Amintiri la caserolă
Vechiul stadion Ghencea și-a încheiat existența printr-un eveniment cazon, lipsit de emoție și, mai degrabă, ratat

Tot ce ține de armată se întâmplă în prima parte a zilei. Deșteptarea, sectoare, apelul, raportul, revista de front. Masa de dimineață, nu micul dejun. Cel puțin în anii optzeci, la blocul alimentar, la șase și ceva în zori, nu se mâncau mezeluri sau brânzeturi, ci varză, fasole sau tocană de cartofi.
În prima parte a zilei a avut loc și evenimentul de trecere în amintire a arenei din Ghencea. Nu i se spune nici ceremonie, nici festivitate, nicicum altfel. Doar eveniment. Milităros, destul de rece, cu prea puține nostalgii. Și cu un marketing discutabil, deși Oștirea se cam ferește să folosească termeni corporatiști.
Anumiți steliști
Colonelul Petrea, bățos, apretat și țanțoș în fiecare gest, de parcă era Eremia Grigorescu la Mărășești, Iordănescu-tatăl, Lăcătuș, Bumbescu, Balint, povestind cum învăța pentru Bac pe o pătură întinsă pe gazon, Mirel Rădoi, probabil ca semn că Steaua a existat și după 1989, nu doar înainte. Alocuțiuni, vorbe, amintiri libere, neambalate.
S-a încercat cuprinderea cât mai multor generații, dar s-a greșit esențial. N-a fost chemat Ienei, Ilie Bărbulescu tună și fulgeră de la Pitești că nu l-a anunțat nimeni. N-a fost Pițurcă, bornă istorică a Stelei, încurcat în plasa porții după golul memorabil cu Anderlecht. Nici vorbă de Duckadam, că doar e omul lui Gigi. Nu Ilie Dumitrescu, pentru că e văzut și el ca fecesebist, nu mulți alții, pe care trecutul îi recomanda să fie acolo la ultima suflare a arenei care timp de 44 de ani a găzduit nu doar Steaua, ci și multe meciuri ale echipei naționale. Marea majoritate a meciurilor Generației de Aur.
Iarbă take-away
Sub formă ambalată, mai încolo, pe o măsuță, bucăți de gazon ambalate în caserole. Cine vrea pleacă acasă cu caserola, așa cum pleci de la cârciumă cu papanașii pe care i-ai comandat de lăcomie, dar nu mai poți să-i mănânci, pentru că a fost prea mare porția de coaste. Nu-i nimic, îi iei acasă, încălziți puțin la microunde sunt buni și mâine.
Caserola e un mijloc universal de producție la început de mileniu, un obiect de mare utilitate în transportul alimentelor, însă pare o formă extrem de cinică de ambalare a nostalgiei. Înseamnă, dacă la biroul de relații cu sufletul al Oștirii se poate pricepe așa ceva, înghesuirea în acea cutiuță de plastic a amintirilor, a emoțiilor, apoi transportarea lor prozaică spre casă, alături de alte caserole care conțin, după caz, mâncare chinezească, ciorbă de burtă, salată de vinete sau orice alt produs de îngurgitat produs de impetuoasa filosofie contemporană a hrănirii tip take-away.
Nostalgia înseamnă altceva
În locul caserolelor și al invitațiilor selective ale colonelului Petrea, trecerea în amintire a vechii arene din Ghencea se putea face altfel. Cu mii de oameni în tribune (așa, părăginite cum sunt ele) și cu alți oameni pe gazon, așa, îngălbenit cum se află. Cu un meci între foste vedete, cu steliști din mai multe generații pe teren, cu old-boys burtoși, încărunțiți, dar însemnând, fiecare, câte ceva în istoria Stelei. Cu suporterii aproape, alături, nu exilați, cu bannerele anti-Petrea cu tot, pe un teren anexă, departe de cătarea camerelor TV. A fost însă aleasă această cale complet neinspirată, crezându-se că se conferă un ambalaj festiv momentului. Din păcate, acțiunea a fost ratată complet și ambalată rece și cinic în acele caserole. Pe loc repaus!