Nu e doar „naţionala” Bucureştiului

Aplaudînd toamna plină de roade a echipei naționale, trebuie să observăm și atmosfera congelată, de banchiză părăsită de viață, de la meciul cu Danemarca.

Pentru ca seara de marți să fi avut altă însuflețire, acest amical trebuia obligatoriu scos din […]

Aplaudînd toamna plină de roade a echipei naționale, trebuie să observăm și atmosfera congelată, de banchiză părăsită de viață, de la meciul cu Danemarca.

Pentru ca seara de marți să fi avut altă însuflețire, acest amical trebuia obligatoriu scos din București. Echipa națională aparține în egală măsură Bucovinei, Clisurii Dunării, Podișului Dobrogei și plaurilor de la Mila 23. Ea nu e doar a Bulevardului Basarabia, a Arenei Naționale și a Pasajului Muncii. Oamenii din acest are al poate că s-au plictisit de ea, însă maramureșenii, dobrogenii sau bănățenii sînt mereu dornici s-o vadă pe viu.

Spania a dus amicalul cu Germania la Vigo. Italienii i-au primit pe albanezi în portul Genova. Pînă și francezii, care cu greu se dau duși din Paris, s-au urnit pînă în Sud, la Marsilia, cale de vreo 800 de kilometri. Toată lumea mai pleacă din cînd în cînd din sediul central, oferind imaginea selecționatei naționale cît mai multor admiratori.

De acord că era greu de mers la Cluj sau la Piatra Neamț, chiar dacă stadioanele de acolo ar fi putut primi un astfel de meci. Ar fi însemnat trambalare, avion, alt hotel, alt pat, ceea ce poate fi obositor acum, pe final de sezon.

Dar exista varianta Ploiești. Aceasta era posibil de îndeplinit din aceleași așternuturi, cele de la Mogoșoaia. De la Corbeanca, în loc să faci dreapta către Otopeni, te duci în stînga, spre Săftica. Nici pentru danezi n-ar fi fost mare deranj o oră cu autocarul.  Plus că pe noua arenă a Petrolului cu siguranță că n-ar fi rămas nici un loc gol, iar atmosfera ar fi fost fierbinte, topind frigul.

De acord că la “oficiale” e nevoie de Național Arena, că doar de-aia o avem și de-aia s-au cheltuit atîția bani publici pentru a fi ridicată. Dar pentru partide amicale echipa națională trebuie scoasă din habitatul ei de bază și oferită unor oameni care n-o văd o dată la o lună ci, poate, o dată la zece ani. Ceea ce pentru bucureșteanul răsfățat de nocturne e o banalitate, dacă nu chiar o corvoadă, pentru provinciali e o recompensă de care nu se bucură în fiecare zi.

P.S. Fără nici o legătură cu subiectul, ultimele 3 meciuri ale echipei naționale au însemnat tot atîtea victorii cu 2-0, venite după 0-0 la pauză și concretizate de fiecare dată prin cîte o “dublă”. Are cineva vreun număr de telefon de la Cartea Recordurilor?