Meciuri uitate, meciuri detestate, meciuri cîştigate

Chelsea-Inter a fost anihilarea. Anihilarea completăChelsea-Inter a avut ghinion logistic. S-a jucat înaintea Cupei Mondiale şi n-a fost finală de Liga Campionilor. Din această poziţie, drama de pe Stamford Bridge va prinde greu un loc în antologii. Însă Chelsea-Inter a […]

Chelsea-Inter a fost anihilarea. Anihilarea completăChelsea-Inter a avut ghinion logistic. S-a jucat înaintea Cupei Mondiale şi n-a fost finală de Liga Campionilor. Din această poziţie, drama de pe Stamford Bridge va prinde greu un loc în antologii. Însă Chelsea-Inter a lăsat în urmă cîteva lecţii dense.Înainte de toate, ştim după Chelsea-Inter că meciurile care spun ceva esenţial despre fotbal nu sînt neapărat meciurile de mare spectacol. Recenta dublă-triplă a lui Lionel Messi ţine de arta individuală pură, în vreme ce scrîşnetele de pe Stamford Bridge explică o zonă mai profundă. Lecţia de neuitat a celei de-a doua manşe Chelsea-Inter a fost anihilarea. Anihilarea completă. Inter a cîştigat distrugînd Chelsea pe secţiuni, departamente şi persoane. În 90 de minute de represiune sistematică: Inter a anulat linia mediană engleză, a umplut populaţia jucătoare adversă de cartonaşe galbene şi roşii, a scos din joc şi din minţi cuplul Drogba-Anelka şi a impus directive fără replică prin pasele de strategie perfectă ale lui Wesley Sneijder. Tot acest catalog de privaţiuni, umilinţe şi frustrări a cristalizat într-un produs care a unit prin paralizie psihologia individuală şi fotbalul colectiv. Practic, foarte practic, Inter a făcut din Chelsea o echipă capabilă numai şi numai de contemplaţia propriei neputinţe. Aici, în această capacitate brutală şi totodată subtilă de a bloca funcţiile vitale ale adversarului şi de a-l transfera într-o criză fără ieşire, stă sensul acestui meci destul de asemănător cu o şedinţă de control psihic şi tortură mentală. Evidenta lipsă de spectacol a raidului de anihilare organizat de Inter la Londra e balansată de lista întrebărilor care curg. De unde desăvîrşirea acestei capodopere anti-capodoperă? Resentimentul lui Mourinho explică mult, dar nu închide problema. Fără inteligenţa lui pragmatică, resentimentul ar fi rămas o albie goală. În fond, masca pustie de pe faţa lui Ancelotti a descris tocmai admiraţia învinsului dezarmat de o inteligenţă tactică net superioară. Chelsea-Inter va fi curînd un meci uitat. Unul din acele meciuri pe care amatorii de artă pură le detestă şi le uită rapid. Unul din acele meciuri care lucrează mai departe, mult după  eşecul la proba artistică.