Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Bari: 1990-2017

Am pornit într-un pelerinaj prin sudul Italiei (aici, stadioanele au nume de sfinți), în căutarea fotbalului de altădată

Permalink to Bari: 1990-2017
joi, 5 ianuarie 2017, 11:22

Prima zi a acestui an a căzut într-o duminică sportivă. M-a găsit în sudul Italiei, la Bari. Așa că nu am mai avut ce face și am mers, într-o ceremonie aproape religioasă, către Stadio San Nicola, din localitate.

Poate că nu mai știți, poate că nu ați știut niciodată, poate că nu vă mai intersează, dar aici, pe 9 iunie 1990, la Coppa del Mondo (unde sunt acum nopțile ei magice?), România a învins Uniunea Sovietică, scor 2-0, dublă Lăcătuș în poarta lui Rinat Dasaev, cel mai mare portar contemporan cu Walter Zenga. Pe vremea aceea exista încă URSS, vedeți bine, iar Stadio San Nicola era nou.

Au trecut, și peste Italia, acești aproape douăzeci și șapte de ani. Istoria se descurcă, dar la om douăzeci și șapte de ani nu e deloc puțin. Tempi passati! Stadio San Nicola nu mai e nou, iar Bari e pe locul 9 în Serie B și nu dă semne de promovare.

Mă gândesc că aici, chiar aici, la Bari!, a jucat Răducioiu primul său sezon occidental. Treizeci de meciuri, cinci goluri, să nu vi se pară puțin. Il Calcio era atunci Everestul.

Și tot la Bari, România a pierdut, pe 14 iunie 1990, cu Camerunul. Acasă, la București, studenții erau bătuți de mineri și ne întorceam toți în grota din care credeam că ieșiserăm în iarna uciderii dictatorului. Și cât de departe sunt toate acestea acum! Amintiri în alb și negru, dintr-o lume care a căpătat culori și frici globale.

Iată-mă, copil al anilor ’80, un cetățean liber al Europei încă unite, la pas prin sudul Italiei. Mă reculeg în fața propriei melancolii, apoi iau trenul către Lecce, unde și-a jucat Gică Popescu, mult mai târziu, doar din plasament, la începutul mileniului III, douăzeci și opt de partide din amurgul unei cariere orbitoare.

Ajung la Lecce, care nu e chiar un oraș, ci, mai degrabă, o capodoperă barocă pe care localnicii au învățat să o ignore ca să poată suporta marea frumusețe. Apusă e și gloria lui Unione Sportiva Lecce, care se zbate la promovare într-o ligă foarte mică. Și Dumnezeu știe în ce divizie a mai ajuns și Foggia! La sud de Roma, în Calcio mai contează astăzi doar Napoli. S-a pierdut ceva cu această rătăcire. E cumplit.

Mă întorc la Bari, ca într-un paradis. Nu e deloc frig pe Coasta Adriaticii, pe sub palmieri trec oamenii de acum, din adolescența secolului XXI. În căști, eu ascult Mina și Celentano, cel mai recent album, lansat în anul 2016. Se numește Le Migliori. Și Mina, și Celentano sunt, de-acum, cât se poate de septuagenari, dar uite că acesta a fost cel mai vândut disc, dacă mai țineți minte cuvântul, în Italia prezentului. Cei mai buni.

S-a făcut deja 2017 și poate că totuși timpul, îndurându-ne nostalgiile, încă are răbdare cu noi.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  5 ianuarie 2017, 13:02

...da, infrangerea cu Camerunul ...nu se poate compara cu infrangerea cu Albania...Hagi n a fost bun de nimic in acel meci ...si in multe alte meciuri despre care s a pus batista pe tambal ...

Anonim (58 comentarii)  •  5 ianuarie 2017, 13:27

Un articol interesant, despre fotbalul italian si o parte a "Peninsulei" pe care mi-as dori s-o vizitez, mai ales pentru motivul subliniat de dvs., arhitectura baroca! Chiar daca n-ati amintit nimic despre vinurile si gastronomia specifice, ma bucur ca n-ati intrat in vreun pub pentru a consuma bere! Italia este tara mea favorita, insa in materie de stadioane este in urma altor tari occidentale si nu numai (Turcia, Polonia, Rusia, ca sa ma raportez doar la Europa); chiar si pentru CM din 1990, noile stadioane - Bari si Delle Alpi - erau vetuste sub aspect conceptual (cu piste si doar partial acoperite - mai ales San Nicola), motiv pentru care al doilea a si fost demolat! Mult mai tarziu, la Cluj-Napoca s-a construit un stadion frumos, insa cu locuri care nu sunt integral acoperite si, mai ales, cu o pista inutila! A.

Calin Tur (2 comentarii)  •  5 ianuarie 2017, 15:19

Foarte pe gustul meu articolul, din toate punctele de vedere...am fost surprins ca nu ai mentionat un alt eveniment foarte important, consumat tot pe San Nicola, castigarea ultimei Cupe a Campionilor, de catre o stea in alb si rosu

Sorin (11 comentarii)  •  6 ianuarie 2017, 0:24

Ultima fraza?!!

habana (1 comentarii)  •  6 ianuarie 2017, 2:40

chiar daca nu stiu mare lucru despre fotbal, a fost placut de citit editorialul. +1

Anonim (1 comentarii)  •  10 ianuarie 2017, 15:41

Cu toate campioanatele si stadioanele lor au fost vremuri in care ii invingeam italieneste si pe italieni 1-0 pe teren, de englezi ce sa mai zic aproape ca le ascundeam mingea. Nu stiu daca apelarea la memorie este varianta corecta.

Comentează