O amintire cu nea Puiu și ”schemosul” Zizou

Era 2002 vara, în timpul Campionatului Mondial. Proaspăt numit în al doilea său mandat la echipa națională, Anghel Iordănescu bătea stadioanele coreene în calitate de membru al Comisiei Tehnice a FIFA, o structură selectă, cu nume gen Bilardo, Menotti, Andy […]

Era 2002 vara, în timpul Campionatului Mondial. Proaspăt numit în al doilea său mandat la echipa națională, Anghel Iordănescu bătea stadioanele coreene în calitate de membru al Comisiei Tehnice a FIFA, o structură selectă, cu nume gen Bilardo, Menotti, Andy Roxbrough și ce alte somități or mai fi fost.

Am mers la cîteva meciuri împreună. La o jumătate de planetă distanță de țară, de Federație și de eterna Săftica, generalul Iordănescu părea eliberat de disciplina cazonă și devenea nea Puiu. O persoană mult mai comunicativă și mai deschisă decît la București.

Am fost la Franța-Danemarca. Francezii, campioni mondiali la zi, erau praf și pulbere. Îi bătuse Senegalul, făcuseră un 0-0 urît cu Uruguay, iar acum își jucau ultima șansă cu danezii. Nordicii n-au stat pe gînduri și au isprăvit repede conturile, 2-0, cu o echipă obosită, care pleca acasă după grupe fără să marcheze vreun gol.

Selecționerul  îi privea analitic pe danezi, urma să-i avem adversari în viitoarele preliminarii. Dar fostul fotbalist Puiu Iordănescu schimba registrul atunci cînd mingea ajungea la Zidane. „Uită-te la Zizou, ce schemos e! Ia uite, cum i-a driblat pe ăia, i-a dat cap în cap!”. Într-adevăr, Zidane era singura lumină din jocul întunecat al francezilor.

Am plecat de la meci cu limuzina lui neagră, cu șofer, pusă la dispoziție de FIFA. Pe drum a început să-i sune telefonul. Trebuia dat jucătorul meciului. Iordănescu a spus fără ezitare: Zidane. Cei de la FIFA că nu și nu, că Franța a pierdut, că trebuie dat cineva de la danezi. Minute întregi de discuții, dar Zidane a rămas. „Ce să fac, dacă el mi-a plăcut cel mai mult? Să-l dea ei pe cutare danez, eu îl dau pe Zizou”. Vorbea fostul stîngaci al echipei naționale din anii șaptezeci, care dribla doi adversari pe metru pătrat și pentru care lovitura liberă de la 16-25 de metri era aproape sigur gol.

La mai bine de 12 ani distanță de la acel episod, în seara de 14 noiembrie 2014, Anghel Iordănescu i-a adus omagii publice lui Sînmărtean, numindu-l „fabulos” și „artist”. Meciul se terminase, iar organizatul și meticulosul selecționer își permitea să se întoarcă în timp și să redevină pentru cîteva clipe fotbalistul Puiu. Tot fabulos și el, tot artist.