Galeria cu învingători: Costel, Filip, Cristi, dar mai ales Fane
1. Costel. Antrenorul Stelei a înțeles perfect acest meci, încă din primele minute. A priceput presingul lui Dinamo în zona mijlocașilor centrali, și-a dat seama că Sînmărtean va combina destul de dificil cu Tănase, Keșeru sau Chipciu. Era limpede că […]
1. Costel. Antrenorul Stelei a înțeles perfect acest meci, încă din primele minute. A priceput presingul lui Dinamo în zona mijlocașilor centrali, și-a dat seama că Sînmărtean va combina destul de dificil cu Tănase, Keșeru sau Chipciu. Era limpede că derby-ul nu va însemna o dominare teritorială a Stelei și că victoria poate veni fie din faze fixe (așa s-a și dat primul gol), fie din pase lungi, pentru contraatac (golul al doilea). Toate acestea s-au întîmplat însă după ce Steaua a scăpat cu destul noroc de la a fi condusă, dar Gâlcă face parte din familia mare a antrenorilor care au lucrat cu Anghel Iordănescu, iar de multe ori norocul se transmite ereditar.
O paranteză la noul caz Sînmărtean. Chiar dacă din exterior se țese un conflict între antrenor și vedetă, de data aceasta nu sînt motive de supărare, iar dacă Lucian are resentimente, acum ar trebui să și le țină doar pentru el. A fost scos în minutul 77, cu un cartonaș galben la pasiv, și înlocuit exact așa cum trebuia, cu un închizător, Breeveld. Iar dacă rumorile sînt adevărate, că veniseră olandezii de la Utrecht să-l vadă, aceștia avuseseră timp pînă în acel minut 77 să-i observe prestația bună spre foarte bună. În plus, schimbarea a avut loc la 1-0 și s-a terminat 3-0.
2. Filip. Într-un meci în care au marcat alți doi fundași ai Stelei, cel mai bun din defensivă a fost Lucian Filip. Titularizarea sa în flancul strîng, întîmplată în urma RMN-urilor enigmatice ale lui Latovlevici, e surprinzătoare doar pentru neofiți. Acum patru-cinci ani, la Steaua II, Filip asta era, fundaș stînga.
3. Cristi. Să nu se supere nici unul dintre jucătorii derby-ului, dar cel mai bun de pe teren a fost Cristi Balaj. Autoritate, avantaje de efect și chiar de spectacol, joc lăsat liber și mai ales inspirația de a fluiera finalul cu un minut și ceva mai devreme. Era deja 3-0 și mai mult de niște petarde și brichete în capul lui Arlauskis, nu se mai putea întîmpla nimic. Cam asta înseamnă să înțelegi spiritul jocului!
4. Fane. Deși echipa sa a pierdut, cel mai mare învingător al derby-ului a fost Bărboianu. Se știe deja, cu cîteva ore înainte de meci a primit vestea devastatoare a morții copilului său născut prematur. În fața unei asemenea tragedii, nici un antrenor din lume nu-i putea cere nimic. Era alegerea sa dacă intră pe teren sau dacă se duce acasă să-și plîngă durerea și să-și aline nevasta. Fane, acest oltean corect și inimos, a ales să fie pe teren și le-a dat o lecție tuturor celor care încă nu s-au convins că doar viața poate învinge moartea.