Eroul

Gazetele anunţă: Andreas Brehme s-a prăbuşit financiar până a ajuns să cureţe closete, are datorii de un sfert de milion de euro. E prea mult? Andreas Brehme este cel care a adus Germaniei al treilea titlu mondial la fotbal, pe […]

Gazetele anunţă: Andreas Brehme s-a prăbuşit financiar până a ajuns să cureţe closete, are datorii de un sfert de milion de euro. E prea mult?

Andreas Brehme este cel care a adus Germaniei al treilea titlu mondial la fotbal, pe 8 iulie 1990, la Roma. El a marcat golul victoriei cu Argentina lui Maradona, el a transformat acel penalty cu cinci minute înainte de fluierul final. Să convenim că „fluierul final” e, aici şi nu doar aici, o expresie nejustificată. Nu cunoaştem detaliile căderii lui Andreas Brehme – de obicei gazetele informează cînd e deja prea tîrziu.

Franz Beckenbauer insistă că Andreas Brehme trebuie salvat pentru că este un erou. Se foloseşte des şi greşit cuvîntul acesta: erou. Avem eroi în fiecare meci de fotbal, avem eroi din Chiajna pînă în Paris, trecînd prin Valea Jiului şi Delta Dunării. E plină lumea de eroi și nici măcar nu sînt toți oameni. Nu mai ştim ce vorbim. Franz Beckenbauer, însă, ştie. Cîţi oameni au marcat unicul gol al unei finale de Mondial de fotbal? Şi nu din întîmplare, ci din curaj, asumîndu-şi executarea unei lovituri la care nu mulţi s-ar fi încumetat.

Oprim timpul şi greşim. În minţile noastre, campionii rămîn acolo, în cadru fix – în clipa de glorie supremă, ca şi cum n-ar urma pentru fiecare dintre ei retragerea şi zilele cenuşii, mizerabile, la fel, dimineţile în care pur şi simplu nimic nu-ţi iese, grijile, afacerile proaste, lipsa de sens, deznădejdea, alcoolismul, nebunia, bătrîneţea, uitarea. Sau dimpotrivă: viaţa magnifică, deşi nu mai puţin grea, a celui care a aflat că nici destinul nu durează dacă nu este întreţinut.

Cazul Brehme nu e un simplu fapt divers, o întîmplare periferică, exotică şi, în definitiv, neînsemnată. Nu e deloc aşa: ne priveşte.

Cînd încetează campionii să fie puternici? Adevărul pe care îl ocolim este că există graniţe între sport şi viaţă, iar noi, deşi ne amăgim, nu îi cunoaştem pe oamenii aceştia. Pot fi cumsecade sau pot fi canalii, pot fi rentieri ai unui timp pe care nu-l acceptă trecut, pot fi, aşa cum s-a şi arătat, hoţi sau chiar criminali, pot fi brilianţi sau tîmpiţi sau în clasa de mijloc a înţelegerii vieţii, pot fi chiar şi inteligenţi cu inexplicabile pusee de imbecilitate, ca atîţia alţii.

Liniaritatea în eroism există rar în realitate. Eroul ajuns să trăiască din spălarea closetelor e o tragedie şi fiind o tragedie este totodată o lecţie. Să nu o ignorăm.