Djokul de tenis

E succesul sportiv un drept inalienabil al puterilor fondatoare?

Franţa, Campioană Mondială la handbal! Masculin! A doua oară consecutiv! Şi a patra oară în ultimii 15 ani! Evident, glumiţi! Cu observaţia că gluma ar fi avut un efect devastator pînă […]

E succesul sportiv un drept inalienabil al puterilor fondatoare?

Franţa, Campioană Mondială la handbal! Masculin! A doua oară consecutiv! Şi a patra oară în ultimii 15 ani! Evident, glumiţi! Cu observaţia că gluma ar fi avut un efect devastator pînă pe la sfîrşitul anilor ’80. Atît. Apoi, istoria s-a schimbat şi umorul a dispărut. Noi am rămas putere fondatoare fără putere în prezent, iar francezii au devenit mare putere nefondatoare. Nu e nimic rău în asta, dar ceva – ceva parcă ar trebui dat la gîndit. E succesul sportiv un drept inalienabil?
Pe vremea cînd recoltam titluri mondiale şi făceam turul lumii cu o trupă de all stars, de la Hnat la Gaţu şi Voina, aşa părea. Handbalul era un domeniu rezervat pe veci puterilor naturale şi celor, nu-i aşa?, născuţi pentru handbal. Restul lumii, în frunte cu fraţii noştri latini din Franţa, nu contau şi nici nu aveau cum să conteze. Nu se potriveau cu un joc pe care îl confiscaseră demult şi pentru totdeauna Estul plus anglo-saxonii de neam cît mai germanic. Franţa era chiar bază de poante. Asta desemna şi nimicea ageamiii care se nimereau prin preajma celor mari.
Să nu ne pripim cu răspunsul. Prima reacţie ar fi că ni s-a întîmplat ceva. Că ni s-a luat ceva şi că s-a întors lumea cu fundul în sus. Că neo-puterea franceză e cumva nelegitimă. Nu, francezii nu sînt ilegitimi şi nu joacă handbal ilegal. Şi tot înainte de un răspuns pripit, ar fi util să aruncăm o privire şi mai la vest. Cît mai la vest. Acolo unde zac una peste alta puterile fondatoare a tot ce era de fondat, de la box şi fotbal, la tenis şi canotaj. În Anglia. Avem ştiri proaspete în domeniu şi ar trebui să le luăm în seamă.
Andrew Murray, care e scoţian, dar încape încă sub drapel britanic, a fost călcat în picioare de un sîrb la Melbourne. La tenis. Partea oarecum amuzantă şi simultan realistă a poveştii e că Djokovici era favorit clar. În Marea Britanie însă, toată lumea, în frunte cu onor presa de specialitate, a căzut cu totul în anii ’30. Murray putea deveni primul jucător britanic de tenis cîştigător al unui turneu de Grand Slam în ultimii 75 de ani. Fred Perry a fost ultimul laureat britanic şi de la el încoace britanicii au rămas fără alte titluri în afara cununii de fondator. Văzut de la Londra, Djokovici a semănat toată săptămîna trecută cu Franţa: prea nou şi prea greu de suportat pentru o putere fondatoare în tenis. Sau, cum se zice mai nou, djokul de tenis.