FRF între FIFA și FMI
Hagi la națională? Posibil, deși nu e clar de ce După ce a încetat să fie magnificul jucător, Hagi și-a petrecut timpul și şi-a subțiat reputația între o concediere sau alta, în funcție de clubul sau naționala cu care a […]
Hagi la națională? Posibil, deși nu e clar de ce
După ce a încetat să fie magnificul jucător, Hagi și-a petrecut timpul și şi-a subțiat reputația între o concediere sau alta, în funcție de clubul sau naționala cu care a naufragiat. Nea Puiu Iordănescu lîngă Hagi? Rimează. Dar rimează prost. Soluția Hagi-Iordănescu presupune un miracol la ordin prin care lotul USA ’94 ar fi recuperat, întinerit cu 20 de ani și slobozit pe gazon. După toate semnele, planul Sandu-FRF nu promite așa ceva, ci propune strategii pe termen lung. Ceea ce e foarte cu cap și onorabil, dar nu ține în România.
FRF ar trebui să înțeleagă că fotbalul pe care îl tolerează e slab pentru că nu produce și nu va produce valoare în actuala formulă de organizare și administrare. Instalarea unui cuplu popular și vestit la națională poate ține prima pagină un timp, poate provoca bunăvoința tribunelor cam tot atît timp, dar nu va schimba niciodată mentalitatea și structurile defecte ale fotbalului intern. Schimbările pe care le așteptăm în timp ce agonizăm nu vin prin simpatie sau din prietenie pentru figurile populare aduse la conducerea naționalei. Vin numai și numai prin reformă. Ce e reforma? FRF ar face bine să întrebe. Nu la FIFA, unde singurul răspuns ar putea lua forma unui Manual de Corupție în ediție de lux, cu autograful realesului capo di tutti capi, Sepp Blatter. Ar fi un cadou, oricum, inutil. FRF cunoaște mult mai mult în materie și n-are nevoie de ediții de lux. Se descurcă prin resurse proprii. FRF nu mai are ce învăța de la FIFA, dar ar putea afla cîte ceva despre reformă de la FMI. Dacă și-ar dori, ar afla, mai întîi, că fotbalul e un sistem performant sau neperformant în funcție de capacitatea de producție internă. Iar capacitatea de producție internă poate lucra pe stoc sau poate da valoare competitivă, doar cu respectarea regulilor de bază ale economiei libere: cheltuieli mici, birocrație redusă, eficiență și transparență. Mai pe românește: o Ligă cu cluburi puține și reale, nu multe și fictive, regim fiscal strict, investiții în cercetare (căutare) și tehnologie (pregătire) cu asocierea centrelor de fotbal la sistemul de învățămînt. Rezultatele vor veni, poate, peste 10-15 ani și asta presupune o perioadă de așteptare întărită de un acord de limitare a pretențiilor atît în presă, cît și în tribune. E posibil? Știm că nu e imposibil. Cu condiția să avem o Federație națională și rațională. Nu o clică de tip arabo-blatterist.