Artă franceză fără artiști
Franța e echipă de cinci stele, n-are cum să fie altfel cînd oamenii ei rar cîștigă sub 5 milioane pe an. Ei vin de la Real, PSG, Arsenal, United. Nigeria e de două stele, lîngă elanul afro stînd denumiri modeste. […]
Franța e echipă de cinci stele, n-are cum să fie altfel cînd oamenii ei rar cîștigă sub 5 milioane pe an. Ei vin de la Real, PSG, Arsenal, United. Nigeria e de două stele, lîngă elanul afro stînd denumiri modeste. Ashdod din Israel, Stoke, Norwich și ce-o mai fi. Sau bănci de rezerve de la Chelsea, Celtic și de rezerve ale rezervelor, cazul lui Moses la Liverpool.
Chiar dacă e creditată cu 5 stele, Franța a jucat cam de trei. Nigeria tot de trei, peste condiția ei. Toată lumea vorbea despre extraordinarul Enyeama, portarul denumit ba Pastorul, ba, cu totul lipsit de originalitate, Omul Păianjen. Jumătate din portarii planetei sînt alintați cu numele lui Spiderman. Acest om păianjen care scoate șuturi imposibile a greșit ca un gropar din liga județeană, de la Titu, de la Lehliu sau de unde vreți, și i-a pus mingea pe cap lui Pogba, poate cel mai alintat mijlocaș de travaliu din fotbalul mondial.
De-aici încolo totul a fost ușor, dar pînă aici fusese extrem de greu și poate că ar fi fost și mai greu fără gafa Pastorului. Da, lăudatul Pogba a fost acolo, pe fază, și a despicat drumul Franței spre sferturi. Dar Franța a suferit și pentru că, deși e o selecționată de 5 stele, are mijlocași de profilul lui Pogba, Cabaye și Matuidi, adică maratoniști onești, poștași punctuali, funcționari ai mingii, ziceți-le cum vreți. Artiștii precum Kopa, Platini sau Zidane sînt departe în timp, acum profilul e rectangular, fără nici un fel de arabescuri. Cu asemenea mijlocași poți ajunge în sferturi, dar e greu să cîștigi titlul mondial. Virtuozul ar fi fost Ribery, dar el a rămas în Bavaria, cu oasele turtite de asprimea din Bundesliga!