Cît e de grav cazul Sînmărtean?
Ne răspunde Stefan Kovacs, via Johnny Rep
Pe Lucian Sînmărtean sau pe altul ca el, care bombăne mereu, nu dă mîna cu nimeni cînd e schimbat și-ți poate pune în orice clipă vestiarul în cap, poți să-l tratezi, ca antrenor, […]
Ne răspunde Stefan Kovacs, via Johnny Rep
Pe Lucian Sînmărtean sau pe altul ca el, care bombăne mereu, nu dă mîna cu nimeni cînd e schimbat și-ți poate pune în orice clipă vestiarul în cap, poți să-l tratezi, ca antrenor, în fel și chip. Să te faci că n-ai observat. Să încerci să i te bagi sub piele. Sau, invers, să nu-l mai bagi în teren. Să-i dai amenzi. Sau să ceri șefilor să-l dea afară. Sau, dacă nici una dintre aceste măsuri nu rodește, să pleci tu.
Ca să vedem cum se procedează cu acest gen de jucători, să ne amintim o poveste. Ea a fost depănată de marele Johnny Rep, fostul atacant al lui Ajax și al Olandei, cu care am avut privilegiul să fac un interviu în 2008, la un hotel de epocă din centrul Amsterdamului.
Atingînd subiectul comun Stefan Kovacs, Johnny Rep vorbea despre Johan Cruyff ediție 1971 cam ca despre Sînmărtean ediție 2014. Jucător mare, personalitate puternică, lider de grup. Spune Rep că la unul dintre primele antrenamente, Cruyff a vrut să-l umilească pe Kovacs, să-i arate cine-i șeful. Johan era copilul de suflet al lui Rinus Michels, care tocmai plecase la Barcelona, și-l accepta greu pe acest tip din Est de care nu auzise. La un antrenament, marele jucător i-a aruncat mai tare o minge lui Kovacs, așteptînd ca aceasta să sară din antrenor ca din colțul mesei. Dar Kovacs, care fusese și el fotbalist, nu foarte mare, dar tehnic, a intuit, s-a dat doi pași în spate și a pus un stop impecabil pe exterior. Acesta a fost primul game cîștigat de tehnician pe serviciul vedetei.
Următorul a fost și mai interesant. Ajax se întorcea dintr-o deplasare și în acea vreme călătoriile se mai făceau cu trenul, la vagon de dormit. În puterea nopții, cineva i-a strecurat lui Kovacs informația clasificată că în cușeta lui Cruyff e debandadă mare. În pijama și în papuci, nea Piști a împins cu putere ușa. Într-adevăr, lume multă, fum să-l tai cu cuțitul, sticle de whisky și pahare, iar pe masă o grămadă de bani. Guldeni, dolari și ce-or mai fi fost. Patru băieți, cu Johan în frunte, jucau poker. Alții chibițau. Kovacs a cerut un loc la masă. A spus că și-a uitat țigările în cușeta sa, iar Cruyff, care rupea două pachete pe zi, l-a servit imediat. A cerut un whisky dublu și a intrat în joc. Priceput la chestii de-astea, într-o oră i-a ușurat pe Cruyff et Comp de vreo 5.000 de dolari, sumă, nu glumă acum mai bine de 40 de ani! S-a ridicat, l-a bătut pe Johan prietenește pe umăr și i-a spus că ori de cîte ori simt nevoia să piardă ceva bani, le stă la dispoziție.
Asta a fost povestea lui Johnny Rep. Din acel moment, Kovacs a fost șef deplin la Ajax și, timp de doi ani, a cîștigat împreună cu Cruyff și ceilalți tot ce se putea cîștiga. E asta o soluție și pentru Steaua? Greu de spus. Sînmărtean nu e Cruyff și nici Gâlcă n-are încă dimensiunea lui Stefan Kovacs. În plus, în 2014, echipele de fotbal nu prea mai călătoresc în vagonul de dormit. Dar o pildă de mare antrenor și de mare psiholog tot e!