Johnny Cupen şi peretele alb-negru din redacţia GSP

Ferparele au curs şuvoi la moartea lui Ion Cupen, pe Google citările despre moartea lui sînt mai multe decît cele despre viaţa, opera şi suferinţa lui. Puţini dintre cei care şi-au petrecut vinerea trecută dînd copy-paste la o ştire înnegrită […]

Ferparele au curs şuvoi la moartea lui Ion Cupen, pe Google citările despre moartea lui sînt mai multe decît cele despre viaţa, opera şi suferinţa lui. Puţini dintre cei care şi-au petrecut vinerea trecută dînd copy-paste la o ştire înnegrită l-au însoţit la groapa dintr-o rînă umbrită şi liniştită a cimitirului Mărcuţa.

Alături de puţinele rude pe care le avea şi de puţinii prieteni care l-au petrecut pe ultimul drum am presărat o mînă de ţărînă şi un gînd bun peste coşciugul de pal dat cu baiţ, privind şi crucea doamnei Vali, soţia, a cărei dispariţie, acum patru ani, i-a retezat mai vîrstnicului meu prieten elanul de a mai fi cel dinainte.

Au fost patru ani trişti pentru el, dar şi pentru mine. Nu mai puteam să-l regăsesc pe cel care mi-a fost alături mereu, cînd m-am însurat, cînd mi s-au născut fetele sau cînd am părăsit presa după aproape douăzeci de ani pentru a mă juca de-a managerul în fotbal. „Eşti tîmpit cu T mare! O să vezi că pleci dintr-un loc pentru care ai chemare într-o lume plină de derbedei care nu te merită!”. A fost singura reacţie de acest fel într-o mare de mesaje care mă felicitau pentru pasul făcut. Şi a avut dreptate.

Ne mai leagă multe nopţi în care am aşteptat zorile împreună, multe frapiere golite cot la cot de conţinutul lor alb, sec şi rece, plus cîteva clipe care ne puteau fi fatale, cînd ne-a ocrotit Dumnezeu. Dormeam amîndoi pe scaunele maşinii, numai că, spre deosebire de el, în palmele mele se afla un obiect în plus. Volanul!

A doua zi după înmormîntare am intrat, după mult timp, în redacţia Gazetei. M-au izbit răcoarea plăcută dată de aerul condiţionat, plus un perete pe care nu-l ştiam aşa, mai nou tapetat cu pozele în mărime naturală ale lui Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu sau Aurel Neagu, cel mai mare fotoreporter alb-negru din istoria atît de colorată a sportului romînesc.

Lipseşte o imagine, care trebuie numaidecît afişată pe acel perete vintage menit să vegheze oamenii şi tehnica mileniului trei. Nea Johnny în mărime naturală se vrea urcat urgent acolo! Dintre toţi veteranii, el ne-a fost cel mai aproape, iar pe mulţi dintre noi chiar îndrăznesc să afirm că ne-a iubit şi ne-a ajutat mai mult decît l-am ajutat noi pe el.