Ce ar mai fi de spus?

După dezastrul de la sud de Dunăre ne rămîne totuși același vechi refugiu: gluma amară

Cînd nu au posibilități să ajungă la fața locului, reporterii bătrîni se refugiază în cîrciumile din cartierele mărginașe în care locuiesc, adevărate mahalale, și acolo, […]

După dezastrul de la sud de Dunăre ne rămîne totuși același vechi refugiu: gluma amară

Cînd nu au posibilități să ajungă la fața locului, reporterii bătrîni se refugiază în cîrciumile din cartierele mărginașe în care locuiesc, adevărate mahalale, și acolo, atenți la vocea poporului, care se constituie întotdeauna într-o tribună, vizionează și ei meciul. Ajung într-o astfel de situație, undeva în zona 1 Decembrie, la restaurantul „Pam Pam”, unul foarte românesc, care nu e străin nici de taina botezului, nici de cea a parastasului.

De aici, privesc spre Sofia cu scepticismul celui care a ridicat săptămîna trecută, în „Gazetă”, în plin entuziasm public, obiecția că Steaua a fost mediocră în contra Vasluiului Bulgariei. Prima repriză e cum e, dar adevăratul spectacol e de partea noastră a ecranului. Ascult deci tot ce se spune pe marginea partidei. Sînt replici din care un dramaturg inspirat ar putea să scoată ceva.

Există, în timpul unui meci de fotbal, revelații, pusee de melancolie și chiar veritabile atacuri de panică. În timpul încleștării dintre bulgari și români, pe la mese, s-au adus în discuție, fără nici o legătură cu întîmplările din teren, aceste aspecte: un elogiu lui Adrian Mihalcea, supranumit „Ţăranul”, fostul mare atacant dinamovist, despre care s-a precizat că a evoluat la cea mai veche echipă din Italia – Genoa. Acolo, el a lăsat o figură frumoasă. Şi tot acolo a jucat şi „Savarină”, mijlocaşul de creaţie Marius Sava. La auzul numelui lui „Savarină” un hohot tandru de rîs a destins atmosfera.
S-a perorat despre misterioasa moarte a fiicei fostului fundaş central ghanez Samuel Kuffour (!). S-a urat un călduros „La mulţi ani!” redutabilului mijlocaş, ghanez şi el, Sulley Muntari, care aniversa miercuri treizeci de ani de viaţă. S-a vehiculat informaţia că Bogdan Onuţ, poate îl mai ştiţi, fundaş de fier la rîndul său, ar fi cîştigat la Loteria vizelor şi urmează să plece definitiv în Statele Unite ale Americii.

S-a deplîns și starea educaţiei lui Cosmin Moţi, despre care s-a spus că nu a absolvit examenul de Capacitate, care încununează primii opt ani din viaţa unui elev român, dar s-a precizat şi că asta nu mai are nici o importanţă, întrucît a ajuns să evolueze la nivel de seniori la echipa de fotbal-fanion a oraşului Siena. Acesta a fost declarat, ad-hoc, cel mai frumos oraș din Europa. Și tot Moți ar fi fost zărit, mai demult, împingînd, la ceas de seară, un calorifer printr-un hypermarket bucureștean. În minutul 60 s-a constatat trist: „Bă, dar şi bulgarii joacă fotbal!”, pentru ca pe final, parcă prevestind dezastrul, să i se arunce lui Costel Gâlcă în faţă, cu titlu de sinistru reproş, vorbele: „Aşa, apără-te, jigodie!”.

După înmănușarea lui Moți drept erou, ce ar mai fi fost de spus? Am reţinut această tînguire a unui domn obez prăbuşit în el însuşi pe un scăunel mic, albastru, de plastic, pe cînd noaptea nu mai era, déjà, tînără: „Gianină, adă la tata o cafea, căci nu-mi revin din şoc! Sîntem rușinea Europei!”.