Gigi Becali nu e nebun, ci viclean!
Să spui că Steaua a jucat bine în derby, că ai fi fost deranjat dacă echipa pe care pretizi c-o finanțezi ar fi cîștigat de maniera de care a făcut-o Dinamo, înseamnă să escaladezi cu aplomb culmile greu de atins ale maximului penibil.
Și, odată ajuns în vîrf, să înfigi acolo, pe pisc, nu doar stindardul habarnismului suprem în fotbal, ci și pe cel al unei perfidii fără seamăn. Prin această perfidie nemăsurată trebuie obligatoriu înțeles modul josnic prin care așa-zisul patron al Stelei înțelege să-și rezolve interesele personale prin intermediul unei echipe aflate foarte aproape de inimile a peste cinci milioane de suporteri.
Cînd spune că Steaua a dominat derby-ul, iar Dinamo n-a jucat nimic, Gigi Becali vrea să-i prostească pe suporteri, să-i facă să creadă că Steaua, în care n-a investit în ultima vreme nici măcar a suta parte din zecile de milioane de euro pe care le-a mutat din conturile echipei în conturile personale, ar fi vreo superechipă neînțeleasă, bîntuită de ghinioane, victimă inocentă a antifotbalului advers. Complet fals! Steaua de azi e o echipă prost finanțată fiindcă așa vrea el, prost antrenată fiindcă așa vrea el, prost manageriată fiindcă așa vrea tot el.
N-ai cum să le înfățișezi oamenilor că lucrurile merg bine, cînd ele merg cît se poate de prost. N-ai cum să asiști la un derby la care, în primul rînd din cauza ta, Steaua n-are nici un suporter în tribune. Pînă și Botoşaniul (am ales echipa cea mai îndepărtată de şoseaua Ștefan cel Mare), dacă vine pe terenul lui Dinamo, tot aduce cu ea un pîlc de susținători. N-ai cum să-l arunci pe Guilherme la lei să-l sfîșie, pentru că leii n-au chef să facă asta. N-o fi Guilherme cel mai bun fundaș stînga din lume, dar nu din cauza lui merge Steaua atît de prost! N-ai cum să-ți reglezi prin intermediul Stelei chestiunile pur personale referitoare la Vasile Turcu și la Nicolae Badea. N-ai cum să-l invoci a mia oară pe Gabriel Oprea ca pe dușmanul din umbră al unei echipă al cărei principal dușman, dar și principal profitor ești tu însuți.
Poate că lui Gigi Becali îi e comod să creadă că suporterii Stelei îl vor lua drept paranoic aflat în plin delir. Dar nu e așa! Gigi Becali nu e nebun, e doar un bigot viclean, chitit să prostească niște oameni, mulți la număr, pe care îi crede mult mai proști decît sînt!