Zlatan

În luna recordurilor spulberate, prezint insolența acestei afirmații: nici Leo, nici Cristiano, Ibrahimovici este inegalabilul!

În toată această goană după doborîri de recorduri și alte adiacente la adevăr, între golurile lui Cristiano și cele ale lui Leo se ignoră […]

În luna recordurilor spulberate, prezint insolența acestei afirmații: nici Leo, nici Cristiano, Ibrahimovici este inegalabilul!

În toată această goană după doborîri de recorduri și alte adiacente la adevăr, între golurile lui Cristiano și cele ale lui Leo se ignoră din nou singurul fotbalist aflat în competiția corectă, cea cu el însuși, cel mai bun jucător al timpurilor noastre, atît de bun încît își rezistă exigențelor – Zlatan.

Am cunoscut cîndva – o tristă amintire – un om de marketing care avea să eșueze lamentabil în presă. De la acesta am aflat că în industria în care activase, una de milioane de dolari americani desigur, fiecare produs era lider de piață pe un anumit segment. Cam așa: le știți pe femeile afroamericane necăsătorite, cu vîrsta între 52 și 54 de ani, din mediul rural? Ei bine, pe acest segment, noi, produsul, conducem detașat, dragi tovarăși și prieteni!

Departe de mine gîndul de a-i reduce din aură lui Leo, departe de mine gîndul de a vedea în Cristiano mai puțin decît gigantul care este, dar această competiție, cu cei doi uriași hrănindu-se unul din gloria celuilalt, îmi seamănă teribil cu o întrecere de piață la fel ca oricare alta.

Și în toată această epocă, refuzîndu-i-se Baloane de Aur și chiar simpla participare la Mondial, înfrînt tot mai des, ahilic, de singurul său adversar, călcîiul personal, Zlatan rămîne de nepovestit și de neegalat.

Cine, în toată această epocă, are încă nebunia de a-și arăta caracterul în disprețul convențiilor despre ce se cuvine? Cine a mai sfidat cu atîta îndreptățire convingerea că există lucruri pe terenul de fotbal care nu se fac și goluri care nu se pot înscrie decît în chip clasic?

Zlatan are dreptate cînd cere să i se acordul anual, din oficiu, toate trofeele care sînt puse în joc, Zlatan are dreptate și cînd rîde că un Mondial fără el e un Mondial care nu se pune. Ironic, autoironic, arogant, dar nu autosuficient, retrăgîndu-se în Paris pentru a avea totdeauna și Parisul, fotbalistul acesta continuă revoluția. Nu bate decît recorduri pe care singur le cunoaște, cele mai multe în estetică. Este, așadar, cu foarfecele sale cu tot, singurul artist din fotbal, de la Maradona încoace, care se crede Dumnezeu. I-a spus-o ca atare unui ziarist suedez – „Doar Dumnezeu știe. Vorbești cu el acum”. Ironic, autoironic, arogant fără să fie autosuficient, cum spuneam.

Este deci o condiție necesară, chiar fără să fie suficientă, să te crezi Dumnezeu ca să ajungi, în fotbal ca și în celelalte arte, pînă la creație. Zlatan nu are nevoie de nici un record care există deja. Zlatan creează unele care nu rămîn în statistici, dar despre care cei care înțeleg fotbalul vor cotinua să vorbească pînă la sfîrșitul cuvintelor.