Cura de caviar

Revolta echipelor mici ar putea salva de plictictis proiectul faraonic al Ligii Campionilor

După aproape 20 de ani de centralism elitar, Liga Campionilor începe să dea semne de revenire la normalitatea geo-democratică. Cluburile din ţările (pînă mai ieri) excluse există […]

Revolta echipelor mici ar putea salva de plictictis proiectul faraonic al Ligii Campionilor

După aproape 20 de ani de centralism elitar, Liga Campionilor începe să dea semne de revenire la normalitatea geo-democratică. Cluburile din ţările (pînă mai ieri) excluse există şi rezistă. Ajax ar fi acceptat liniştită un 0-4 sau multiplii de 0-4 pe Bernabeu. Însă Twente s-a bătut cu Inter fără complexe şi a spus tot ce avea de spus. Francezii încearcă la naţională recalificarea pentru a doua divizie europeană. Laurent Blanc a fost la Sarajevo, a văzut Franţa cîştigînd şi a înţeles, probabil, că învingătorii pot domina în Balcani. Atît şi nici o peninsulă mai mult. Însă Lyon şi Marseille au revenit la jocul de contact cu fotbalul de club important. Rangers a tras de un 0-0 infim pe Old Trafford, dar nu oricine poate convinge o echipă engleză să se consoleze cu o seară de beteşuguri în serie. Steaua a încercat, dar n-a prins la Liverpool acest curent. Sîntem încă departe de mini-revoluţia cluburilor şi campionatelor care revin în centrul european. De ce nu sîntem acolo e limpede şi, în acelaşi timp, inutil de comentat.

Mai interesantă decît revitalizarea cluburilor secunde e devitalizarea cluburilor imperiale. La început şi complet neoficial, Liga Campionilor a fost o încercare de constituire a Super Ligii Europene cu actori şi derby-uri fixe: Real, Barcelona, Manchester, Bayern, Milan pentru ele şi între ele. Sindicatul supremilor a pornit bine, a făcut reţete comerciale astronomice şi a pus practic restul scenei europene în culise. Însă proiectul suferea, ca orice orgasm planificat pe mai multe cincinale, de o problemă: plictisul. De cîte ori se poate produce şi reproduce perfecţiunea fără să sature? De cîte ori pot juca Real şi Bayern sau Chelsea şi Barcelona fără să se repete şi fără să organizeze carambolaje de sublim?

Pe acest loc tapetat de importanţă şi îngrăşat de miză a început să caşte, din toate fălcile, plictisul. Derby-urile au devenit repetabile şi anoste, ca o cură de caviar. Real-Milan? Iar? Şi la ce bun? N-a fost, desigur, deajuns pentru a propulsa cluburile lihnite ale Europei secunde, dar, o dată creat spaţiul, pretendenţii au făcut pasul înainte. Au rămas în offside pretenţiile de eternizare a seraiului comercial UEFA.