Dinamo place, Steaua exasperează

Ce facem când fudulia paralizează memoria

Nu mai știu de când un meci din campionatul nostru să fi strâns o unanimitate de elogii ca Dinamo – Craiova. Daniel Pancu a spus-o cel mai bine: „A fost un meci cu care nu ne mai simțim rușinați privind la ce se joacă în Champions League”. Merg mai departe și afirm că față de Steaua – Gaz sau derby-ul de miercuri, Dinamo – Craiova a putut apărea ca un meci european la care Mulțescu ar fi fost îndreptățit să spună ca Zidane după eșecul cu Valencia: „Am avut primele 15 minute de rahat”.

Altfel nu văd ce contre se pot emite la o victorie a unui Dinamo mai matur și mai norocos decât o Craiovă care la 0-2 stabilește un record de 3 bare într-un minut, ea crezând excesiv în geniul lui Ivan și parcă prea puțin în talentul lui Gustavo. Controversele serioase clocotesc în viața acelei echipe pe care, împreună cu Balint, încă o numim Steaua. După meciul de la Mediaș, am fost puși în miezul unei probleme capitale: a fost sau nu a fost un circ ce a jucat Steaua? Așa i-a acuzat furibund patronul – ați jucat ca la circ -, iar antrenorul a îndrăznit să-i replice că nu, nu a fost circ, să stăm liniștiți căci Steaua va cuceri titlul…

Adevărul este că patronul exagera. Echipa jucase de multe ori mai rău decât cu Gazul, numai că dumnealui are o gravă problemă psihologică: fudulia lui intratabilă e mai puternică decât memoria. Când se laudă sau se înfurie, dânsul e amnezic. Nimeni nu i-o poate spune în față, bărbătește, fiindcă tot dânsul deține toate puterile și mai presus aceea financiară. Ca atare, după furia de la Mediaș, omul a cerut ca în derby-ul de miercuri, echipa, la 1-4, să joace fotbal și să facă spectacol.

Nu a fost nici circ, nici antrenament, nici spectacol, a fost un meci nul în toate cele: nul în atac, nul în apărare, mai rău ca la Mediaș, Dinamo, în repriza a doua, putând reedita acel 4-1 neverosimil din tur. Dinamo place, Steaua exasperează. Tamaș a ajuns să declare că îl bate gândul să renunțe și ne-a lăsat o vorbă care merită să trăiască: „La antrenamente, o batem și pe Barca”. Mesianicului Alibec i-ar trebui, se zice, un Budescu și un Teixeira lângă el, eu adaug că și un Șumudică. Asta nu mă împiedică să observ fair-play-ul lui Contra, căruia îi pare rău de problemele lui Laur și nu uită de meritele lui nea Ando.

Totuși, pentru mine de neînțeles este cum exemplara galerie a lui Dinamo poate veni la meci cu atâtea idei bune și hazoase fără să uite acasă câteva sumbre petarde. În fine, nu fotbalul nostru va lămuri misterele muncii omenești.