Frica
Toată lumea dinamovistă condamnă sorţii potrivnici cu aceeaşi vehemenţă cu care pune la zid campania de shoppping conjugal la Londra, care a dus la meciul dezamăgitor de pe White Hart Lane. Rednic nu e de acord, Borcea nu e de […]
Toată lumea dinamovistă condamnă sorţii potrivnici cu aceeaşi vehemenţă cu care pune la zid campania de shoppping conjugal la Londra, care a dus la meciul dezamăgitor de pe White Hart Lane. Rednic nu e de acord, Borcea nu e de acord, acum s-a mai răspîndit şi ideea că în noaptea dinainte de Tottenham jucătorii ar fi făcut schimb de locuri în camere. În sensul că în locul coechipierilor de la club, în paturile unora dintre dinamovişti ar fi aterizat coechipierele de viaţă, de acasă. Din toată această poveste, ultimii vinovaţi sînt jucătorii, iar primii culpabili sînt tocmai cei care contestă acum. Şefii clubului şi antrenorul au aprobat această formă de turism paracompetiţional familial din care a ieşit ce-a ieşit. O echipă cu adevărat profesionistă n-ar fi plecat la un meci oficial cu alai de neveste şi sacoşe nici dacă ar fi avut o mie de puncte avans în campionat şi ar fi fost deja calificată nu în primăvara europeană, ci în cea a întregii galaxii!
Cornel Dinu, de la experienţa sa de aproape 50 de ani de fotbal, spune că românilor le-a lipsit frica. Dacă le-ar fi fost frică de meciul cu englezii, nu l-ar fi abordat ca pe un amical plasat întîmplător lîngă Big Ben, ci ar fi intrat în teren cu toată motivaţia posibilă. Ce-aţi fi zis de un 2-2 spectaculos la Tottenham, cu Dinamo jucînd din plin şi primind aplauze de la publicul englez? Scepticii ar putea spune că n-ar fi fost nici o brînză, pentru că roş-albii s-ar fi clasat tot pe locul 2 în grupă şi ar fi dat tot peste Benfica. Dar succesul de imagine ar fi fost altul, ca şi optimismul cu care s-ar fi privit în următoarele două luni către Lisabona.
Frica la care s-a referit Dinu n-are ca efect tremuratul ca varga în faţa adversarilor sau ascunderea în pădurea careului propriu. Dimpotrivă, e vorba de un sentiment de responsabilitate, teama de a nu te face de rîs, dorinţa de a scăpa onorabil dintr-o situaţie dificilă. Această senzaţie a dus la victoria cu Leverkusen şi la parcursul lui Dinamo din campionat. Lipsa fricii a generat ruşinea cu Pandurii din Cupă şi seara de coşmar de la Londra.
„Jucătorul român trebuie să joace cu frică, nu relaxat. Teama este o formă de concentrare în fotbal” — Cornel Dinu