Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Iarna, iarba și uneltele Craiovei

La Craiova e frig, încă e gheață prin cotloane, iar streșinile curg greu și puțin chiar și cînd bate soarele. În birourile elegante ale clubului se visează la Europa. Se fac hîrtii la UEFA, se invocă Sidney Wanderers, se privește […]

vineri, 20 februarie 2015, 9:24

La Craiova e frig, încă e gheață prin cotloane, iar streșinile curg greu și puțin chiar și cînd bate soarele. În birourile elegante ale clubului se visează la Europa. Se fac hîrtii la UEFA, se invocă Sidney Wanderers, se privește clasamentul, cu CFR, Petrolul și Dinamo, pe care insolvența le-a scos din calcule. Ar mai fi ASA, Astra, Botoșaniul. Auzi, domnule, Botoșaniul! De ce nu?!

Echipa a plecat la Severin pentru un amical contra Caransebeșului. În Craiova nu prea sînt terenuri. S-au făcut antrenamente pe la Popeci, pe alte maidane. A trebuit să vină Cârțu, după o lună de stat prin Antalya, și să ceară să se dea la o parte zăpada de pe terenul mare de la „Ion Oblemenco”. Plapuma albă  stătea cuminte și neatinsă, de parcă ar fi ocrotit grîul imaginar să crească și să se facă singur cozonac. Deşi se mai dezafectează cîte ceva din tribune, cîmpul de joc ar putea fi folosit la antrenamente, dacă s-ar fi gîndit cineva să-l deszăpezească.

Meciurile se vor juca la Extensiv, terenul n-arată grozav, deși nea Titi Bîtlan, jucătorul Științei din anii șaizeci, trudește la cei 74 de ani ai săi să-l prepare cît de cît. Dar ce poți face cînd te-apuci de iarbă și de germinație iarna? Acolo va veni Steaua, pe acea arenă rudimentară, care va fi omologată cu indulgență, pentru a salva cît de cît o situație.

Craiova lui Cârțu și Săndoi a făcut minuni în toamnă. 8 victorii și 3 remize în 11 etape. Dar față de tur i-a pierdut pe Pleșan, Dănănaie și Velcovici, care nu prea jucau, însă și pe Ferfelea și Curelea, oameni de bază pe faza de atac. În locul lor a primit doi apărători, pe Dumitraș și pe Briceag, de la Vîlcea. Ce de unelte în magazie… Tîrnăcop, Briceag…. Instrumente tradiționale, cam puțin pentru tehnologia mileniului trei.

Peste iarnă, Cârțu a devenit bunic, iar zilele următoare, pe 1 martie, Săndoi va face și el 50 de ani. Oameni cu experiență, trecuți prin fotbal și prin viață. Nimic nu-i enervează mai mult decît să audă de Europa. Fac antrenament la Popeci, iar pentru recuperare îi roagă pe cei de la Severin să le dea bazinul. Și dacă ar fi să se meargă în Europa, meciurile s-ar juca tot în bejenie, la București, la Ploiești sau prin alte părți. Spiritul european al Craiovei s-a împlinit întotdeauna acasă, pe „Central”, în fața a 40.000 de oameni.

Poate tot niște minuni, ca în toamnă, să-i ducă pe olteni în urnele UEFA. Dar cîte minuni să fie posibile, după cele din tur? Pînă la minuni, e nevoie de lopeți, de brațe care să curețe zăpada, de terenuri, de bazine. Mai departe, meșterii Sorin și Emil se pricep ei cum să ascută un Briceag și cum să lovească unde trebuie cu un Tîrnăcop.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

VULTURUL (7 comentarii)  •  20 februarie 2015, 10:04

Un articol excelent pentru acest moment ce parea linistitor pentru Craiova si unde autoritatile care detin baze sportive au intrat prin birouri, doar afara e ger, ca ursii la hibernare.Poate nu stiati, la Craiova nu se munceste iarna ci mai incolo cand se face cald sa iesim la terase si la spart seminte. Cei care nu suporta frigul deja sunt plecati in tarile calde si apar cand la noi se poate sta la umbra.
Profit de aceasta ocazie sa va spun ca eu vad,asta ca sa nu mai apara conflicte sportiv-comerciale-civile prin FRF si liga, ca intre aceste foruri si echipele de fotbal sa se faca un contract sportiv iar cluburile pot fi finantate de cate societati comerciale vor si de cine vor.Atunci echipele de fotbal se pastreaza, doar investitorii vin si pleaca.

Radu (5 comentarii)  •  20 februarie 2015, 10:57

La Drobeta-Turnu Severin stadionul e frumos, are nocturnă, și oltenii – sunt convins – ar umple tribunele. Ar fi o soluție elegantă până când noul Oblemenco va fi gata. Și cred că ar fi omologat cu ușurință pentru Europa League. Stadionul Extensiv este vai de capul lui, dar ar merita și acesta renovat, că nu strică încă un stadion modern în Craiova.

tesio (13 comentarii)  •  20 februarie 2015, 15:03

Spirit fin de observator, Dle Buzarin!! Am citit cu placere articolu`!! BUN!! REUSIT!!

grig (43 comentarii)  •  20 februarie 2015, 16:24

excelent articol, bravo!

Sorin (1 comentarii)  •  20 februarie 2015, 16:49

D-le Buzarin, la Popeci nu e maidan, sa avem pardon!

ovidiu_3003 (341 comentarii)  •  20 februarie 2015, 17:38

…Da …ne trebuie stadion modern …este o conditie fara de care nu se poate progresa in Europa…

observator (79 comentarii)  •  20 februarie 2015, 18:26

De data asta mi-ai placut, ai scris frumos si cu suflet. Pacat ca echipa nu este cea care trebuie.

BDM (3 comentarii)  •  20 februarie 2015, 20:34

am citit cu mare placere articolul, unul foarte reusit!

Andrei Muscel (1 comentarii)  •  20 februarie 2015, 20:38

Alin, Tarnacop a facut meciuri excelente la Craiova de cand a venit. Ce ai cu el? Merita sa te iei de niste oameni doar pentru ca au anumite nume? La fel si cu Briceag, baiatul promite, inca nu a avut sansa sa demonstreze ce stie la Craiova pentru ce sa te iei de el?. In acelasi timp gresesti cu Ferfelea si mai ales Curelea. In perioada cat si-a revenit Craiova (11 meciuri), ei nu au fost chiar de baza. Curelea, atacant de careu a avut 10 meciuri fara gol.

adi (7 comentarii)  •  20 februarie 2015, 20:53

Terenurile sunt cele care sunt.,nu au de unde sa apara peste noapte ,ca doar nu o avea tovarasa Olguta inelul lui Arabela.Nu inteleg de ce se incapataneaza Liga si Federatia sa oblige cluburile sa joace iara ,pe frig si noroi ,cu tribune goale cand s-ar putea juca bine mersi de la sfarsitul lui Martie pana in Noiembrie ,cu o pauza in mijlocul veriii cand e mai cald.Stiu ,se invoca programele competitilor internationale ,dar sa fim seriosi ,Romania oricum nu va avea decat sopradic o echipa in primavara europeana (in cupa UEFA),si ptr asta trebuie sa chinuim celelalte echipe si suporterii loe????

mario (4 comentarii)  •  20 februarie 2015, 20:55

Aline, stai linistit, ei nici nu doresc sa se califice in europa si de cand justitia le va interzice marca „universitatea”, pt a evita confuzia de denumire cu adevarata „universitatea”, vor avea atatia sustinatori cat fosta „extensiv”.

zagna (18 comentarii)  •  20 februarie 2015, 22:24

acum vedeti lipsurile ? un bici facut din… niciodata nu pocneste, dar sigur il stropeste pe initiator. un proiect, csu, creat pe o minciuna, nu va duce la un final fericit. initiatorul „proiectului” si-a mai dorit un bici, dar nu mai are nici material de la primul: si-a dorit …o tichie de margaritar, desi avea o caciula de oaie olteneasca sanatoasa, stadionul Ion Oblemenco. acum joaca pe maidanul din romanesti, dar viseaza la EL ! ca olgutza viseaza … rima, nu ma mira, dar au fost „oameni de fotbal” care au sustinut-o neconditionat. csu a facut in primele 6 etape 2 puncte. daca in urmatoarele 12 etape face 2×2 puncte ? daca noul stadion extraterestru se va construi la fel de rapid ca sala de sport ? daca olgutza gaseste … rima si n-o mai intereseaza fotbalul ? daca…

miteloltean (1 comentarii)  •  20 februarie 2015, 22:57

stati linuistiti ca nu sunteti echipa! Sunteti decat o nenorocita de infractoare care a furat identitatea Universitatii ! Stelei i se cer bani ca foloseste sigla,dar Universitatii Craiova cine-i plateste pentru furt de identitate ?

al batran (3 comentarii)  •  21 februarie 2015, 9:47

Toti cantaretii astia de prohod pentru CSU au cam dat-o in bara. Au zis ca nu e infiitata normal,ca n-are dreptul sa promoveze,ca e sustinuta cu bani de primarie si nu stiu ce partid(ar fi bine sa terminam cu marii investitori care au papat bani negri ,ca-n toate institutiile statului de altfel, in schimb plati la stat si la jucatori ioco si insolventa de scapare). Acum ca n-are dreptul de a juca in cupele europene! Aflati ca va avea,numai sa-si castige dreptul pe teren!

Obiectiv (20 comentarii)  •  21 februarie 2015, 11:35

@ A.B.
Din nou, parca razbate un regret nu prea bine disimulat in legatura cu disparitia unei arene de tip sovietic, ce asigura conditii decente doar celor de la tribuna 0 (sau VIP, sau cum s-o fi numit)! Nici macar faptul ca, luand in considerare macheta, stadionul va fi cam cel mai frumos din tara (Arena Nationala putea fi de la inceput cum va trebui sa fie in 2020, Arena Cluj are pista si cam putine locuri VIP, iar Ilie Oana este destul de micut)! Traditia n-are nimic in comun vechimea instalatiilor! O.

Obiectiv (20 comentarii)  •  21 februarie 2015, 11:37

Reiau:
Nici macar faptul ca, luand in considerare macheta, stadionul va fi cam cel mai frumos din tara (Arena Nationala putea fi de la inceput cum va trebui sa fie in 2020, Arena Cluj are pista si cam putine locuri VIP, iar Ilie Oana este destul de micut) nu va atenueaza aceste regrete inexplicabile! O.

Protoss (57 comentarii)  •  23 februarie 2015, 14:16

Gresisi numele, nu e Dănănaie ci Dananae!

Comentează