Apel umanitar

Manchester porneşte cu şansa a doua în faţa Barcelonei. Şansa a doua poate fi extrem de importantă dacă ştii să o foloseşti Detest amical Barcelona. Din principiu. Cînd au inventat şi lansat pe gazon fotbalul, englezii urmăreau lupta, bătaia şi […]

Manchester porneşte cu şansa a doua în faţa Barcelonei. Şansa a doua poate fi extrem de importantă dacă ştii să o foloseşti

Detest amical Barcelona. Din principiu. Cînd au inventat şi lansat pe gazon fotbalul, englezii urmăreau lupta, bătaia şi bătălia, nu perfecţiunea. Barcelona n-a respectat brevetul şi a atins desăvîrşirea. S-a mai spus aşa ceva despre fiecare din marile dinastii precedente. Real, Ajax, Liverpool, Bayern şi Milan au fost, fiecare la vremea ei, suspectate de perfecţiune. Dar nimeni n-a atins nivelul de subjugare otoman pe care Barcelona îl administrează aproape indiferent de-a lungul şi de-a latul Europei.

Săptămîna trecută, The Economist, o revistă prea inteligentă pentru a se lăsa orbită de fotbal, explica fenomenul pornind de la provincialismul coerent al catalanilor, de la structutra economică a clubului şi de la investiţia în La Masia, fabrica gratuită de jucători de pe lîngă Nou Camp. The Economist a dat de o pistă socio-economică şi probabil are dreptate. Doar în cărţi. Pe teren e un pic altceva. Pe teren Barcelona înseamnă Barcelona: o ecuaţie indescifrabilă şi imbatabilă.

Imbatabilă? Sîmbătă, Manchester porneşte, pe Wembley, cu şansa a doua. Într-o finală de Liga Campionilor cu Barcelona, şansa a doua înseamnă ceva infim cu potenţial fabulos. Mai precis, şansa de a debloca fotbalul în numele reţetei originare. Cu Barcelona şi domnia ei impenetrabilă, fotbalul s-a apropiat periculos de unghiul mort. În genere, supremaţiile fără antidot împing sportul spre limita de la care începe ceva maiestuos şi nefiresc. În tenis, epoca Federer a fost cel mai recent exemplu de sport împins spre capătul de la care urmează doar locul de dat cu capul în absolut. Va putea Manchester United face recurs, cu acea furie care răstoarnă şi sparge, spre a reda libertatea sportului? Nu cred. Dar sîmbăta trecută, Manchester a avut ocazia să vadă cum se face aşa ceva. Iar dacă n-a văzut, a pierdut o lecţie enormă.

Leinster a cîştigat Cupa Europei la rugby după ce fusese demolată în primele 40 de minute. La pauză, Northampton conducea cu 22-6. După pauză s-a iscat un uragan. Leinster a atacat cu o înverşunare dementă. Am văzut cel mai frumos meci de rugby al ultimilor mulţi ani. Scor final 33-22. Leinster a demonstrat cum se sparg digurile, cum se răstoarnă istoria şi cum se poate obţine cenuşă din adversarul care te surclasează. Ei bine, cum? Habar n-avem. E clar că se poate, dar nu e clar cum se poate. Iar dacă Manchester nu va putea, ştim de pe acum că la anul finala Ligii Campionilor se va juca tot pentru detronarea Barcelonei. Ştim deja numele viitorului candidat: Chelsea. Dar asta numai dacă suprimarea lui Ancelotti va fi urmată de rechemarea lui Hiddink. Pînă atunci, un apel umanitar: Opriţi Barcelona! E inadmisibil de bună.