Avem o echipă națională. Cum procedăm?

Am savurat textul lui Radu Paraschivescu despre „confuzianismul” care a bîntuit echipa națională, cu selecționer cu tot, pe parcursul serbării cîmpenești contra Albaniei de la Yverdon-les-Baines. Printre jaloanele inspirației autorului s-au strecurat multe adevăruri. E cert că România nu mai […]

Am savurat textul lui Radu Paraschivescu despre „confuzianismul” care a bîntuit echipa națională, cu selecționer cu tot, pe parcursul serbării cîmpenești contra Albaniei de la Yverdon-les-Baines. Printre jaloanele inspirației autorului s-au strecurat multe adevăruri. E cert că România nu mai e o mare echipă. E cert că de multe ori joacă încîlcit. E cert că bîjbîie atît în căutarea performanței, cît și în definirea unei identități proprii. E iarăși cert că ieșirea din întunecimea tunelului e greu să se producă acum, de sîmbătă pînă miercuri, în luminoasa Elveție, în compania a doi adversari ahtiați mai întîi după batal și abia apoi după mare performanță.

Totuși, are și echipa României argumentele ei, după cum și selecționerul, cu tot „confuzianismul”, e greu de crezut că poate face în acest moment altceva decît să-și dorească rezultate bune în meciurile amicale, acelea pe care le avem.

Pițurcă își inspiră selecția dintr-un campionat care-i oferă, cu excepția steliștilor, doar firimituri. Cu următoarele două clasate, Astra și Petrolul, suprapopulate cu străini, cu Dinamo departe de a fi vreun izvor de valori, selecționerul trebuie să coboare ștacheta selecției pînă la Viitorul sau chiar pînă la craioveanul Vătăjelu, din liga secundă, pe care probabil c-o să-l vedem contra Algeriei. Sigur că selecționerului i se pot imputa nechemările lui Antal și Budescu, dar primul, oricît de proaspăt golgeter al campionatului, s-a chinuit în ultimele două luni alături de o echipă înfometată generalizat, iar al doilea e tipul de jucător pe care Pițurcă îl agreează extrem de greu, dovadă și eternele dispute cu Mutu, definit cam de același prototip.

Dacă vreți și altă părere, contra Albaniei selecționerul a mers pe o carte riscantă. Dacă ne învingea Argentina la București nu era o tragedie. Dacă am fi jucat cu Germania, Spania, Italia, Olanda sau Franța și am fi pierdut „decent”, iarăși nu era nimic ieșit din comun. Dar dacă ne bătea Albania la picnicul de la Yverdon, nu ne spăla toată apa lacului Leman. După cum dacă vom pierde în fața Algeriei, nu va mai fi vorba de confuzianism, ci de-a dreptul de harakiri, gestul urmînd a-i fi cerut lui Pițurcă la scară națională. Nu va conta nici că Algeria e antrenată de Halihodzic, care a stat și pe banca lui PSG, nici că la 13 zile de la meciul cu noi, nord-africanii vor fi la Belo Horizonte pentru a întîlni Belgia lui Courtois și Hazard!