Crețu, matematica și o amintire cu Șevcenko

Prunea îl sfătuiește pe Crețu să lase matematica și să-și vadă de fotbal. La rîndul său, Alex Crețu e convins că Iașiul trebuie să-l înțeleagă și să-i dea drumul la mai bine. Adică la Steaua. Se știe deja că Steaua […]

Prunea îl sfătuiește pe Crețu să lase matematica și să-și vadă de fotbal. La rîndul său, Alex Crețu e convins că Iașiul trebuie să-l înțeleagă și să-i dea drumul la mai bine. Adică la Steaua. Se știe deja că Steaua îl vrea și e normal să-l vrea. Are 22 de ani, a fost liderul reprezentativei de tineret, ar rezolva problema mijlocașului central, acolo unde Breeveld n-a fost ce-ar fi trebuit să fie. Crețu mai joacă și stoper, și, dacă e nevoie, chiar fundaș dreapta, iar astea sînt doar atuuri.

După sume mai mici și de neluat în seamă, exprimate de Astra și de Dinamo, a venit și oferta Stelei. 270.000 de euro plus TVA, plus un sfert dintr-un transfer ulterior. Puțin, foarte puțin, cum a spus Dem Rădulescu într-o peliculă de acum peste patruzeci de ani. Foarte puțin, pentru că pe sus-amintitul Breeveld Steaua a dat 500.000 plus TVA, iar pe recent adusul Enceanu, care era și nu prea era titular la Brașov, 250.000 plus același TVA.

Logic e ca Iașiul să vrea cît mai mult, la fel de logic e ca și Steaua să se abțină de la cheltuieli mari. De la 270.000 cît se oferă din Ghencea la aproape dublu cît se cere de sub Teiul lui Eminescu e distanță mare, iar negocierile par blocate. Însă la mijloc e Crețu, un jucător de 22 de ani care va trebui să uite că la Steaua ar putea cîștiga cam de trei ori mai mult decît în Moldova și să pună umărul în retur la salvarea echipei care l-a ajutat să devină fotbalist. Cînd ești tînăr, dar și cînd nu mai ești, e destul de greu să lași această matematică în seama altora, iar tu să te ocupi doar de proza și de poezia fotbalului.

De foarte departe în timp ne vine un exemplu similar. A fost odată ca niciodată, în mileniul trecut, un mare talent. Îl chema Andrei Șevcenko și juca extraordinar la Dinamo Kiev. Veneau ofertele una după alta, de la Real, Barcelona, Juventus, din toate părțile, dar nici una nu era pe placul patronului Surkis. Iar Șevcenko stătea la Kiev pe cîteva sute de mii pe an, deși ar fi putut pleca în locuri unde ar fi cîștigat de zece ori mai mult. Ce făcea Surkis la fiecare ofertă refuzată? Îi mai mărea cu cîteva sute de mii salariul perlei sale, care la 23 de ani, cînd a plecat la Milan pentru 25 de milioane de euro, ajunsese să cîștige în Ucraina peste un milion de euro pe an, sumă neverosimilă pentru estul Europei.

Sigur că între Șevcenko și Alex Crețu aproape că nu se poate face nici o comparație. Nici de valoare, nici de mediu, nici de epocă. Dar procedura aplicată de Surkis la Kiev a rodit, acele măriri succesive de salariu menținîndu-l psihic pe jucător în stare să facă două lucruri deodată. Să-și crească propria valoare și să ajute echipa, care la rîndul ei, îl ajuta.