Românie, plai ofensiv de dor
Ne apărăm și facem puncte. Ar fi de preferat altă variantă?
Există vreo voluptate maximă, vreo Nirvană dosită, în operațiunea cinică de adunare a punctelor? Mulți vor spune că nu și vor detecta în spațiul înconjurător al echipei naționale doar apărare, efort, uneori chiar bubuială. Asta acum, după Belfast, dar la fel a fost și după Atena și în multe alte situații. De fiecare dată cînd am jucat defensiv și n-am pierdut, opinia publică a luat apă de gură cu gust de căpșuni ca să-și alunge de pe bolta palatină acea senzație de amăreală.
A fost defensiv Pițurcă, acum e defensiv Iordănescu. Avem tentația de a arunca la coș acest punct, al paisprezecelea în clasament, și sîntem foarte aproape de a spune că nouă nu ne trebuie așa ceva. Ne-am născut tehnici, cu călcîie la ambele capete ale piciorului și cu exterioare și pe dinafara, dar și pe dinăuntrul ghetei. Ca atare nu ne place latul, nu ne place bubuiala, nu ne place careul propriu și vrem de la noi înșine doar rafinament, ofensivă, dacă se poate chiar artă, filigran croit printre brazii verzi și înalți din pădurea nord-irlandeză.
După acest 0-0 care aproape că ne duce la Paris noi avem imboldul de a-i invoca pe Budescu, pe Cernat și pe alți virtuozi neselecționați. O, da, cu ei am fi ascuns mingea în căușul vîntului nord-britanic și ne-am fi tupilat abili printre segmentele imense ale ciolănosului Laferty. Și firește că-l invocăm și pe Sînmărtean, arcușul viorii noastre din ultimii ani. Conchidem că sîntem urîți, terni, nespectaculoși, placizi și galbeni. Punctul îl băgăm în buzunar ca pe-o monedă de 10 bani găsită pe jos, convinși că n-o să ne trebuiască niciodată.
Să ne aducem aminte ce frumos jucam pe vremuri, cînd ne bătea Iugoslavia cu 6-4 și ratam Mondialul. Iordănescu știe, pentru că a fost pe teren și i-a driblat pe sîrbi de nu mai știau de ei, iar la finalul meciului a trebuit să-și arunce ghetele, că erau tocite pe exterior de cîte pase cu efect dăduse. Era mai bine atunci, cînd ne înecam la mal ca niște romantici și unii aveau curajul de a ne numi brazilienii balcanilor?
Ar trebui să ne fie clar că acum atîta putem, adunăm punctele, treișpe-paișpe și mai departe, și trimitem oameni să caute cazare în Franța. Ar trebui apoi să ne însușim această aritmetică elementară, să admirăm cît putem de mult marele zero din dreptul înfrîngerilor și să ne gîndim că aceste punctulețe transpirate ne vor aduce nu doar calificări, ci și bani pe care să-i băgăm în centrele de juniori, de unde să răsară peste cîțiva ani artizanii pe care ni-i dorim atît de mult. Dacă vrem comparații, putem să ne uităm la greci, poeți romantici și ei, cum își plîng corăbiile înecate într-un nord îndepărtat unde, acum, aproape de solstițiu, îți intră soarele în ochi la miezul nopții.