Singurii oameni care n-au înțeles fotbalul

Undeva în Papua Noua Guinee, încă de la 1883, un trib s-a opus acestui joc englezesc: oamenii deplinei egalități, ei nu puteau accepta că unii pot pierde în timp ce alții cîștigă

miercuri, 1 aprilie 2015, 8:30

Sînt căzut, de multă vreme, cu toată cerebralitatea, în patima pariurilor sportive. Zilnic, pe toate meridianele, am cîte un joc în desfășurare. Nu pariez niciodată ce vreau, ci întotdeauna ce trebuie, urmînd diferite statistici matematice, răsucesc obsedant fusurile orare ale campionatelor de fotbal ale lumii în căutarea rezultatelor de egalitate. Ceea ce fac zilnic este totuși un prilej de meditație cu privire la cei care cîștigă și la cei care pierd, căci eu sînt, în cheia pariurilor mele bine calculate, un adept total al antijocului în fotbal.

0-0 este rezultatul care îmi aduce cea mai mare satisfacție contabilă. Dar sportul este, în mod esențial, despre învingători și învinși. Pe această filosofie s-a înălțat întreaga noastră piramidă de valori, așa ne-am construit legendele, așa ne-am înțeles eșecurile și așa am știut cînd să jubilăm. Ce am fi fără această separare radicală, care nu cunoaște posibilitatea recursului?

Sînt tot mai mulți cei care deplîng paradisul originar al sportului, perioada în care nu conta cine cîștiga și cine pierdea. Dar chiar și această nostalgie trebuie înțeleasă în perspectiva ei corectă: nu conta în cheie financiară. Dar conta – foarte mult – în stabilirea ierarhiilor. Era important, mereu a fost!, cine e mai bun. Nu am știut să trăim altfel. Se poate însă și altfel? Se poate.

E știut cazul, s-a mai povestit (vezi și http://blogs.publico.es/strambotic/2014/04/tangu/). Antropologul Catherine A. Lutz a scris o carte care în limba engleză se numește „Unnatural Emotions”. José Antonio Marina, unul dintre cei mai importanți eseiști și filosofi din Spania timpului nostru, face în capodopera sa, „Labirintul sentimental”, o trimitere la această lucrare, în marginea unor observații despre ceva ce s-a întîmplat în 1883 în Papua Noua Guinee, la capătul lumii. Faceți cunoștință cu tribul tangu!

Cînd Marea Britanie a luat Noua Guinee sub protectorat și-a dus acolo și fotbalul. Zadarnic! Cei din tribul tangu nu au putut accepta că există pe lume această mentalitate: cînd cineva pierde, altcineva cîștigă. În toate sporturile pe care le practicau (preferau un fel de popice, în care popicele erau niște nuci de cocos), fără nici o excepție, era obligatoriu ca rezultatul să fie nul. La popicele lor, nu urmăreai să dărîmi mai multe decît partenerul, ci un număr egal.

Englezii au dus jocul de fotbal în toată lumea și noi ne trăim zilele după regulile lor. Dar pe tangu nu i-au putut schimba; i-au lăsat în plata zeilor lor. Mă gîndesc deseori la oamenii-tangu, cu melancolie, în ciuda faptului că nu i-am întîlnit niciodată. Ce bun ar fi fost un campionat tangu, în care toate rezultatele să fie de egalitate! Dar să fim serioși: sîntem civilizați, cum am mai ști cine e cîștigătorul și cine e loser-ul?

Da, să fim serioși, cum am mai ști…

Comentarii (11)Adaugă comentariu

florin (2 comentarii) • 1 aprilie 2015, 11:12

Iteresanta poveste, poate ne mai spuneti si altele

andrei (1 comentarii) • 1 aprilie 2015, 13:34

nu sunt de acord. adica nu vad sensul in a mai face sport. din faptul ca exista o miza, fie ea si rezultatul, iese ceva bun. asa te imbunatatesti, asa iti depasesti limitele. nu cand stii din prima ca totul se termina egal. care mai e miza?

e in esenta omului sa fie mai bun, sa incerce sa se depaseasca.

caty (4 comentarii) • 1 aprilie 2015, 13:46

E un punct de vedere. Insa intrecerea sportiva presupune ca cineva sa castige si, implicit, altcineva sa piarda. Asta nu inseamna lipsa de civilizatie, atata timp cat iti respecti adversarul, indiferent in ce postura te situezi: invingator sau perdant.

JW (1 comentarii) • 1 aprilie 2015, 14:46

Morala povestii: Iata de asta a disparut tribul Tagu si englezii si-au facut imperiu!

cccc (1 comentarii) • 1 aprilie 2015, 14:56

nice….good job man!

Xbotz (3 comentarii) • 1 aprilie 2015, 18:06

Ce face lipsa de ocupatie din om!Pai faptul ca acei oameni formeaza un trib,adica sunt cu sute de ani in urma fata de restul populatiei,ar trebuii sa ne spuna ceva important despre mentalitatea lor(daca se poate numii asa).Fotbalul este un sport care a creat pasiuni nebune,momente care te umpleau de lacrimi.Este adevarat si ca sunt multi oameni care au murit aiurea dupa acest sport,insa orice lucru bun are si o parte rea,nimic nu e perfect.Acei oamenii,tocmai pentru ca erau adeptii egalurilor,au refuzat sa se dezvolte,de teama ca cineva din civilizatia lor ar putea ajunge peste ceilalti,de teama ca nu vor rezista.Pur si simplu nu are rost sa discutam despre aceasta tema.Oricum,cred ca dumneata ai fi cel mai afectat daca ar exista un asftel de campionat,deoarece pariurile ar devenii inutile.Ai castiga mai putin decat ai paria.Si in plus va disparea acel suspans pe care til da un bilet de la pariuri,deoarece stii ce se intampla si va disparea farmecul.

Marius (3 comentarii) • 1 aprilie 2015, 19:14

Nu stiu cine-ar fi castigatorul dar stiu ca loser-ul ai fi tot tu. Lame articol, nu retin decat ca ai vrut sa te lauzi ca le pui bine la pariuri si ca ai citit o carte de filozofie. Sa stii ca bala care mi-a iesit din coltul gurii in tim ce adormeam citind articolul tau e profund impresionata!

Ush (6 comentarii) • 2 aprilie 2015, 10:25

Pentru a contrabalansa putin parerile altor useri de pe acest blog, eu vreau doar sa spun ca apreciez acest tip de articole. In esenta, pentru mine, sportul (ca si fenomen) are in zilele noastre o latura sociologica si filosofica minunata. Sportul este un background prin care intelegem lumea si pe noi ca oameni (sau ca animale). Faptul ca un „fan” al unei echipe intelege sa urasca sau sa se bata cu altul al altei echipe spune ceva despre el insusi si nu despre echipa la care tine. Iar faptul ca altul alege ca intr-un sport sa respecte adversaul tine de modul in care el a ajuns sa inteleaga lumea (superior desigur celorlati a caror lupta este de joasa speta; macar animalele au un motiv pentru care lupta).
Cand sportul ajunge sa ne aduca povesti minunate trebuie sa ne bucuram. Eu citesc si apreciez acest blog tocmai pentru ca imi permite sa mai vad un unghi din lumea aceasta in evolutie si sa mai meditez la o poveste.
Si ca sa fiu putin mai aproape de subiectul acestui post, o sa va invit sa cautati Povestea unei pisici si a artei sale minunate ( Taisen Deshimaru – maestru zen) pentru a intelege cum ar exista mai multe metode de a castiga o lupta (inclusiv cu tine insuti).
Un scriitor nu poate pretinde ca se adreseaza tuturor intr-un articol, dar exista si persoane care rezoneaza cu ceea ce scrie. Asadar nu ii poti spune sa se opreasca din scris doar pentru ca tu nu rezonezi cu el; mai exista si alti oameni in lume.

Octavian Stăncioiu (4 comentarii) • 2 aprilie 2015, 11:03

Superb!! Da, noi suntem civilizați… A venit Omul Alb peste tangu ăia și i-a civilizat. Le-a adus oglinzi, whisky și pornografie.

kpaxcmdr (2 comentarii) • 2 aprilie 2015, 23:39

Probabil,numai de oglinzi duceau lipsa!

splendini (14 comentarii) • 3 aprilie 2015, 6:48

Inedita informatie, insa e uimitor cum mitul salbaticului nobil al lui Jean Jacques Rousseau refuza sa moara! Salbatic da, nobil de loc, de fapt. Sarcasmul si ghilimelele cu privire la civilizatia englezilor/europenilor sint de bon ton, insa facile si ipocrite in ultima instanta. In plus, e vorba de Papua Noua Guinee, pt numele lui Dumnezeu! E un trib pe acolo, korowai parca, care se pare ca inca practica canibalismul ritual (sa speram ca e un canibalism egalitar macar)!
Macar englezii i-au lasat in pace cind au vazut ca nu-i intereseaza fotbalul cu winners si losers, insa Pol Pot nu si-a lasat compatriotii in pace deloc pina nu si-a atins idealul de societate egalitara dupa care tinjeste Andrei Craciun. Iar Pol Pot initial a studiat la Paris, unde s-a scaldat in aceleasi idei ca si tipi ca A.C. peste ani.