Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Noi, cei care am plecat acasă

Euro 2008 a rămas fără 8 echipe. Vi le prezentăm fără numerele de pe tricouri

Noi sîntem cei care v-am părăsit. Nu ne priviţi chiorîş, nu am făcut nimic rău. Nu ne compătimiţi! Noi sîntem cei picaţi la examen, cei […]

joi, 19 iunie 2008, 6:04

Euro 2008 a rămas fără 8 echipe. Vi le prezentăm fără numerele de pe tricouri

Noi sîntem cei care v-am părăsit. Nu ne priviţi chiorîş, nu am făcut nimic rău. Nu ne compătimiţi! Noi sîntem cei picaţi la examen, cei peste care a trecut linia. Învinşii. Consumabilele lui Euro 2008. Victimele colaterale. Totuşi. Nu uitaţi. Nu există învingători fără învinşi. Din amărăciunea noastră s-a născut şi hrănit gloria lor. Forţa lor s-a alimentat cu slăbiciunile noastre.

Aşadar, cine sîntem noi, cei care nu mai sîntem? Să ne prezentăm. Francezi, cehi, polonezi, austrieci, elveţieni, greci, suedezi. Şi români. Blonzi, bruneţi, şateni, ciocolatii. Vedeţi că acoperim toată Europa, de la nord la sud şi de la est la vest. Latini şi slavi, germanici şi urmaşi de vikingi, ratarea nu are etnie, paşaport sau vîrstă. Bine, bine, şi care-i problema? Ne întrebaţi ce mai vrem acum, cînd Euro şi-a pus straiele de sărbătoare în aşteptarea marilor meciuri. De ce vă mai plictisim cu frustrările noastre? Scuze! Încercăm să vă explicăm de ce noi am dat greş şi voi aţi reuşit, pentru că altă dată vi se poate întîmpla vouă. Iar nouă şi mai şi.

Noi, cei care am plecat acasă, semănăm mai mult decît ne dăm seama. Nu jucăm acelaşi fotbal, dar îl refuzăm cu aceeaşi voluptate. De fapt, noi nu îl jucăm, îl dejucăm. Observaţi cîte poate schimba o prepoziţie, darămite o propoziţie.

Noi, antrenorii, nu avem nici o vină. Am studiat adversarul, i-am identificat punctele forte, ştiam să le anihilăm. Noi, Rehhaggel şi Piţurcă, ar trebui să fondăm academia „Fotbalul platonic pe axa Bucureşti-Atena”. Printre lectorii viitorului lăcaş de învăţămînt superior îi vom coopta negreşit pe domnii Leo Beenhakker şi Lars Lagerback. Ei ar adăuga specificitatea naţională. Lars, prolixa eminenţă suedeză, se va întîlni în sfera non-ideilor de geniu cu sfinxul olandez Leo. Atunci să te ţii! Cehul Karel Bruckner va contribui şi el la această întreprindere. Dumnealui ştie să antreneze, dar a uitat să schimbe fotbaliştii. Cu gazdele Kobe Kuhn şi Josef Hickersberger nu prea ştim ce să facem. Elveţianul a propus fotbalul de retail, cu multiple servicii pentru clienţi, iar austriacul pe cel de operă, ca să nu zicem de operetă.

Noi, jucătorii, nu avem nici o vină. Am urmat cu sfinţenie sfaturile tehnicienilor noştri. Ne-am comportat ca nişte soldaţi disciplinaţi. Asta ni s-a spus, asta am făcut. Puteam mai mult? Nu ştim, n-am încercat, tactica noastră nu prevedea asta. Eu, Mutu, eu, Milan Baros, eu, Thierry Henry, eu, Karagunis, eu, Henrik Larsen, eu, Smolarek, am zis şi mersi, şi danke, şi mulţumesc. Fotbalul de azi cică e al grupului unit, aşa că ne-am ascuns confortabil în spatele acestui slogan. 

Noi, suporterii, nu avem nici vină. Noi chiar nu avem nici o vină. Ba da, avem. Am crezut în ei.  Speram că generozitatea noastră va fi răsplătită cu generozitate în joc, nu cu zgîrcenie. Ne gîndeam că în timp ce noi cream spectacol în tribune, ei ne vor urma exemplul pe teren. Am fost naivi şi plătim. Lumea pe aici se uită ciudat la noi şi ne întreabă ce mai căutăm. Pe cine mai susţinem. N-am ştiut ce să le spunem şi bîntuim ca nişte fantome prin Viena şi prin Basel. Să nu vă speriaţi de noi, pregătim Mondialul din 2010! Hai pa, au revoir, auf wiedersehen!

Comentarii (65)Adaugă comentariu

Comentează