Jocuri cu mingea

Nu peste mult timp, fotbalul va afla că nu este singur în Univers. Există vecini de galaxie care îi pot fi patroni S-ar putea să fim mult mai depăşiţi decît (nu) ne închipuim. Lumea fotbalocentrică în care am crescut aduce […]

Nu peste mult timp, fotbalul va afla că nu este singur în Univers. Există vecini de galaxie care îi pot fi patroni

S-ar putea să fim mult mai depăşiţi decît (nu) ne închipuim. Lumea fotbalocentrică în care am crescut aduce tot mai mult a limită ptolemeică. Nici o grijă, fotbalul e în continuare centrul lumii, numai că lumea nu mai e lumea în care am făcut calculele iniţiale.

Finala Cupei Mondiale la cricket a fost urmărită de 1 miliard de oameni. India şi Pakistanul şi-au trimis preşedinţii la meci şi asta face cît jumătate de tratat de bună vecinătate. Între timp, diplomaţia fotbalului a eşuat. Turcia a îngheţat acordul prefaţat de întîlnirea preşedinţilor la meciul cu Armenia în 2008.

Cea mai mare cursă hipică din lume s-a încheiat cu 230 milioane de lire în pariuri şi 60.000 de spectatori în tribune. Grand National se aleargă la Aintree din 1839 şi a fost văzut săptămîna trecută de 600 milioane de oameni. După doi cai morţi şi un jocheu în comă, contaţi pe o audienţă mai mare anul viitor.

Cupa Mondială la rugby va face la vară, în Noua Zeelandă, o cifră de audienţă globală. Cît? Nu ştim, dar Johnny Wilkinson, un om născut în epoca rugby-ului de casă anglofonă, s-a declarat şocat de ce vede săptămînal la noul său club, Toulouse: 60.000 de oameni la un meci obişnuit de campionat.

Toate astea spun ce au mai spus şi încă mai mult. Ştiam că rugby-ul, cricket-ul şi hipismul domină pasiunile anglo şi anglocoloniale. Ce nu înţelegem prea bine e că miliardul din cricket a devenit mult mai important într-o lume în care India dublează valul chinez. Ne scapă de asemenea oboseala pe care jocurile aşa-zis universale au adunat-o în timp şi în contratimp cu mişcarea lumii. Fotbalul e prea acelaşi, deşi ameninţarea e încă gestionabilă. Tenisul s-a fragmentat imposibil şi cere deja un public de statisticieni.

În afara cîtorva istorici puţin citiţi, singurii vizionari sensibili la cotitura care se întrevede sînt penalii şi corupţii de vîrf. Borfaşii simt mereu primii mutaţiile pieţei. Are şi corupţia funcţia ei. E exact ce nu înţeleg îngerii liberali. Sepp Blatter a adulmecat noua direcţie şi asta explică decizia absurdă care duce Cupa Mondială în Qatar. Caz de corupţie strategică. Decizia care duce Cupa Mondială în Rusia e altceva: corupţie pură şi simplă.

Nu mai e mult şi fotbalul universal va afla că are vecini patroni de galaxie. Nu e nimic de regretat. Deveniserăm provinciali, ca un imperiu multinaţional, bogat, comod şi expirat. Ce rămîne? Destul. În primul rînd, mingea de diverse forme şi dimenisuni.