Opt sute cinci milioane oameni
Vine primăvara și nu e deloc europeană.
La Madrid, Cristiano Ronaldo nu se regăsește. Este – așa constată gazetarii – frustrat. Carevasăzică, poți fi frustrat și la acel nivel al contului. Mai mult, apropiații marelui fotbalist spun că Ronaldo nu […]
Vine primăvara și nu e deloc europeană.
La Madrid, Cristiano Ronaldo nu se regăsește. Este – așa constată gazetarii – frustrat. Carevasăzică, poți fi frustrat și la acel nivel al contului. Mai mult, apropiații marelui fotbalist spun că Ronaldo nu se regăsește pentru că suferă din amor, mai concret pentru că, hai să nu ne ascundem după deget, l-a cam lăsat femeia. La treizeci de ani, să nu îți iasă nimic la serviciu din pricina unor neajunsuri sentimentale! – ce poate fi mai omenesc? Cumva, toată această poveste îl coboară pe Cristiano printre noi, cei banali. Mai e și perspectiva întoarcerii sub ploile de la Manchester. Lui Ronaldo îi e dor, deci, de prima tinerețe. E un alt aspect care ține de umanitatea de dincolo de marketing. Să îi dorim, aşadar, să se întoarcă pe „Teatrul Viselor” și să scrie – cum notează cronicarii – istorie, fie şi un singur capitol din istoria melancoliilor împlinite.
La Paris, Zlatan își dezvăluie bustul tatuat integral, deși provizoriu. Ce este acest moft al marelui suedez, care, deunăzi, anunța că i s-ar părea firesc (așa mi se pare și mie) să fie o statuie de-a lui în locul demodatului Turn Eiffel? Dar această expoziție pe trup de om nu e un moft, e un avertisment. Zlatan ne dezvăluie că și-a oferit trupul său pentru a fi scrise pe el numele unor oameni care mor de foame. Au încăput doar cincisprezece. În lume sînt – ne comunică el însuși – opt sute cinci milioane de oameni care suferă de foamete. Vă poate scandaliza acest amănunt, măcar cît pe golanul acesta cu sufletul crescut la periferie?
Anul trecut am întîlnit-o la București pe Slavenka Drakulic, poate cea mai cunoscută femeie care a făcut lumină, cîtă lumină se poate face, în ce au însemnat războaiele din fosta Iugoslavie, o doamnă care ne-a spus cum arată un criminal – întocmai ca un om obișnuit. Și, privindu-mă în ochi în timpul interviului, Slavenka Drakulic mi-a vorbit exact aceste cuvinte: „Capitalismul nu este despre dreptate, este despre profit”. Această deziluzie față de speranțele noastre neîmplinite, speranţe de oameni din Est, mi-a mărturisit-o, într-o altă vară, în curtea unei case din vechiul București, și Adam Michnik, un Leo Messi al disidenților din vremea cînd continentul încă era brăzdat, de la Berlin la Moscova și mai departe, de zid. Nici lui nu îi plăceau această democrație și acest capitalism cumplit de estic pe care am reușit să le înălțăm din libertatea noastră relativă. M-am gîndit la cuvintele Slavenkăi Drakulic și la cele ale lui Adam Michnik văzînd numele înfometaților de pe trupul lui Zlatan Ibrahimovici.
Să mi se ierte dacă am greșit.
În tot acest timp, în Argentina a început un nou sezon – va fi, cum se cuvine, o feerie, o fiesta, un delir! Iar eu, alături de alţi ciudaţi din secta noastră, tremur de nerăbdare să văd pînă unde își va duce Martin Palermo, de-acum cît se poate de antrenor, nebunia.