Mediocritate, neruşinare, justiţie, dreptate

Liga I la fotbal va fi cîștigată de ASA sau va fi pierdută de Steaua, dar în urma acestui timp rămîne o insuportabilă mediocritate

Mai poate Steaua să rateze titlul? Mai poate. După ce renunți, la jumătatea drumului, la cei mai buni trei jucători, să crezi că echipa va rămîne la fel… E ca și cum ai păstra de la Maybach doar roțile din spate și ranga și te-ai mai și mira că stai pe loc, depășit și de biciclete, și de pedeștri, ba chiar și de fiii risipitori care după rătăciri pe toate meridianele se întorc acasă dolofani, dar decisivi. Nu e nici o întîmplare, sînt consecințele.

Gâlcă, cel blînd ca un miel, va fi mai devreme sau mai tîrziu sacrificat, după pofta Pipereanului, el va fi înlocuit de Reghecampf sau de Olăroiu, și cu asta ce s-a făcut? Steaua rămîne condamnată la mediocritate, iar mediocritatea românească este – nu știu dacă ați remarcat – de la an la an și mai tristă și mai lipsită de umor. Există viitor cînd îți sabotezi trecutul? Există destinație cînd singura strategie este capriciul? Chiar contează un titlu cîștigat în fața unor adversari pe jumătate morți, stafii care totuşi îmbătrînesc, exact ca în realismul magic?
Pe de altă parte, încep să iasă din pușcării hoții dovediți. Copleșiți de nevoi intelectuale, ei revin cu operă, atît de elitistă încît nici publicului nu îi este îngăduită. Care e deci serviciul public?, că nu prea e. Și dacă se dovedește că și cărțile lor tot furate sînt, ce-o să fie? A plagiat el însuși premierul, și ce?, a fost sfîrșitul lumii?, i-aţi văzut pe doctoranzii patriei dîndu-şi foc în faţa Palatului Victoria?, că nu i-aţi văzut. Împreună, rămînem la fel: la periferia eticii şi a bunului-simţ, în teribila şi grotesca eternitate a bunului-plac.

Apoi, cine a dosit un milion se mai uită la o sumă de cuvinte? Dacă intrînd la puşcărie nu îţi pierzi nici averea, nici onoarea, ce devine atunci puşcăria? Și de ce dacă ești prins la portofele om bătrîn cu părul alb ieși mai lesne din închisoare? Etatea mi se pare, dimpotrivă, o circumstanță agravantă. Om în toată firea, la șaizeci-și de ani, te-ai ținut două decenii de pungășii, iar acum eu, contribuabilul, trebuie să am naivitatea să sper că te reintegrezi social și te refugiezi în Biblioteca Academiei să te dedai studierii Evului Mediu sau creştinătăţii timpurii?

Nu e prima oară cînd oameni analfabeţi primesc pe aici titluri de doctor honoris causa şi devin savanţi de renume mondial. Cu numele lor s-au semnat în fals lucrări ştiinţifice, iar cei care au avut curajul, camusian de altfel, să spună că doi plus doi fac patru şi nu se poate altfel, au sfîrşit condamnaţi de mulţime, huliţi şi excluşi şi batjocoriţi. În cel mai bun caz, astăzi dau nume de străzi secundare. Mediocritatea absolută e legată pînă la capăt de lipsa de ruşine. Trăim în paradisul neruşinaţilor. Şi e ridicol. Poate că așa se face justiție, dar cu siguranță nu aşa se face dreptate.