Teribilele nopți care vor urma

Să primim cu bine ultima șansă de a scrie despre Mondialul brazilian la viitor

Cînd veți citi aceste rînduri, Mondialul, ediția douăzeci, aniversară așadar, va fi început, se vor fi înregistrat, de ce nu?, și primele surprize. La ora […]

Să primim cu bine ultima șansă de a scrie despre Mondialul brazilian la viitor

Cînd veți citi aceste rînduri, Mondialul, ediția douăzeci, aniversară așadar, va fi început, se vor fi înregistrat, de ce nu?, și primele surprize. La ora redactării acestui text mă aflu, oarecum aventurier cum de mult mă admit, în drum de la Timișoara, România, către Belgrad, Serbia, lipsit de cei mai elementari dinari. Așa se întîmplă cînd, ca reporter, renunți la granițe. Fac și această confesiune: Mondialul sud-african m-a prins, în plină bunăstare, undeva prin Canare. Deși italian, în pasiuni, m-am văzut, atunci, nevoit de complezență să susțin naționala care, în definitiv, avea să triumfe –  da, am dansat și eu în noapte, în fals, într-o fiestă care celebra Spania. Acum, o știu deja, voi fi nevoit, să fiu, în trena aceleiași politeți convenționale, în contra Bosniei. O recunosc și-mi pare rău.

Încă resimțind onoarea de a fi fost numit de Radu Cosașu confrate, chiar aici în Gazeta noastră, îi dau deplină dreptate cînd identifică mai cumplită ca apărarea de beton a Braziliei ampla mișcare de protest în contra Mondialului. Am ajuns, iată, pînă aici, prea departe în prezent, și noi cei care avem doar șase Mondiale televizate în biografii: am apucat fotbalul contestat chiar în Brazilia! Nu știu ce ar mai putea urma, dar bine nu prea are cum să mai fie.

Să nu deznădăjduim. Prima zi de Mondial este, dintotdeauna, inubliabilă, ba chiar, pentru cei mai mistici dintre noi, sfîntă. Avem speranțele încă tinere, ne-am desemnat deja ambasadorii viselor. Încăpățînat, rămîn italian, cu nuanțe uruguayene, argentiniene, chiliene, ba chiar și ivoriene. Avem desigur și incurabile regrete: personal, nu pot să cred că poate exista Mondial azi fără  Ibrahimovici, însă realitatea, încăpățînată cum e și ea, mă va contrazice. Începutul e chiar mai frumos decît sfîrșitul, căci oamenii au obiceiul să îndure greu eșecul iluziilor. Mă fascinează tocmai de aceea cronicile  domnului Jumătate, mă tulbură îndeosebi acei colecționari de abțibilduri cu fotbaliști – pe care le schimbă ca pe comori în parcurile Braziliei, vegheați, din apropiere, de invizibilele blindate care nu lipsesc străzilor acestui Mondial.

Colecționar și eu, cunosc disperarea de a nu fi sfîrșit albumul înainte de primul fluier al turneului. Prima zi de Mondial readuce, de fapt, oamenii la copilărie. E atît de just să ceri educație și sănătate și transparență în politicile publice, dar e și atît de lipsit de acea sensibilitate fără de care lumea nimic n-ar fi să sacrifici, în context, această întoarcere ciclică la copilării. Excesivi cum sînt, brazilienii, însă, nu vor citi rîndurile acestea, Mondialul va fi început deja, iar în Serbia, devastată de indundațiile recente și războaiele mai vechi, se anunță din decolteul verii (cum bine ar scrie poeții avangardiști) teribile nopți toride.

Ziaristul independent Andrei Crăciun poate fi citit și pe site-ul personal andreicraciun.eu.