Simona de sub Cruce
Crucea de pe Caraiman are baza la 2.291 de metri altitudine. Sub ea, de cîteva zile, stă scris cu albastru pe alb un mesaj de mulțumire pentru Simona Halep.
Inscripția a fost dusă acolo, sus și instalată de mai mulți […]
Crucea de pe Caraiman are baza la 2.291 de metri altitudine. Sub ea, de cîteva zile, stă scris cu albastru pe alb un mesaj de mulțumire pentru Simona Halep.
Inscripția a fost dusă acolo, sus și instalată de mai mulți alpiniști și salvamontiști. De-acum înainte, pînă ce vînturile de altitudine vor sfîșia țesătura, în zilele lipsite de nebulozitate atmosferică, toți trecătorii pe Valea Prahovei vor putea sesiza acest mesaj alpin însuflețit.
Cu toții îi mulțumim Simonei, în felul nostru, dar puțini dintre noi avem calitatea de a escalada stîncile ca să afișăm acest lucru la peste doi kilometri deasupra nivelului mării. Cei care au dus pînza acolo, sub Cruce, probabil că n-au acționat din inițiativă proprie, ci pesemne că au fost îmboldiți și cinstiți de domnul primar de sub Caraiman, mare iubitor de sport și de sportivi, nașul multora dintre ei.
Pînă la urmă, ce-i rău într-o pînză de mulțumire afișată cu pioleți la mare altitudine? Nimic, doar că noi, românii, simțim nevoia imperioasă de a ne afișa mulțumirile, iubirea, omagiul, temeneaua, în locuri cît mai vizibile. Sentimentele ne sînt atît de acute încît dacă nu împînzim fruntea munților cu ele, simțim că dăm pe-afară!
Așa sîntem, fie că avem sau nu Caraimane personale, dorim să afișăm cît mai sus cîte ceva. Ne-am scris admirația față de Ceaușescu pe dealuri, am gîdilat PCR-ul sub coadă pe culmi cît mai înalte, acum ne-am postat mulțumirea față de Simona Halep în zona strictă de acces a caprelor negre. Ne e dor de defilări, de pancarte, de care alegorice, ne e dor de admirat, de tămîiat, de făcut chip cioplit, ceea ce trece drept păcat biblic, și din ce trebuie, și din ce nu.
Simona a ratat finala în fața Șarapovei și i-am plasat acea pînză complet inutilă și ușor jenantă tocmai pe Caraiman. Oare dacă fata noastră nu se pierdea cu firea la 4-4 în setul decisiv, ce ne făceam? Trăgeam Everestul pe bile pînă mai la noi și scriam pe vreo pînză cît îi mulțumim? Dar șerpași de unde luam, să ducă pînza acolo, sus? Că la Primărie, sub Caraiman, nu există șerpași în organigramă!