Cărţile albastre ale Craiovei

Cam o dată la doi ani, vine un pachet de la Craiova. Cărţi de la Ion Jianu, biograful oficial şi autoasumat al fotbalului oltean din ultimii 40 de ani. Zoli Crişan, Tică Oţet, Craiova Maxima şi povestea titlului din ’91, […]

Cam o dată la doi ani, vine un pachet de la Craiova. Cărţi de la Ion Jianu, biograful oficial şi autoasumat al fotbalului oltean din ultimii 40 de ani. Zoli Crişan, Tică Oţet, Craiova Maxima şi povestea titlului din ’91, patru subiecte în tot atîtea volume. Acum, al cincilea, Ion Oblemenco, deşi personajul reclama o mult mai importantă prioritate de apariţie.

Fiindcă Jianu scrie mult, dar nu la kilogram, povestea lui Oblemenco e stufoasă. Probabil că pentru tineri ea vine din negura timpului, din Corabia anilor ’50. De încheiat, se încheie în septembrie ’96, pe banca unei echipe de club din Maroc, o dată cu sfîrşitul biologic al personajului, răpus cronic de o viaţă în fotbal şi acut de un gol neacordat în ultimul minut.

Cartea e de răsfoit, dar şi de citit. La răsfoire apar sute de poze, majoritatea publicate în premieră. Cea mai emoţionantă (medalion), făcută în Maroc, e cea cu Oblemenco, în dreapta, întreţinîndu-se cu Sandu Roşu Moldovan, antrenorul adversarei din meciul al cărui fluier final olteanul n-avea să-l mai apuce.

Citind cele aproape 300 de pagini se dezvăluie o lume fără bannere, dar cu talăngi, cu oameni treziţi la 5 dimineaţa ca să meargă la meci şi cu un erou a cărui operaţie de ulcer perforat a ţinut mii de suporteri în faţa spitalului. Asta a fost Oblemenco! Singura persoană capabilă să facă fotbalul din Craiova să răsufle la fel şi în acelaşi timp!