Cică s-ar fi spulberat un Mit(u)

Cum e pe la noi după un eșec

Experți, după cum se știe, în tot ce zboară și se mănîncă – în aeronautică și friptane, în geopolitică și manele, în sictir și delir – sîntem nuli în domeniul dezamăgirilor. Habar n-avem cum se trăiește o deziluzie, cum se tratează o amărăciune în caz de eșec, fără să cazi în disperare. Orice eșec ne duce direct la catastrofă și se traduce în termenii unui dezastru. Eșecul, la noi, nu cunoaște nuanța, tranziția, doar buful și fleoșcul. Marți dimneață, după înfrîngerea Andreei Mitu în „optimile” de la Roland Garros – în „optimi”, nu în primul tur! – se puteau citi în presa timpului titluri de acest calibru: „A căzut și mitul Mitu”, „S-a spulberat un Mit(u) frumos”, pentru un calambur de doi bani, la îndemîna oricui, se cădea în fandaxie și de aici în praf și pulbere. În fapt, nu se spulberase nimic, domnișoara Andreea Mitu nu era, în nici un caz, un mit. Ea obținuse la debutul într-un turneu de maximă anvergură trei victorii, dintre care două cu totul surprinzătoare, într-un stil (dacă mi se permite) entuziasmant, departe desigur de perfecțiune; mai ales izbînda în fața lui Schiavone m-a făcut să pun mîna pe telefon și să-mi sun cîțiva prieteni ca să-i anunț că s-ar putea să ne găsim în acele clipe cînd, în terminologia Hollywood-ului, se naște o stea. În lumea noastră expertă în pamflete, nu ridici în fiecare zi, lună, an, telefonul presat de un elan de bine, ce-i binele la noi? O singură dată mi s-a întîmplat asta, cînd o ziaristă de talia Tiei Șerbănescu m-a sunat emoționată la culme de victoria Simonei Halep în fața Serenei Williams.

Ce-aveam de făcut după înfrîngerea domnișoarei Mitu în optimea cu belgianca aceea stranie la chip, dar extrem de compactă în joc? Să dau telefoane prietenilor ca să-mi ierte precipitarea? Să dau cu Andreea Mitu de pămînt? S-o spulber?… Nu-mi stă în pix și în caracter. Am fost – nici mai mult, dar nici mai puțin – dezamăgit. Firește, am elaborat cîteva explicații milostive: e greu, la debut în lumea mare, să legi trei performanțe în cîteva zile, e și mai greu să gestionezi succesele neașteptate fără să te temi de contraperformanța inerentă la acest nivel al unui mental netrecut prin probe de foc – am renunțat la milostivire, m-am fixat în decepția rece și am rămas în ea după ce am auzit-o pe domnișoara Mitu explicîndu-ne cu un calm fermecător că „A fost ziua ei”, a adversarei. Scurt și cuprinzător. Și de luni pînă azi îmi tratez ămărăciunea cu cea mai plăcută alifie – replica unui om de la WTA care a văzut-o lăcrimînd după eșec: „Să vă aduc niște șervețele?”. „Da”, a acceptat domnișoara Mitu. Era și este tot ce trebuie spus dacă ai încredere în talentul tău.