La 40 de ani, Luțu tace despre fotbal

Îl vedem mereu în plan secund, atunci cînd camerele îl caută pe Gigi. Într-un colț de imagine difuz, fără sharf pe el, se zărește chipul lui Luțu

Ion Ionuț Luțu, așa cum îl rețin fișele statisticienilor. Fost fotbalist. Născut la 3 august 1975. Așadar, împlinind zilele trecute 40 de ani.

De cîțiva ani, Luțu e șoferul lui Gigi Becali. Și nu numai. E omul bun la toate. A cărat pachete la Poarta Albă de-a făcut șanțuri în drum. A învățat pe de rost călugării de la Athos. Știe toate rosturile șefului său, îi e devotat pe viață, face parte din peisajul patronului și-și asumă acest rol de amorsă în cadrele în care starul e fără îndoială Gigi.

După meciurile Stelei vorbesc toți. Că au jucat la viața lor, că n-au jucat, că se pricep, că nu. Luțu scoate cîteva vorbe o dată la cîțiva ani, după multe insistențe. Și doar dacă îi dă patronul binecuvîntarea să vorbească. Altfel, nu. Doar există oameni cu funcții oficiale la Steaua. El, Luțu, n-are funcție. El e al lui Gigi, al Stelei mai puțin. Sau deloc.

Deloc? Luțu a jucat la Steaua. Nu doar la Steaua, ci și la Steaua. Acum vreo 15 ani, într-un meci cu Rapidul, a înșirat apărarea din Giulești, apoi l-a driblat și pe Lobonț și a trimis în poarta goală. N-aveau cum să-l țină. Cînd îi venea să dribleze, dribla tot ce întîlnea în cale. De multe ori, chiar pe sine însuși.
Fotbalistul Luțu a fost Tănase plus Stanciu plus Iancu la un loc. Mai puneți cîțiva decari pe listă,că tot n-ajung. A fost un fel de Sînmărtean mai zvăpăiat, mai cu viață în el, mai cu zîmbetul pe buze. Ceea ce la decarii de astăzi e crispare fără sfîrșit, lucrare de control și chin, la Luțu era bucurie, copilărie, fleac. Îi plăcea fotbalul, nu putea fi barat de nici o regulă, nu se încadra în nici un canon.

Poate că astăzi, la 40 de ani, Luțu ar trebui, din calitatea sa neoficială, să vorbească mai mult. Nu neapărat să dea interviuri, ci să le explice în vestiar steliștilor ediție 2015 că fotbalul nu e o chestiune despre a fi sau a nu fi, ci e o poveste frumoasă, care se rezolvă de multe ori cu o fentă și cu un zîmbet.