Eseul lui Roben

La ce bun un sport ingrat ca fotbalul, dacă există atleţi şi caractere în rugby?

Ori de cîte ori apar ei, fotbalul pare să scadă. All Blacks sînt o maşină de rugby desăvîrşit care pune capăt oricărei discuţii despre supremaţie […]

La ce bun un sport ingrat ca fotbalul, dacă există atleţi şi caractere în rugby?

Ori de cîte ori apar ei, fotbalul pare să scadă. All Blacks sînt o maşină de rugby desăvîrşit care pune capăt oricărei discuţii despre supremaţie în jocurile cu o minge cît de cît rotundă. În chiar clipa în care ating limita jocului de rugby, All Blacks deschid o comparaţie la care toate celelalte jocuri participă în inferioritate. E de-a dreptul irelevant dacă All Blacks au jucat rugby în meciul care a făcut, la Melbourne, din Australia o echipă de bătut cu 49-28. Ce s-a văzut în adîncimea acestui fel de a face sport e o calitate suverană care ţine mai mult de caracter decît de detaliile tehnice, altfel strălucite, ale jocului. Efectul asupra universului aparent intangibil al fotbalului e devastator. La ce bun acest joc prea dependent de întîmplare, şiretenie şi trucaj? E vorba, desigur, de marea problemă a fotbalului: intimitatea constantă cu incertitudinea sau, de-a dreptul, cu non-valoarea. Dacă Roben nu întîrzia cîteva secunde în faţa lui Casillas, Olanda cîştiga Cupa Mondială şi o aşeza în contul şi aşa enorm al injustiţiei victorioase.

Discuţia e delicată şi otrăveşte din plin două categorii de idei. Mai întîi, observaţiile clasice ale căutătorilor de ideal. Da, rugby-ul e un joc neiertător cu scurtăturile şi cu impostura, iar All Blacks l-au transformat într-o capodoperă rulantă. Însă presupunerea după care toate jocurile şi, în primul rînd, fotbalul ar trebui să urmeze acelaşi drum e o pretenţie care confundă grav calitatea cu realitatea. Ce e posibil în rugby nu e deloc o obligaţie de viaţă pentru celelalte jocuri. Ba chiar nu e o obligaţie pentru viaţa de echipă în general. Realitatea lumii jucate cu mingea sau în piaţa publică e categoric mai puţin regulată şi infinit mai puţin curată decît o putem afla din micul univers de justiţie bovină al rugby-ului. Cu alte cuvinte, rugby-ul deformează, iar All Blacks deformează în mod absolut realitatea.

De aici a doua eroare: impresia după care fotbalul e o mizerie nedemnă şi fără legătură cu mersul lumii. Dimpotrivă, dacă ar trebui să înţelegem ceva, atunci ar trebui să ştim că fotbalul este regula, iar rugby-ul e neregula.

Asta explică de ce fotbalul continuă să fie enervant de universal, iar rugby-ul uluitor de elitar şi, în acelaşi timp, provincial. Lumea se recunoaşte în fotbal pentru că găseşte acolo tot ce ştie despre adevărul nesuferit al vieţii reale. Lucrurile ar fi rămas la fel chiar dacă Roben marca. Un gol, nu un eseu.