Italia, matematică și istorie
La italieni, la vita e bella doar în afara stadionului. Pe teren, totul se împarte în felii tactice mult mai riguroase decât cea mai exact și mai precis feliată pizza din lume. Cheia e în mijloc, acolo unde se înfige […]
La italieni, la vita e bella doar în afara stadionului. Pe teren, totul se împarte în felii tactice mult mai riguroase decât cea mai exact și mai precis feliată pizza din lume. Cheia e în mijloc, acolo unde se înfige lama cuțitului zimțat din trattorie , de vreo optzeci de ani încoace, începînd cu Vittorio Pozzo, continuînd cu Valcareggi, Bearzot, Lippi. Și ajungînd, în fine, la Prandelli, care n-are cum să fie altfel decît bătrînii din care se trage.
Don Cesare, cum spuneam, înfige cuțitul zimțat în centru, acolo unde sînt De Rossi, Veratti și, mai ales, Pirlo. Primii doi sînt locotenenții, Andrea e generalul bătrîn pe la care trebuie obligatoriu să treacă toate comenzile. Acest triunghi de regizori alternativi a cîștigat meciul din jungla Amazoniei. De acolo, din centrul geometric al echipei, a plecat totul. Cei trei, plus ThiagoMotta, intrat mai târziu în locul lui Veratti, colegul său de club de la PSG, au măcinat perechea Gerrard-Henderson, băieții din Liverpool părînd mai mereu doar o jumătate de Beatles care cîntă numai un sfert de Yesterday și doar frînturi de Imagine.
Nu, Italia nu e frumoasă, n-a fost nici măcar cînd cîștiga Mundialul cu golurile lui Rossi. Dar e ilustrarea cea mai exactă a ideii că fotbalul începe din mijlocul terenului, asta după ce terzzinni (așa le zic ei fundașilor laterali) și stoperii au rezolvat problema de pe linia de fund. Italia la Mondiale e mereu o expresie matematică limpede, pare antrenată nu de Prandelli, ci de Leibniz sau de alt savant cu nume de polinom sau de fracție. Logica e atît de legată încît n-ai cum să nu faci calcule savante atunci cînd în ceea ce se numea grupa morții tu ai bătut deja Anglia, iar Uruguayul a fost răpus de acea juntă militară din Costa Rica. Optimea de finală pare deja o chestie simplă, însă asta nu înseamnă nimic. Istoria adăugată acestei matematici ne dovedește că Italia merge măcar pînă în sferturi atunci cînd joacă prost. Acum, însă, joacă enervant de bine!