Momentele ”Centralului”
Primul moment. Filmul „Balul de sîmbătă seara”, alb-negru, 1967, regizat de tînărul Geo Saizescu, avîndu-l în rolul principal pe și mai tînărul Sebastian Papaiani. Eroul filmului vine de undeva de la țară la Craiova și vede buluc de lume. Oamenii […]
Primul moment. Filmul „Balul de sîmbătă seara”, alb-negru, 1967, regizat de tînărul Geo Saizescu, avîndu-l în rolul principal pe și mai tînărul Sebastian Papaiani. Eroul filmului vine de undeva de la țară la Craiova și vede buluc de lume. Oamenii umpleau tribunele de piatră de pe „Tineretului”, unde pe vreo 10.000 de locuri se înghesuiau și 30.000 de oameni.
Al doilea moment. Cine a pus „Centralul”, inaugurat în 1967, unde l-a pus a fost băiat deștept. Acolo era un crîng de plopi, o baltă, o mlaștină, așa ceva. Drumul însă era același ca și către Tineretului, doar că se lungea cu vreun kilometru. Era anul în care Ion Oblemenco devenea pentru prima dată golgeterul României.
Alt moment. 3 octombrie 1973. Cupa UEFA Universitatea – Fiorentina 1-0, primul tur din Cupa UEFA, gol Oblemenco, cu capul, în minutul 89. Calificare craioveană, după 0-0 în tur, în Italia. La Fiorentina jucau marele De Sisti și foarte tînărul Giancarlo Antognoni. Peste 50.000 de oameni, pe bănci, pe scări, prin plopi, pe tabelă. Printre ei, un copil cu cravata de pionier primită în acea dimineață, dus drept răsplată de tatăl său la meci. Acel copil scrie acum aceste rînduri.
Următorul moment. 2 martie 1982. Craiova – Bayern, sferturi de finală CCE. Cu o zi înainte de meci, antrenamentul oficial. Întîi nemții, cu Breitner, Rummenigge și Dieter Hoeness, fratele lui Uli. Apoi oltenii. Frig uscat, sub zero grade. În tribune au fost peste 20.000 de oameni.
Și următoarele momente. Fiorentina (episodul doi), Bordeaux, Kaiserslautern, Benfica, Betis, Olympiakos, Monaco, Dinamo Kiev, Galatasaray. Scenariul era următorul: biletele se distribuiau cu vreo 10 zile înainte, prin marile întreprinderi, Electroputere, Combinatul Chimic, Oltcit. Dacă aveai pe cineva acolo, luai la preț normal, vreo 50 de lei. Dacă nu, puteai să dai și două sute. Dacă meciul era la 4 după-amiaza (nu exista nocturnă), trebuia să fii în tribună la 9 dimineața, altfel rămîneai fără loc.
Momente triste. După eventul din 1991, a venit din ce în ce mai puțină lume. După 1996, cînd a murit Oblemenco, arena i-a preluat numele. Bătrînii însă îi zic în continuare „Central”, așa cum la Madrid cei cu părul alb vor spune mereu „Chamartin” și nu „Bernabeu”.
Dincolo de tribuna oficială, terenurile de antrenament au fost botezate după alți mari dispăruți, Petre Deselnicu și Zoltan Crișan. Stadionul a mai fost arhiplin o singură dată, la ultima victorie olteană împotriva Stelei, în 2002.
Ultimul moment? Dacă da, atunci merită un gînd de rămas bun. Dacă nu, pentru că se zvonește și asta, atunci merită ceva reparații și alte decenii de viață care vor deveni și ele, la rîndu-le, amintiri.