Cum s-a sinucis U Cluj
Înconjurată cu dragoste de un public care cînta la 0-3 de parcă era 3-0, U a invitat Steaua la renaștere
Fără multe introduceri, Steaua e peste U, chiar dacă se joacă (vezi discuțiile cu finala Cupei) pe Arena Națională, sub Feleac, pe Feleac sau chiar pe Vîrful Omu. Dar tactica alb-negrilor parcă i-a invitat pe campioni să-și revină, oferindu-le un lămpaș cu care să vadă în tunelul fără ieșire.
Pentru Steaua, U a vîndut aproape 15.000 de bilete și a schimbat sistemul. Trei fundași centrali, Neag, Munteanu (coborît într-o anacronică postură de libero) și Skvorc, contra unui singur atacant central, Țucudean.
Plus doi închizători în fața lor, Costin și Lungu, al căror adversar direct, Stanciu, a dat două goluri. Cu așa așezare joci doar cînd vrei să stai o sută de ani pe 0-0 și să încerci, dacă poți, cîte ceva în terenul advers prin Viveiros, Morar și Mengolo.
Clujul n-a stat pe 0-0 o sută de ani, ci doar 14 minute. Din acel moment nu mai avea ce face cu toți cei trei din centrul apărării. Unul dintre cei trei trebuia să iasă, lăsînd loc unui om de creație sau de atac, Cristocea, Ceppelini, Castillon sau ce-o mai fi fost pe bancă.
S-a rămas însă în acea formulă contraproductivă, încercîndu-se să se facă extreme din Ciupe și din Bambara, care nu sînt decît niște fundași laterali de pluton, neputincioși să dea o centrare rezonabilă.
Înconjurată cu dragoste de un public care cînta la 0-3 de parcă era 3-0, U a invitat Steaua la renaștere. Dincolo de arbitraj, trebuia penalty la Mengolo și cartonaș roșu lui Rîpă!, iubita echipă din Ardeal a crezut prea mult în propriile-i revelații defensive, cu ajutorul cărora a reușit să adune în retur 11 puncte cu doar 3 goluri marcate!
Și se bazează prea mult pe senzaționalul Veselovski, fără plonjoanele căruia poate că U era deja retrogradată și nu mai filosofa acum pe seama locului de disputare a finalei Cupei.