarăşi nu aveţi stofă de jucător de fotbal. De internaţional român, burundez sau senegalez. Nu simţiţi aşa un vertij cînd beneficiaţi de bufet suedez cu tot felul de fantezii culinare, iar la celelalte mese vi se pun pe masă lapte de cuc şi ureche de mistreţ? E clar, trăiţi pe altă lume.

E lumea celor care muncesc de-adevăratelea. Cu capul sau cu braţele. Sau şi, şi. Da, aud murmurele, e un articol populist. Ştiu un medic populist care face 4-5 operaţii de cancer pe zi, iar după un an de muncă se duce în creierul munţilor să se odihnească două-trei zile. Cică e obosit. Dar, ce, măi frate, dă cu sapa?