Sindromul Toyota
Teoriile conspiraţiei sînt înainte de orice altceva o conspiraţie reuşită (împotriva gîndirii) Autorii teoriilor conspiraţioniste au ceva simpatic şi atrăgător. Săptămîna trecută, un profesor japonez intervievat de CNN a explicat, cu o seriozitate plină de umor, cum funcţionează conspiraţia anti-Toyota […]
Teoriile conspiraţiei sînt înainte de orice altceva o conspiraţie reuşită (împotriva gîndirii)
Autorii teoriilor conspiraţioniste au ceva simpatic şi atrăgător. Săptămîna trecută, un profesor japonez intervievat de CNN a explicat, cu o seriozitate plină de umor, cum funcţionează conspiraţia anti-Toyota orchestrată de Barak Obama. Preşedintele îşi plăteşte datoriile electorale faţă de sindicatele auto din Detroit. Autorul acestei explicaţii avea aerul convingător al iniţiatului care a spart lacătul misterelor şi dăruieşte pe gratis adevărul celor mulţi. Omul era mulţumit şi fericit. Găsise o scurtătură, acolo unde alţii îşi pierd timpul scriind studii istorico-economice. Ceva era însă de admirat sau măcar de înţeles în alpinismul mental fără călăuză al acestui conspiraţionist sadea. Pentru că realitatea alege adesea formule sfruntate şi aduce în scenă coincidenţe stridente. Exemplu? Marele complex tabloid italo-englez.
Un rezumat mult simplificat ne arată că: Jose Mourinho, fost Chelsea, a aterizat la Inter pentru a fi tras la sorţi într-o dublă cu Chelsea, timp în care emite zgomote despre dorul de revenire la Chelsea, unde antrenor e Ancelotti, fost stăpîn peste cealaltă jumătate de Milano, asta nepunînd la socoteală prezenţa italianului Capello la naţionala Angliei, echipa clătinată de scandalul Terry, fostul căpitan al naţionalei şi căpitanul în funcţie la Chelsea, seducătorul doamnei care îl bucura în mod obişnuit pe Bridge, fostul fundaş de la, desigur!, Chelsea, proaspăt retras de la naţională, dar nu şi de la noua sa echipă, Manchester City, superclubul-fond de investiţii care a distrus Chelsea pe Stamford Bridge şi care l-a angajat pe italianul Mancini, dar pregăteşte un pachet de racolare ameţitor pentru Jose Mourinho, omul care vine pe Stamford Bridge pe 17 martie pentru returul Chelsea-Inter…
Continuarea se va vedea. Atîtea înlănţuiri şi încolăciri subterane nu pot fi întîmplătoare. Naivitatea are o limită. Ce altceva poate pune la lucru atîtea coincidenţe dacă nu o bună şi sănătoasă conspiraţie? Răspuns: nu vă faceţi griji. Istoria are oroare de plictis, iar fotbalul de relaţie anglo-italiană suferea de prea mult timp de nemişcare. Dacă puteţi crede aşa ceva.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele