Barcelona istorică

Catalanii fac legătura cu Ajaxul anilor ’70. Prin calitate şi prin posesie Barcelona n-are rival şi tocmai asta e problema. În aparenţă, finala de pe Wembley s-a încheiat cu un 3-1 clar, dar îndeajuns de onorabil pentru Manchester United. Eroare. […]

Catalanii fac legătura cu Ajaxul anilor ’70. Prin calitate şi prin posesie

Barcelona n-are rival şi tocmai asta e problema. În aparenţă, finala de pe Wembley s-a încheiat cu un 3-1 clar, dar îndeajuns de onorabil pentru Manchester United. Eroare. Triumful complet al Barcelonei conţine o doză de neputinţă mult prea vizibilă în linia mediană engleză. Pînă la urmă, n-are rost să intri în teren fără mijlocaşi contra unei echipe care adună patru din primii patru mijlocaşi ai lumii. Dar Manchester şi tragicul patriarh Ferguson au fost măturaţi în irelevanţă de o echipă care a cîştigat cu 3-0 în faţa a tot ce se ştie astăzi despre fotbal.

Aici e o problemă. Ştim acum că Barcelona e una din echipele care schimbă fotbalul, o dată la 30 de ani, poate mai mult. Cu observaţia că Barcelona nu modernizează, ci pune în discuţie însuşi jocul de fotbal. Modernizarea a început în 1970, o dată cu Ajax. Ar trebui să înţelegem că cele 14 pase consecutive din minutul 1 al finalei Cupei Mondiale 1974 anunţau revoluţia pe care Barcelona a încheiat-o sîmbăta trecută pe Wembley. Radicalismul lui Ajax a devenit o doctrină completă abia o dată cu Barcelona. Detractorii acestei echipe – inclusiv subsemnatul – sînt de regulă puşi în mişcare de frustrarea enormă pe care o provoacă un meci contra Barcelonei, adică 90 de minute fără acces la minge şi la joc.

Din acest punct de vedere, Barcelona va fi însoţită de ura generaţiilor care au cunoscut şi iubesc fotbalul european de atac frontal pe care l-au dezvoltat clasicii Real şi Liverpool în anii ’60 şi ’80. E un resentiment natural şi nemeritat. Barcelona a părăsit fotbalul pe care îl cunoaştem şi a inventat un joc care cultivă strategia spaţiilor şi dominaţia prin posesie. Cine nu e de acord n-are decît să le ia mingea sau să vină cu o idee mai bună! Lăsînd la o parte reacţiile morale şi acceptînd mişcarea ideilor, va trebui să observăm că Barcelona nu mai respectă tradiţia geometriei fotbalistice europene. Conceptul Barcelona cochetează clar cu optica spaţială orientală, cu jocul de Go şi cu alte strategii care nu cred în victoria prin mingea lungă şi vitejia perpendiculară. E o schimbare de paradigmă şi toate schimbările de paradigmă presupun o nemulţumire colectivă. Dar şi o echipă de dimensiuni istorice.