Înțeleptul

Lahm a reușit esențialul în fotbal și în viață: să nu fie ridicol la retragere

Nu e ușor să ți-l imaginezi pe Franz Beckenbauer cu o privire de om halucinat spunînd că naționala Germaniei are încă o nevoie disperată […]

Lahm a reușit esențialul în fotbal și în viață: să nu fie ridicol la retragere

Nu e ușor să ți-l imaginezi pe Franz Beckenbauer cu o privire de om halucinat spunînd că naționala Germaniei are încă o nevoie disperată de Philipp Lahm. Nu e ușor, dar e adevărat. Și cum să aibă campioana mondială o nevoie la un asemenea nivel al adjectivului, o nevoie la o asemenea intensitate a mirării? Apoi, precizează Marele Franz, OK, ai cîștigat Mondialul, dar acesta nu este un motiv ca să te retragi din națională. Chiar așa?

Epoca națiunilor a trecut definitiv și în fotbal? E pur și simplu mai important locul curent de muncă?

Philipp Lahm nu are încă treizeci de ani. Este un bărbat tînăr, căsătorit, echilibrat și, după toate analizele, împlinit. Mai mult, într-o viață, la rigoare, nu există. Cîștigă zece milioane de euro pe an. Joacă la cel mai bun club din Europa, chiar dacă, momentan, ierarhiile nu o admit. Ce-o să facă, de-acum? O să fie un fotbalist de miercuri-duminică, fie și la cel mai înalt nivel? Nu era mai bine să cîștige și Europeanul de peste doi ani, să se încoroneze tocmai la Paris? Pep Guardiola l-a admis deja ca fiind cel mai inteligent fotbalist cu care a lucrat vreodată. Îl cred pe Pep Guardiola. Felul în care Philipp Lahm reușește, la un metru și șaptezeci de centimetri, să domine orice centru de teren din lume ține, înainte de tehnică, de o inteligență clară.

Dintre toți campionii mondiali, găsesc în el, în Philipp Lahm, un om întemeiat pe fluxul rațiunii. Decizia renunțării la națională, la treizeci de ani, o iau de obicei ratații, irosiții, risipitorii. Philipp Lahm nu e ratat, nu e irosit, nu e risipitor. Este un om care știe, deja, că ultimul act contează. Spre deosebire de Franz Beckenbauer, văd în gestul lui Philipp Lahm nu o abdicare, nu un egoism, nu o lașitate, ci o excepțională generozitate lucidă. Philipp Lahm lasă locul unui tînăr pe care încă nu îl cunoaștem, dar care există. Cîți dintre noi am știut sau știm să fim asemenea lui Philipp Lahm – puternici în renunțările noastre, la apogeu? Și de cît ridicol n-am fi fost scutiți dacă Philipp Lahm ar fi fost o regulă, nu o excepție!

Desigur, există, chiar dacă secundară, varianta ca germanul să se întoarcă din acest drum. Ar fi aceasta o dramă, o ocazie de ocară, o contrazicere, o poză penibilă? Cred așa: orice s-ar mai întîmpla, decizia lui Philipp Lahm va fi precedată de un argument, de o judecată dreaptă, ceea ce anulează, fără recurs, oricare dintre banalele noastre speculații. Căci noi, cei mulți, nu sîntem campioni mondiali, noi nu cîștigăm zece milioane de euro pe an, noi nu avem palmares, noi sîntem aprigi, rapizi și excesivi în aprecieri și adevărul e că ne-am cam retras cu toții de mult, fără să se bage de seamă.

Și iată că, tot acum, ne părăsește un alt mare căpitan de națională – Steven Gerrard al Angliei -, dar aceea este o poveste mult prea complicată ca să poată fi cuprinsă într-o singură jumătate de pagină de ziar.