O moarte cu acoperire regulamentară

Poate că Patrick Ekeng ”n-a avut zile, maică”, așa cum zic babele. Dar a avut la doi pași, în momentul prăbușirii sale, un medic care putea și trebuia să-l ajute

Conform raportului de joc, Dinamo-Viitorul 3-3, de fapt, ca să fim meticuloși, SC Dinamo 1948 SA București – FC Viitorul Constanța, Patrick Ekeng a fost jucătorul de rezervă cu numărul 14, intrat în teren în minutul 63. Dacă n-ar fi existat televiziuni, site-uri, ziare, Facebook, probabil că documentele oficiale ar fi furnizat doar această informație lapidară. În rapoartele arbitrilor există rubrici pentru schimbări, cartonașe, chestiuni disciplinare, dar nu și despre decese. Pentru morți, apelați la mica publicitate!

Ce-i regulamentar?
Regulamentar, au existat două ambulanțe echipate. Asta cere regulamentul. Nu spune dacă trebuie să fie echipate cu defibrilator sau cu cric, bujii și triunghi reflectorizant. Ajunge să fie echipate. Regulamentar, jucătorul accidentat a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală. Tot regulamentar,  jocul a fost reluat cu minge de arbitru și s-a terminat la egalitate, 3-3. Un meci greu de condus, cu trei penalty-uri, toate regulamentar acordate.

Doctorul din teren
Am înnebunit cu toții! Oameni buni, arbitrul acestui meci, Florin Marcu, E MEDIC!!!! Au trecut aproape trei minute între prăbușirea lui Ekeng și urcarea lui în Salvare. Timp în care doctorul Marcu, îmbrăcat, ce-i drept, în șort și tricou, nu în halat alb, a privit cu fluierul în mână cum un om, un semen al său, cade la pământ, a văzut cum alți oameni, Boli, Răzvan Marin, Dorin Rotariu, Cristi Ganea, Olteanu, țipă, plâng, își smulg părul din cap. A văzut că accidentatul dăduse ochii peste cap. A văzut că mașinuța de transportat fotbaliști accidentați nu mai vine și că intră Salvarea. Semn că se întâmplă ceva grav. A asistat impasibil la secvențele horror în care Ekeng era suit pe targă pe brațele celor din jur, ca un sac cu cartofi. Putea să le spună, bă, nebunilor, eu sunt medic, nu se ia accidentatul așa! Florin Marcu, aflat între ROAF, Legile jocului și jurământul lui Hypocrate rostit cândva, într-o aulă, s-a bazat doar pe statute și regulamente. A avut acoperire regulamentară și s-a folosit de ea, ducând, în limbajul acelorași regulamente, jocul la bun sfârșit. Ce bun sfârșit e acela care se termină cu o autopsie?

Alt doctor, din alte vremuri
Dan Dragoș Crăciun era un arbitru destul de hulit al anilor ’90. Avea burtă, ceea ce-l făcea antipatic tribunelor. Medic într-o comună din Ardeal, Dr. Crăciun arbitra în Ghencea, acum peste 20 de ani, un meci al Stelei, cu UTA, parcă. Damian Militaru se prăbușise fără cunoștiință. În jurul său, lume multă. Energic, doctorul Crăciun a dat pe toată lumea la o parte, jucători, masori, medici, a urlat că el e medic, și-a suflecat mânecile, i-a scos lui Militaru limba de pe gât, l-a apăsat pe piept, i-a tras palme peste față, l-a readus în simțiri. Da, probabil că gravitatea cazurilor nu se compară, poate că spre deosebire de „Cărbune”, care are acum aproape 50 de ani și e antrenor prin Valea Jiului, Ekeng era de nesalvat. Dar și atitudinile celor doi arbitri-medici diferă. Cel din anii nouăzeci, în genunchi deasupra rănitului. Cel din 2016, semeț, în picioare, ocrotit de umbrarul încăpător al regulamentului.

Restul, defibrilator, ambulanță, vize medicale, dezinfectanți botezați cu apă de chiuvetă, vin abia mai la urmă. Primul medic care trebuia să pună mâna pe trupul lui Ekeng era la doi pași distanță, însă în loc de stetoscop, avea fluier și în loc de datorie umană, se ghida după regulamentele FRF, FIFA și UEFA!