Leonard Doroftei mai vrea un meci

Un fost campion mondial la box simte că a rămas dator oamenilor cu finalul unei mari cariere. Şi vrea să pună punct

Leonard Doroftei a intrat din nou în ring! Nu e o glumă estivală. La exact 6 ani de […]

Un fost campion mondial la box simte că a rămas dator oamenilor cu finalul unei mari cariere. Şi vrea să pună punct

Leonard Doroftei a intrat din nou în ring! Nu e o glumă estivală. La exact 6 ani de la retragere, „Moşu'” a început pregătirea. Ţine regim de slăbire, aleargă şi merge la sală, unde transpiră cot la cot cu elevii de la şcoala de box care-i poartă numele. Doroftei are 40 de ani şi se gîndeşte serios la un meci de retragere. Unul adevărat!

– Cum ţi-a venit ideea, Dorine?
– Într-o zi, îmi admiram, aşa, trofeele. M-am gîndit că toate au un început şi un sfîrşit. În cazul meu nu a existat un sfîrşit. De fapt, nu cum aş fi vrut eu.

– De ce, totuşi? Ai probleme cu afacerile?
– Nici vorbă, pub-ul merge excelent, e mai mereu plin. Vin şi fete singure, pentru că e un loc sigur. Ar fi culmea să fie altfel cu mine pe aici.

– Am înţeles.
– Finalul meu de carieră nu a fost aşa cum trebuia să fie. Oamenii au rămas cu o anumită impresie şi nu-mi place. E adevărat, am disputat un meci pentru titlul mondial cu Gatti. Dar nu eram pregătit sută la sută. Am rămas cu regretul ăsta.

– Unde ar urma să aibă loc meciul?
– Aş vrea în România. Să văd ce pot aranja cu Rudel Obreja. Eu nu am pretenţille lui Bute, se înţelege. Dacă nu se poate, mă duc în Canada. Sau chiar în America, dacă reuşesc să intru. Vorbesc cu Yvon Michel, fostul meu impresar.

– Şi acolo, cum procedezi? Apelezi la cei de la Interbox?
– Fac două-trei meciuri, să arăt că încă pot boxa. Că sînt viu. Nume am. Apoi, îmi cîştig dreptul să particip într-o gală adevărată. Cu un adversar care să dea şi el pumni, nu cu un sac de box.

– Cîte kilograme mai ai de dat jos?
– 16, să mă încadrez la semiuşoară. Nu pot mai sus că sînt prea mic de înălţime. Acum am 80 de kilograme, am plecat de la 86. Cu un regim bun, un program de antrenament OK şi cu voinţă se poate.

– Cînd ai fi gata de luptă?
– Prin septembrie-octombrie. Nu mi-e teamă. Sînt sănătos, am poftă de box. Doar spatele mă mai supără din cînd în cînd.

– Cu cine te antrenezi?
– Cu copiii de la sală, ai lui Titi Tudor „Prosop”.

– E mai uşor cu ei, nu?
– Ei, pe naiba, ăştia tineri te muncesc cel mai tare! Lovesc din toate poziţiile. N-au coordonare, stînga, dreapta, croşeu. Nici nu ştii de unde vine lovitura!

– Băieţii tăi nu ţi-au spus că vor la box?
– Ba da, Adi, ăla mare, şi-a adus într-o zi toţi colegii la sală. I-a bătut pe toţi şi pe urmă nu a mai venit.

– Şi celălalt?
– Alexandru e cu Internetul. Dar ştii ce le-am zis? Vreţi bani, să vă plimbaţi, să mergeţi în excursii pe la Oxford cu şcoala? Puneţi mîna şi munciţi!

– Aşa, şi urmarea?
– După-amiaza vin aici, la prăvălie, 3-4 ore. Lucrează două cu două. Adi e la bar, Alex la mese, s-a băgat picolo. E haios, să-l vezi cum vorbeşte cu clienţii.

– Fata?
– E mică, dar are pumnul cel mai greu din familie!

– Cum îţi mai duci celebritatea?
– Eu nu m-am schimbat. Mă îmbrac, vorbesc şi mă comport la fel. Oamenii s-au obişnuit cu mine, mă salută. Rîdem, glumim, spunem bancuri.

– Mi-ai zis că alergi şi pe stradă. Ca Rocky, în film?
– Exact aşa. Am cam aceeaşi viaţă ca el, cînd la restaurant, cînd acasă, doar că eu am o familie mai mare. Alerg cu hanoracul pe mine, cu gluga pe cap, numai că eu nu am scările alea din film. Ploieşti nu-i Philadelphia.

– Şi lumea ce zice cînd te vede?
– Mă claxonează şoferii să mă încurajeze: „Hai, Moşule, hai că poţi!”

„Aş lua-o oricînd de la capăt. Ce-i uşor pe lumea asta dacă vrei să faci ceva?”

„Poate am fost învăţat prost, să fac performanţă. Trebuia să învăţ să fac afaceri”

„Tyson, o brută care s-a dus în cap cînd n-a mai muncit. Cel mai mare a fost Muhammad Ali. Mişcări, dans, serii de lovituri, vorbe. Altceva”

         
Leonard Dorin Doroftei s-a născut pe 10 aprilie 1970 la Ploieşti. A fost campion mondial al versiunii WBA la caregoria semiuşoară între 5 ianuarie 2002 şi 24 octombrie 2003. A trecut la profesionism în 1997, după o carieră la amatori plină de succese. 5 titluri naţionale la seniori, campion mondial în 1995 şi campion european în ’96 şi ’97, dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona şi Atlanta.