Balonul vechi al lui Hagi
Era exact 23 decembrie, ca și acum. Anul 1994, festivitățile de final. Premii peste premii, gale peste gale. România, ieșită de 5 ani de sub comunism, își digera porția de festivism pe care o avea în gene.
Și atunci a […]
Era exact 23 decembrie, ca și acum. Anul 1994, festivitățile de final. Premii peste premii, gale peste gale. România, ieșită de 5 ani de sub comunism, își digera porția de festivism pe care o avea în gene.
Și atunci a venit vestea, printre gale și premieri. În ancheta Ballon d’Or, Hagi se clasa al patrulea! După Stoicikov, Roberto Baggio și Maldini!
Să explicăm ce însemna Balonul de Aur în acei ani. Era cea mai prestigioasă anchetă anuală din Europa, realizată de revista France Football și de firma Adidas. Ea privea doar fotbaliști aparținînd unor nații europene, fusese inaugurată la jumătatea deceniului șase și primul ei cîștigător se numise Stanley Matthews. Legendarul Sir Stanley Matthews!
Sigur că România făcuse un Mondial excelent în America, dar acest loc 4 era un neașteptat cadou de Crăciun. Să nu uităm că în prima parte a sezonului Hagi evoluase la Brescia, în Serie B! Fusese apoi Mondialul american, urmat de transferul la Barcelona, dar acolo era greu să fii vioara întîi, alături de Stoicikov și Romario. Cu toate acestea, Hagi primise 68 de puncte și împărțea poziția a patra, la egalitate, cu suedezul Brolin!
Am văzut cine era în fața lui Gică, dar e interesant de privit clasamentul din spatele său. Printre alții, Franco Baresi, căpitanul lui Milan, cu care cîștigase Liga Campionilor și căpitanul Italiei cu care fusese la un penalty distanță de titlul mondial. Apoi duetul german Matthaus-Klinsmann. Sau tripleta franceză Cantona-Papin-Desailly. E adevărat, Franța nu fusese la Mondiale, dar pe cei trei scria Manchester United-Bayern-Milan! Printre cei lăsați în urmă mai erau Boban și Savicevici, și ei milaniști, Laudrup, fratele cel mare, sau Pep Guardiola, metronomul și căpitanul Barcelonei. Plus portarul suedez Ravelli, acel chelios care ne oprise din drumul spre semifinale.
Mereu s-a vorbit de Sevilla ’86 drept cea mai mare performanță a fotbalului nostru. Alții au urcat pe primul loc traseul din America. E greu de spus cine are întîietate. Individual însă, acest loc 4 de la Balonul de Aur e greu de egalat. Noi, cei care trăim acum, chiar și cei mai tineri, nu vom mai vedea un român care să primească un asemenea onor. N-avem cum, n-avem de unde!
Încercați, de acum încolo, cînd îl auziți pe Hagi vorbind despre fotbal să-l priviți și prin sticla acelui loc 4 de acum douăzeci de ani. Căutați orice declarație a lui și veți vedea că acea performanță îi face fiecare vorbă mult mai grea și mult mai adevărată.